Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

La revedere, George!


Cristian Geambaşu

13.02.2014
Gazeta Sporturilor, februarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În săptămîna în care toată lumea a consumat subiectul transferului lui Sînmărtean la Steau, s-a retras un fotbalist. Îl cheamă Galamaz şi ne-a trimis cu discreţie un mesaj.

Nebăgat în seamă din cauza transferului amintit, un fotbalist şi-a anunţat retragerea săptămîna asta. George Galamaz, mai tînăr cu exact un an decît Sînmărtean, iese din activitatea competiţională, urmînd a se dedica probabil unei cariere de manager. Tot în fotbal. Ştiu că subiectul arată pur şi simplu neatrăgător. Nespectaculos, neaducător de audienţă şi nepiperat cu clauze contractuale secrete. Tocmai de aceea m-am gîndit să nu-l ratez, fiindcă îmi place să cred că nu sînt singurul amator de sport care a făcut indigestie de Sînmărtean. Iar acum, cu promisiunea fermă că a fost ultima dată cînd am scris numele recentei achiziţii steliste, hai să ne concentrăm un pic asupra lui Galamaz.

George a fost ceea ce se cheamă un fotbalist cumsecade. Pe teren şi în afara acestuia. Înzestrat cu calităţi fizice impresionante, Galamaz putea fi mai mult decît un fundaş central redutabil. Asta în măsura în care şi noi, ăştilalţi, ne închipuiam scriitori de geniu şi nu ziarişti, atacanţi de clasă mondială şi nu microbişti miopi. Cele 3 sezoane petrecute la Unirea Urziceni au însemnat perioada cea mai bună. Dan Petrescu a reuşit să scoată la suprafaţă calităţile şi să ascundă defectele unui fundaş altfel vulnerabil în duelurile pedestre cu vîrfurile adverse. Adaptat perfect jocului aerian, dar cu momente de lipsă de concentrare. George era un jucător destoinic, dar nu se hrănea din răutatea aceea aproape sadică a marilor fundaşi. În zilele lui cele mai fericite, Galamaz era un jucător de nota 7 spre 8, în cele mai slabe de 5 spre 6. Ceea ce numai în aparenţă este puţin lucru. Cu astfel de oameni a cîştigat Unirea campionatul.

Retragerea lui George Galamaz este importantă ca mesaj. Ultima oară la Anorthosis Famagusta, George nu a insistat asupra motivelor acestei hotărîri. Nu a literaturizat-o. Sînt puţini fotbaliştii care, sănătoşi fiind la minte şi la trup, se retrag la 32-33 de ani. Putea să mai păcălească viaţa, cum se spune. Putea găsi un culcuş comod la vreo echipă de plan secund. În foarte scumpa Ligă 1 era loc fără probleme pentru unul ca el. A ales să renunţe cu o discreţie care nu este la îndemîna oricui.

L-am perceput întotdeauna pe Galamaz ca pe un om echilibrat şi politicos. Înţelept, nu şmecher. Sînt calităţi puţin prizate în universul nostru rotund şi superficial. Îl vom reîntîni peste un timp în calitate de oficial al unei echipe. Nu îl văd porcăindu-se pentru un penalty neacordat. Nici dosind sume de transfer. Dar sigur, îl va precede nasul legendar, demn de un personaj al lui Salman Rushdie din Copiii din miez de noapte. Acela adulmeca lumea fără greş. Simplu, nu-l înşela mirosul!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer