Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Haremul interior şi o altă povestire


Ioana Bâldea Constantinescu

25.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Primul roman pe care l-am citit vreodată se numeşte Fiica măscăriciului şi e scris de o autoare turcă - Halide Edip Adivar. Nu mai ţin minte mare lucru din el, în afara unei atmosfere orientale, nu vrăjitoreşti, ci impregnate de realism şi o descriere detaliată a chipului eroinei principale, ai cărei ochi căprui cu puncte verzi mi-au rămas, cine ştie de ce, atât de bine lipiţi de un ecran al proiecţiilor interioare, încât am recunoscut-o, de-atunci, în zeci şi zeci de fizionomii care mi-au traversat, întâmplător, retina. Trama, însă, s-a şters, s-a blurat, s-a pierdut şi m-a pierdut între pătrăţelele de pe uniformă şi cele din foaia caietului de matematică. Altă lume, altă vârstă...

A înviat, brusc, neanunţat, ca o şampanie eliberată de dop, în cartea mea de-acum.
Lapte negru, de Elif Shafak, anunţa o scriere destul de gravă, în care autoarea înaintează lent prin deşertul depresiei postnatale, în căutarea oazei care să-i redea, dincolo de proaspăt dezvăluita dimensiune maternă, identitatea ei ca scriitoare, ca artist, ca fiinţa eminamente visătoare, al cărei resort creativ a devenit, cumva, sinonim cu viaţa, cu eu-l. Ce am descoperit în paginile ei, însă, a fost o carte amuzantă şi, totuşi, densă, despre acest eu scindat. Traversând biografiile mai multor scriitoare, cu şi fără copii, de la George Eliot la Zelda Fitzgerald şi de la Sylvia Plath la Alice Walker, Elif Shafak caută un răspuns la o întrebare făcută, parcă, din nuanţe de sens, care, paradoxal, reclamă un răspuns tranşant: în ce măsură pot coexista maternitatea şi fiinţa artistică a unei femei, cu precădere a unei scriitoare? Sau, altfel spus, în ce măsură una se sacrifică pentru cealaltă sau, în cazul femeilor care aleg să fie mame-soţii-artiste-bursiere-călătoare-eroine-etc.etc.etc. existenţa e, cumva, menită să eşueze într-o mediocritate pâcloasă şi inevitabilă, care apare ca urmare a epuizării timpurii a resurselor (fizice, creative, emoţionale)? Nu e o problemă uşoară şi, din unghiul ei, al scriitoarei consacrate de 35 de ani care luptă cu impulsul matern şi al mamei de 35 de ani care luptă cu presiunea romanelor pe care încă nu le-a scris, autoarea scrie despre această nebuloasă a literaturii şi a maternităţii cu umor adeseori spumos, poate puţin prea des fragmentat de un livresc colorat, ce-i drept, însă, nu o dată, excesiv.

O citesc destul de repede, cu pauze de admiraţie pentru Toni Morrison, care scria noaptea târziu, după ce adormeau cei doi băieţi ai ei şi dimineaţa devreme, înainte ca ei să se trezească, de milă pentru Sofia Tolstoi, ale cărei talente se risipesc în opera soţului şi în creşterea unei liote de copii, de milă şi mai mare pentru Muriel Spark, care şi-a ratat relaţia cu singurul ei fiu în favoarea literaturii. Între ele, Susan Sontag şi Virginia Woolf, Ayn Rand şi surorile Brontë. Anacronic şi needificator, prin carte se perindă scriitoare cu şi fără copii, în timp ce autoarea e luată cu asalt de un harem interior, de un şir de eu-ri mici cât un deget care se luptă între ele pentru a o scoate la lumină pe "adevărata Elif".

Pe măsură ce citesc, întrebarea prinde rădăcini şi răspunsurile se ramifică. Mi se lipeşte de creier o frază a lui Walter Benjamin în care nu am mai locuit din studenţie şi care-mi aminteşte, ca o cameră odinioară familiară, fără uşi şi fără ferestre, că romanul e cea mai solitară formă de artă. Dincolo de ea, pâlpâie existenţele celebre şi seci ale unor Iris Murdoch şi Simone de Beauvoir, scriitoarele care au renunţat conştient la maternitate numai pentru a ajunge să regrete mai târziu. De partea cealaltă, Elizabeth Gilbert pare să o ducă destul de bine. La fel cum o cohortă de autoare care se pierd în mulţime, excedate de efortul de a îmbina familia şi creaţia, rămân undeva, la marginile percepţiei mele şi a bibliografiei cu şanse de rezistenţă în timp.

Şi atunci apare ea. Într-o frază. Elif Shafak mi-o aduce, de undeva, din memoria ei de scriitoare turcă, de bursieră la Mount Holyoke, de îndrăgostită, de aproape-mamă, de privire subjugată de ticăitul unui ceas (biologic? social? cultural? tot nu-i e şi nu-mi e clar...) pe autoarea Fiicei măscăriciului. O văd, brusc, în amintire. O carte cu copertă roşie, puţin spălăcită, pe care o ţineam prea aproape de ochi. O las să mi se apropie de gene până când ochii ei, ai fetiţei din pagină, căprui cu puncte verzi, ochii aceia atât de cunoscuţi mă privesc din nou, ca atunci. Mă cheamă la joacă. Activează, undeva, o nevoie cruntă de evaziune, de ludic.

Haremul interior al lui Elif Shafak ţipă cu şapte guri, scriitoarele ratează literar şi bifează matern, alternativ, Elif însăşi îşi cedează eu-l copilului încă nenăscut. Dacă o să se rezolve? Cu siguranţă. Dacă va fi o mamă bună? Sincer, nu mă îndoiesc. Mai am câteva zeci de pagini, previzibile, dar frumoase şi, parcă, mai umane, mai aerate, mai lipsite de atâtea priviri docte şi atâtea existenţe-cult, prea puţin revelatoare.

Habar nu am dacă maternitatea canibalizează opera. Probabil că da, într-o anume măsură. Ş probabil că, în aceeaşi măsură, riscul e asumat, benevol, inevitabil. Mai multe nu pare să ştie nici Elif, oricum, deşi pare să fi studiat problema mult mai în detaliu.

Şi, în timp ce desprind, ca dintr-o negură, numele Rabiei Hanîm, fetiţa cu ochi căprui muiaţi în verde, din noaptea lucrurilor uitate, o aud, distinct, ca pe un personaj de prea mult timp surghiunit din propria mea colecţie de realităţi interioare, cum îşi ia cartea, se aşează pe covor, pe burtă, cu coatele pe pagini şi nasul aproape lipit de litere până când, de undeva, din lumea ei de-atâta timp ferecată, o mângâie pe creştet o voce uşoară şi caldă:
"Ai grijă cu ochii! Stai prea aproape de carte."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer