Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dare de seamă despre inspecţia şcolară la sate


Radu Părpăuţă

24.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la naveta profesorilor şi la sperţul care se dă şoferilor sau naşului, la oligofrenii supradotaţi de prin mahalale, de-şi duc creierii în sacoşă de grei ce sunt şi ajung în armată fără să ştie buche de carte, când îmi amintesc bandele de tineri învăţăcei spărgând cu iscusinţă dughenele privatizaţilor sau telefonând dulce dragelor lor profesoare, ca să le demonstreze potenţele lor sexuale, parcă îmi saltă inima de scârbucurie!
 
Dar, vai, cum era odată!... În odiosul regim nu era minunăţie mai mare între minunăţiile învăţământului ca inspecţia şcolară. Câtă inteligenţă şi spiritualitate românească în acţiune nu dădeau la iveală aceste inspecţii! Şi asta începând cu anunţul inspecţiei inopinate, care anunţ, pe căi neştiute, prin ţârâituri întortocheate de telefoane, se făcea totdeauna. Aşa că atunci când inspectorul "pica" la o şcoală, directorul primise de mult ştafeta de la Inspectorat ori de la colegul deja inspectat despre pacostea care o să-l calce. O înţelegere mai tare decât jurământul fraţilor de cruce lega pe toţi directorii din judeţ într-o reţea în care îndatorirea de bază este să se înştiinţeze la timp unul pe altul.. Linia de directori aflaţi pe traseul taifunului ştia, astfel, dinainte, înştiinţată de obicei de secretară cu glas gîfîit de emoţie: "Vine inspecţia! Acu-i testiculează (un termen specific domeniului, la jumătatea drumului între "test" şi "testicul") pe cei din Gheboaia. Urmează Popăuţii şi pe urmă noi". Toate şcolile fără inspecţie sunt la fel de fericite; fiecare şcoală cu inspecţie este nefericită în felul ei.
 
Bineînţeles că se întâmplă şi întârzieri, întorsături neaşteptate, încurcături şi abateri de la calea dreaptă a inspecţiei în vreun sat răznit de drumul mare. Căci, se ştie, experienţa de veacuri a poporului a arătat, inspecţiile caută locurile retrase, unde să se mai încingă şi câte un zaiafet. Cohorte de educatoare, învăţătoare şi profesoare meştere la bucate lucrează zi şi noapte prin cuhnii, profesorii cu darul suptului sunt avertizaţi să nu vină cu "bomba-n cap" chiar la inspecţie, elevii spală gleturile tapetate cu muci uscaţi îndrumaţi cu dupaci îndesaţi de ţaţa Gherghina, femeia de servici, alţi elevi fugăriţi de profesorul de sport strâng hârtiile şi chiştoacele aruncate de "măgarii de-a opta".
 
Mai dificil era cu tovarăşa învăţătoare Manta. Povestea cu dumneaei, care, când o apuca "pe ulei", o ţinea aşa două-trei săptămâni fără întrerupere, era cunoscută în tot satul. Dar tovarăşa directoare şi celelalte cadre didactice ţineau, chipurile, chestiunea ascunsă. Numai dom' învăţător Ţurcanu ştie de câte ori a cărat-o în braţe beată clampă şi-a ţinut-o ascunsă în camera cu materiale didactice şi "de protocol" (vesélă, tacâmuri, câteva sticle de ţuică şi o damigeană de busuioacă - "să fie acolo" pentru inspecţii), ca să n-o vadă oamenii, când veneau la şedinţa cu părinţii (numită în jargonul didactic "şedinţă cu păreţii"). Şi, după ce bea în neştire cu cine apuca şi dormea pe unde apuca, era strânsă de pe drumuri până la urmă de coana preoteasă, învăţătoare şi ea, care-o spăla şi o îngrijea ca pe-un copil, iar după vreo săptămână îi dădea drumul acasă. Că pe altcineva nu avea: o lăsaseră şi bărbatul şi toţi. Dar nu o lăsa tovarăşul inspector Săndulescu, de care tovarăşa Manta era foarte apropiată, chiar mai apropiată decât cămaşa, motiv pentru care era numită (pe la spate, bunînţeles) la Inspectorat "Mantaua tovarăşului inspector". Aşa că atunci când mamele, îngrijorate pentru copiii lor, o întrebau pe tovarăşa directoare ce se întâmplă cu doamna învăţătoare, aceasta spunea că şi ea este îngrijorată, dar nu poate face nimic, fiindcă tovarăşa învăţătoare este ţinută în braţe de tovarăşul inspector. Plus de asta, tovarăşa învăţătoare este un cadru de nădejde, cu gradul I, cel mai înalt grad didactic, aşa că, fiind în ultimul grad... Noroc că acum, la data inspecţiei, tovarăşa inspectoare era în "carantină" şi n-ar fi pus gura nici pe agheazmă de frică să nu se îmbete.
 
Dis-de-dimineaţă, în ziua inspecţiei, erau trimişi la Botu Dealului trei elevi: cel mai bun ascultător, cel mai bun văzător şi cel mai iute de picior. Aceştia vor da vestea sosirii Inspectorului. Satul rămâne încremenit în aşteptare. Parcă nu se simte nici o adiere de vânt, aerul rămâne încremenit. Până şi rufele de pe sârmă încetează să mai plescăie. Trece doar ultima cioară, grăbită să se aciueze sub cine ştie ce streaşină. Numai bufniţa cea bătrână de la biserică se cocoaţă pe turlă şi se uită de-acolo în lungul drumului: Nu vine? Pe izlaz caii şi tăuraşii stau stană la pripon, iar viţeii rămân ca la poartă nouă, nedumeriţi că au fost lăsaţi de izbelişte. Câinele sălăşluitor în curtea şcolii se opreşte şi el din puricat. În şcoală domneşte o tăcere de gheaţă. Ordinul directorial era clar şi laconic: "Să nu v-aud gura!" Toată şcoala ştie: Tovarăşa e nervoasă! Profesorii şi învăţătorii repetă în minte momentele lecţiei şi enumeră muţi ca peştele pe elevii puşi de dinainte, care trebuie să răspundă. Elevii, care au de răspuns, mişcă pe muţeşte din buze, străduindu-se să înveţe pe de rost fragmenţelele ce le revin. Ceilalţi, cu mâinile pe genunchi, stau stană în bănci fără să zică nici cârc. Preocupaţi, domnitorii din tablouri tac mâlc şi ei. Măritul Ştefan strânge crispat sceptrul în mână. Kogălniceanu priveşte îngrijorat de după pince-nez - "Oare vine?!" Iar Cuza Vodă îi spune grăbit lui Moş Ion Roată: "Zi mai repede, moşule, ce ai de zis, că vine inspecţia!" Ţaţa Gherghina rămâne şi ea stană cu mâna întinsă: nu dovedise să decorticheze decât juma de perete de muci deshidrataţi.
 
De pe coama dealului şcolarul Cel mai bun ascultător trage cu urechea la şosea, ca să audă când vine autobuzul inspectorial. Urechea lui, formată în nopţile lungi de iarnă, când părinţii ascultau cu urechile ciulite programele bruiate ale "Europei libere", prinde cele mai îndepărtate zumzăituri de motor, cele mai infinitezimale vibraţii, pe care nici Ştefan Ruha nu le-ar putea sesiza. Şi, când prinde aceste susurări susurissime de motor, strigă victorios: "Vineee cursa!" Atunci îşi intră în rol Cel mai bun văzător al şcolii, mai bun ca cel mai bun grănicer al patriei în depistarea trădătorilor transfugi la anglo-americani. Acesta încet mi se scula / Peste câmpuri se uita / Cursa, măre, că vedea. "Vineee!" ţipă ca din gură de şarpe, ca să fie auzit de Cel mai iute de picior aflat la buza Botului Dealului. Acesta o rupe la fugă spre şcoală. Urlă încă de la poartă: VINEEE! Ş-atunci toţi şi toate se pun în mişcare: câinele fuge căpiet drept în picioarele tovarăşei învăţătoare Mereuţă, care venea de la umblătoarea din fundul curţii (de emoţie se ducea des să micţioneze), de mai s-o trântească; tovarăşa directoare trânteşte uşile, tovarăşii profesori - cataloagele, iar ţaţa Gherghina se apucă din nou de hâşcâit pereţii; şcolarii încep să zumzăie precipitat ca un stup în care a intrat un bărzăune.
 
Dar totul depinde de care inspector vine. Fiecărui inspector i se află datele biografice mai ceva ca la KGB, doar-doar i se vor găsi ceva slăbiciuni sau metehne omeneşti ori nişte rubedenii cât de depărtate care să-şi aibă locul de baştină în satul inspectat. Dacă se află ceva, alta-i treaba! Poate fi îmbrobodit degrabă.
 
Unii inspectori merg de-a'mboulea la ore, joacă darabana cu degetele pe bancă, aşteptând sfârşitul orei. Apoi dom' inspector se întinde la masă, după ce în prealabil a bolmojit un proces-verbal de inspecţie precum că totul a ieşit bine, cu mici excepţii, ce ţin de slaba bază materială a şcolii. Şi bine zis se întinde la masă, căci inspectorul cu pricina ştie să îndelungească masa, întrebând la început de belelele şi necazurile vieţii profesorilor de la ţară, ascultând cu răbdare toate of-urile "colegilor" săi, cum le spune. În privinţa mâncatului, oaspetele face cinste bucatelor gazdei, căci cum mănâncă dom' inspector, să fi mâncat la nouă pomeni şi la nouă praznice şi tot ţi-ar fi făcut poftă. "Să ne scuzaţi că ne-a fost în grabă", zice tovarăşa directoare, dar curând gazdele vor constata că domnul inspector aman îi mai place lingura mare şi adâncă. Ţopul de pui, trecând prin rotisorul măselelor inspectoriale, iese alb, fără urmă de carne pe el. Pe urmă, fără să aştepte multă poftire, mi-ţi înşfacă cogea castron vârf cu sarmale, le tăvăleşte prin smântână de mai mare dragul şi apoi iute şi degrabă le trece pe sub nas la vale gogâlţ-gogâlţ, neuitând să trimită în urmă şi un gălătuş de mămăligă fierbinte. Apoi altă tăvăleală, alt gălătuş şi iar gogâlţ-gogâlţ pe gât la vale. Şi uite aşa, haida-hai, haida-hai, cărăbăneşte câte jumătate de ceaun din cel mare în care se curăţă borhăile la Crăciun. Başca nişte colţunaşi pe care asudă mestecându-i, cozonacii, pârjoalele, pastrama şi alte asemenea bunătăţi pentru ostoirea zelului inspectorial.
 
Mai rău era cu alţii, care se întreceau cu rândul paharelor pe care le sugeau de parcă n-au mai fost. Altora însă, când plecau în inspecţie, li se trezea foamea adormită în pustiul vieţii conjugale şi... Dar mai bine să-mi ţin limba-ntre dinţi, că, la o adică, profesor sunt şi eu. Oricum, tipurile şi tertipurile de mai sus ţin doar de vechiul şi odiosul regim...
 
În fine, inspectorul pleacă... Programul la şcoală devine "lenjer", cum zice ţaţa Gherghina. Tovarăşele învăţătoare merg totuşi pe la clase ca să pună câte un zece în catalog elevilor care au răspuns bine la inspecţie. La fel fac tovarăşii profesori şi tovarăşele profesoare. Între timp ţaţa Gherghina face foc în cancelarie de se înroşesc portiţa şi cenuşarul. Tovarăşa directoarea este mulţumită că "a ieşit bine"! Şi cadrele didactice sunt mulţumite că "a ieşit bine". Elevii sar în sus de bucurie că au luat note de zece, iar Gherghina este mulţumită că a trecut "durdura" asta şi acum nu mai are de hâşcâit atâţia pereţi. Şi câinele şcolii este mulţumit că acum se poate apuca iarăşi de puricat. Îmbunată, tovarăşa directoare aduce din camera de material didactic şi de protocol câte ceva de-ale gurii din ce a mai rămas de la inspecţie. Să se mai bucure şi ei un pic, să se mai răcorească! Că destul au avut de tras! Gherghina vine din urmă cu o tabla cu paharele umplute. Până şi tovarăşei Manta i se dă un pahar. "Hai acu să mai huzurim oleacă şi să ne mai mângâiem", zice directoarea. "Tremura carnea pe mine, tovarăşa directoare", zice o învăţătoare. "Mie mi se făcuse pielea de găină". "Şi mie mi se făcuse pielea aricioasă", spune tovarăşa învăţătoare Mereuţă. "Ia şi mata, ţaţă!" o invită tovarăşa directoare pe ţaţa Gherghina. "Lăsaţi, doamna derectoare". "Bine că a ieşit bine, că când l-am auzit pe tănăul de Corcovală dintr-a opta... Auzi, ce-i cilindru? Şi el: Cum îi la cap aşa-i şi la fund... Noroc că tovarăşul inspector a zâmbit". "Tovarăşul inspector era mulţumit, tovarăşa directoare. Am văzut eu în ochii lui". "A ieşit bine, har Domnului", zice coana preuteasă. "Cum să nu iasă bine - zice tovarăşa directoare puţin abţiguită. Pentru câte am făcut eu pentru şcoala asta..." "Da, îţi mănâncă sufletu' bombalăii iştia, tovarăşa directoare". "Ei, bine c-a ieşit bine şi a fost mulţumit. Slavă Domnului!". "Da, am văzut eu în ochii lui".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • firitisirile noastre
    Ionică Cernat, 24.02.2016, 09:48

    am ajuns că urmăresc această rubrică, îmi zic ia să merg pe Liternet să văd ce-a mai scris nebunu' de Părpăuță, de râs, ce să spun, râd câte o zi întreagă și-l citez, trântește câte o frază de râdem toți din casă cu lacrimi, teribile articole

    • RE: firitisirile noastre
      Radu P., 24.02.2016, 21:23

      Treaba D-voastră, dar să știți că râsul dăunează grav sănătății. Pentru consultații adresați-vă medicului sau farmacistului.

  • Am ras cu pofta
    Dana Diaconu , 29.04.2014, 17:22

    de mult n-am mai ras asa! Multumesc frumos, dom' profesor!
    Bravo!

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cînd luna delira peste acoperişuri (I), Radu Părpăuţă (4.2/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Petrecere cu fanfară, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colaborarea mea cu Securitatea (II), Radu Părpăuţă (4.3/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colaborarea mea cu Securitatea (I), Radu Părpăuţă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patimi, Radu Părpăuţă (4.8/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer