Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Audiobook


Ioana Bâldea Constantinescu

25.03.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Săptămâna asta n-am citit nimic nou.
 
Nu e că nu am avut timp, ci ca nu s-a legat, n-a fost chimie cu nici o pagină pe hârtie, poate şi pentru că povestea care a plutit în aer, mi s-a furişat pe după ureche şi a aterizat, în cele din urmă, pe heavy rotation, într-un playlist interior cu volumul dat neruşinat de tare e, mai degrabă, conversaţională.
 
În ultimele zile m-am hrănit din vorbele altora care fie că au activat în mintea mea idei mai vechi, fie că au născut întrebări noi, încă latente, care vor mai zumzăi o vreme în zgomotul de fond enervant şi necesar, inerent şi subversiv al fiecărui fragment în care, dincolo de logică, se sudează ele, apa şi uleiul fiecărei zile - verbul şi viaţa.
M-a prins seara, între alte voci, prinse şi ele în corul dezbaterii: până în ce punct e autorul responsabil de efectul social al unei opere? E de colecţie, ştiu, şi bântuie încă prin istoria criticii şi a teoriei literare. În aerul dintre noi, cei patru care dezbatem, plutesc Nabokov şi Toni Morrison, pluteşte crima fictivă şi se aşează, deloc leneş, în pahare, pe colţuri de şerveţele şi în poala câte unei linguri separaţia netă dintre autor şi personaj, dintre biografie şi opţiune estetică, dintre fiinţa morală şi cea creativă. Explorarea polilor în cauză rămâne, însă, o călătorie în care Sethe îşi şterge mâinile de sânge şi Humbert Humbert prinde fluturi pe tabla de şah. Nimfete, sclavie şi cremă de vanilie. What's for dinner?

Mă urmăreşte o întrebare primită cadou (pescuită de pe Facebook): dintr-un incendiu ai salva un Rembrandt sau o pisică? Reverenţele mele autorului, apocrif şi online - a reuşit să mă pună pe jar.

Am două versuri de Théophile Gautier în memoria telefonului. Le-am zâmbit cu banalitate, iniţial, numai că ele au crescut, au făcut spini, s-au înălţat şi s-au rotunjit în trup de parfum. Acum le simt aproape olfactiv şi din ele creşte, cu fiecare zi, un alt poem - The Sick Rose, de Wiliam Blake. Viermele şi trandafirul. Parfumul şi moartea.

Ascultăm Sur les Lagunes. Acelaşi Berlioz, acelaşi Théophile Gautier - Ah! sans amour, s'en aller sur la mer! A doua zi citesc poemul din nou şi din nou şi din nou... Îmi sună în el Shakespeare şi Wallace Stevens. Şi muzică. Şi valuri.

(Aş reciti The Waves, de Virginia Woolf. Azi, dacă s-ar putea.)

Ascult Livada cu vişini, de Cehov, la radio. Duminică după-amiaza, în bucătărie, între două boluri de salată. Când se termină, parcă s-a încheiat un anotimp.

De la Gautier fac ce fac şi ajung la Wilde. Şi la Joyce. Şi iar la Stevens.

Trandafirul şi marea. Navighez din poemele de la 1830 spre zilele noastre. Fac, iar, liste mentale de autori. Şi de imagini. e.e. cummings şi William Carlos Williams.
 
E frumoasă starea asta, de poem ca un şantier în construcţie, sub care zac ruine de Atlantidă - acvatică, subtilă, germinativă. Câteodată, tot ce trebuie să fac e să asculţi.
 
"Ce léger parfum est mon äme,
Et j'arrive du paradis.
" (Théophile Gautier, Le spectre de la rose)
 
Magnific.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer