Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mai mult cântăreţi şi mai puţin actori


Oltea Şerban-Pârâu

05.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vodevilul parizian Ataşatul de ambasadă a devenit, graţie partiturii muzicale a lui Franz Lehar, sub titlul de Văduva veselă, una dintre cele mai îndrăgite operete vieneze ale începutului de secol XX. Premiera de la Viena, petrecută în ajunul Revelionului anului 1905 i-a adus compozitorului un autentic triumf. De atunci, lucrarea şi-a continuat o carieră strălucită pe scenele lumii, celebrul său vals devenind la fel de cunoscut precum valsurile lui Strauss.

La aproape un secol de la premiera sa vieneză, Văduva veselă continuă să fie una dintre operetele cele mai iubite de public, fiind adoptată şi în repertoriul unor mari teatre de operă din lume. Recunosc că, personal, nu sunt o admiratoare a operetei şi că am mers la premiera cu Văduva veselă de la Opera din Bucureşti din curiozitate profesională, după Liliacul de Strauss, fiind a doua lucrare de acest gen din repertoriul teatrului "păstorit" de Ludovic Spiess.

Paradoxal, deşi am fi tentaţi să credem că e mai simplu să joci operetă decât operă, dat fiind textul muzical mai puţin pretenţios, nu întotdeauna este aşa. Văduva veselă de Lehar, una dintre capodoperele absolute ale genului, solicită cântăreţilor talent actoricesc cel puţin la acelaşi nivel cu cel vocal şi chiar veleităţi de dansatori.

Văduva veselă este o partitură extrem de optimistă, cu o muzică plină de lumină şi exuberanţă, beneficiind de un libret plin de momente de un umor savuros, care îţi mai provoacă râsul şi la un secol de la premieră. Muzica extrem de cursivă este dublată de fluenţa textului şi de dinamica acţiunii.

Montarea regizorului Mircea Cornişteanu (care nu impresionează în mod deosebit prin vreun aport care să justifice invitarea unui regizor de teatru) se sprijină mult pe contribuţia elementelor ce susţin evoluţiile solistice. Şi ne referim aici la superba evoluţie a corului pregătit de maestrul Stelian Olariu, ca întotdeauna extrem de convingător atât din punct de vedere muzical, cât şi actoricesc. Elegantă şi eficientă coregrafia lui Mihai Babuşka, ca de altfel şi evoluţia aducătoare de culoare a corpului de balet. Să nu uităm scenografia Vioricăi Petrovici, cu o linie proaspătă, pigmentată cu unele note de umor (portretul prinţului de Pontevedro) sau costumele variate, de o eleganţă delicată şi strălucitoare, în care se vede că nu s-a precupeţit imaginaţia în materie de coloristică şi textură a materialelor pentru a crea o evidentă impresie de lux.

Referirile la solişti vor viza distribuţia din 2 mai, deşi, cu siguranţă, versiunea cu Felicia Filip în rolul principal va fi la fel de interesantă. Roxana Briban în rolul veselei văduve Hanna Glawari ne-a oferit o nouă demonstraţie de rafinament vocal, partitura muzicală a protagonistei bucurându-se de o lectură plină de vibraţie, nuanţată cu delicateţe. Punctele mai puţin convingătoare au fost cele legate de lipsa de inteligibilitate a textului cântat (dacă în operă se mai scuză imperfecţiunile legate de dicţie, ariile de operetă în care nu înţelegi deloc textul îşi pierd mult din farmec) şi cel legat de "proză", eroina devenind brusc prea preţioasă atunci când îşi "cânta" şi textul vorbit. Mutând accentul dinspre performanţa vocală către cea actoricească, Florin Diaconescu a evoluat cu accente fermecătoare sau hazoase, după caz, justificându-şi pe deplin distribuirea în principalul rol masculin. Un alt cuplu care a echilibrat calităţile vocale şi pe cele actoriceşti a fost Simonida Luţescu - extrem de convingătoare ca actriţă în rolul de soţie alintată şi potenţială amantă dominatoare - şi Călin Brătescu - un tenor tânăr care a impresionat vocal, în mod deosebit în duete. Îmbinând calităţile de actor şi cântăreţ, umplând scena ca şi în alte roluri cu accente comice în care l-am mai văzut, Mihnea Lamatic a încântat în rolul ambasadorului Zeta. Picante apariţii actoriceşti, chiar dacă în roluri secundare, ne-au oferit Adriana Alexandru, Paul Basacopol şi Horia Sandu, bineînţeles din întreaga distribuţie desprinzându-se actorul autentic Dumitru Rucăreanu, care este adevărat, însă, nu a avut de cântat. Voci valoroase au conferit culoare şi dinamism ansamblurilor, impresia generală fiind aceea de prospeţime şi entuziasm. Cel puţin la premieră...

Sala operei a fost plină cu un public care se pricepea la operetă, care întâmpina cu aplauze apariţiile soliştilor îndrăgiţi sau aplauda în ritmul muzicii (fapt de neconceput la operă). Dacă încercăm să facem o medie, este evident că la capitolul vocal montarea de la Opera din Bucureşti este superioară celei pe care o puteţi vedea la Operetă. Poate nu şi în ceea ce priveşte experienţa actoricească. Oricum, merită să mergeţi să vedeţi operetă la operă. Văduva veselă se va mai juca de patru ori până la sfârşitul lunii, în serile de 8, 14, 22 şi 30 mai.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer