Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Atelier foto

Scriitori hispanoamericani fotografiaţi de Daniel Mordzinski - Cerneală şi lumină / De tinta y luz


Comunicat de presă, Mario Vargas Llosa, Luis Sepúlveda

16.04.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Instituto Cervantes din Bucureşti organizează miercuri, 16 aprilie 2014, de la ora 18:30 vernisajul expoziţiei de fotografie
 
Cerneală şi lumină. O privire înlăuntrul sufletului literaturii hispanoamericane, de Daniel Mordzinski / De tinta y luz. Una mirada al alma de las letras hispanoamericanas, de Daniel Mordzinski
 
Expoziţia reuneşte 64 portrete ale unor binecunoscuţi reprezentanţi ai literaturii de limbă spaniolă (din Spania si America Latina), nume dragi cititorilor din România, printre care Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez, Eduardo Mendoza, Enrique Vila-Matas, Ernesto Sábato, Jorge Luis Borges, Alan Pauls, Roberto Bolaño, Junot Díaz şi mulţi alţii.
 
Ora 18:30 Prezentarea expoziţiei, susţinută de Daniel Mordzinski
Sala Auditorium a Instituto Cervantes, Bd. Regina Elisabeta 38, Bucureşti
 
Ora 19:30 Vernisaj
Sala de expoziţii a Instituto Cervantes, Bd. Regina Elisabeta 38, Bucureşti
 
Expoziţia va fi deschisă până in data de 30 mai 2014.
 
Daniel Mordzinski (Buenos Aires, 1960)
Cunoscut drept «fotograful scriitorilor», Daniel Mordzinski lucrează de mai bine de treizeci de ani la un ambiţios «atlas uman» al literaturii iberoamericane. Fotograful argentinian stabilit la Paris a făcut portretele reprezentanţilor celor mai de seamă ai literaturii de limbă spaniolă. Talentul şi excepţionala sa sensibilitate literară i-au adus stima şi prietenia scriitorilor fotografiaţi. Mordzinski devine astfel complicele a trei generaţii de scriitori, unind sub privirea aparatului de fotografiat cele doua ţărmuri ale Atlanticului. A fost fotograful oficial al unui număr important de întâlniri literare între care Salonul de Carte Iberoamericana de la Gijón, prestigiosul festival literar HAY Festival, apoi LEV de la Matosinhos şi VIVAMERICA de la Madrid. Lucrările sale, care au fost expuse în marile muzee din America Latina şi în cele mai importante centre şi festivaluri europene, se regăsesc şi în prestigioase colecţii de fotografie contemporană.
 

Împotrivindu-ne curgerii timpului
 
Puţini oameni au urmărit atât de îndeaproape evoluţia literaturii iberoamericane în ultimii treizeci de ani ca Daniel Mordzinski. Şi asta fiindcă a citit cu pasiune cărţile scrise în această parte a lumii şi i-a fotografiat pe autori, câteodată chiar în ţările lor, dar cel mai adesea în acea capitală a literaturii iberoamericane care e Parisul, aşa cum scria Octavio Paz într-un eseu celebru. În fine, să spui că Daniel Mordzinski "i-a fotografiat pe autori" nu-i de-ajuns. Căci chipurile lor, pe care aparatul lui Mordzinski le-a smuls curgerii timpului, fixându-le în acele cartoline cunoscute de toţi editorii, autorii şi cititorii, reprezintă într-adevăr o interpretare profund-respectuoasă a personalităţii lor, reflectată în trăsături, înfăţişări şi expresii. Daniel Mordzinski nu-i foloseşte pe cei ce-i pozează spre a-şi etala talentul şi a se flata pe sine prin cadre ostentative, aşa cum procedează atâţia fotografi la modă. El se află în slujba celor fotografiaţi, străduindu-se să le surprindă adevărul profund şi să dispară el însuşi în spatele aparatului de fotografiat. De aceea portretele lui Daniel Mordzinski respiră autenticitate: ingredient esenţial al frumuseţii lor artistice.
 
(Mario Vargas Llosa, Lima, martie 2008)

Un oarecare Mordzinski...
 
În fiecare an pe 12 februarie încerc să ajung la Paris, spre a împlini, împreună cu un oarecare Mordzinski, unul dintre cele mai dragi ritualuri: să merg la cimitirul din Montparnasse, să mă aşez undeva pe marginea mormântului în care se odihnesc Carol Dunlop şi Julio Cortázar, să scot două Gitanes din pachetul albastru, să pun ţigara aprinsă între lespezi şi să fumez împreună cu Marele Cronopiu în timp ce-i mai povestesc câte ceva despre viaţa mea.
Şi-n timp ce fac asta, un oarecare Mordzinski îşi trece vremea citind hârtiuţele care i se lasă lui Julio, mai face câte o poză, priveşte display-ul aparatului, face gesturi pe care numai el le înţelege, sfârşind prin a se aşeza cu urechile înroşite de frigul iernilor pariziene.
Şi mă gândesc atunci la câte am fi putut face dacă viaţa ne-ar fi adus laolaltă cu multe zile înainte de 12 februarie 1984, fiindcă şi Cortázar era un fotograf în felul lui, şi chiar dacă prefera Polaroidul, avea un mod de a privi pe care l-am regăsit mereu în ochii alerţi ai lui Mordzinski.
Iar ca asta să nu rămână doar o simplă frază simpatică, îmi îngădui s-o explic: eu şi Cortázar practicam un joc de observaţie ce consta în servirea unor ceaiuri mate în timp ce priveam într-o curte interioară ce dădea în fereastra bucătăriei lui. Sporovăiam acolo, povestindu-ne ce vedeam. Într-o dimineaţă am văzut o femeie scuturând o saltea şi Cortázar m-a întrebat ce văd. Cred că i-am răspuns reproducând acţiunea femeii, dar atunci Marele Cronopiu m-a învăţat să privesc: femeia aceea scutura o saltea şi din ea cădeau mici resturi de piele, de păr, de sare de salivă uscată, dar şi crâmpeie de vise pe care, dacă le căutai cu răbdare, le puteai plăsmui la loc.
Exact asta face un oarecare Mordzinski când ne aşază înaintea aparatului său. Ne obligă să scormonim prin propriile noastre crâmpeie uitate: frânturi din noi înşine, urme a ceea ce am fi vrut să fim, renunţând însă din timiditate ori din absurde convenţii.
După clic, ne vedem şi suntem uimiţi: expresia asta am pierdut-o aşteptând o fată când aveam 17 ani, felul ăsta de a zâmbi mi-a rămas într-un hotel mizerabil din Asunción, modul ăsta de a apuca ţigara e de atunci când îl imitam pe Robert Mitchum şi fetele se topeau după mine.
Şi suntem fericiţi şi perplecşi în faţa acestei urme-frânturi pe care acest oarecare Mordzinski ne-a redat-o şi vrem să-i mulţumim, dar rusnacul a şi dispărut; e departe deja, făcând acelaşi lucru cu scriitorii catalani sau din Israel ori cu ţinuturile în care numai el poate ajunge.
Chiar acum acest oarecare Mordzinski trebuie să fie pe undeva, pe aici, făcând ceea ce ştie el cel mai bine: redând feluri de a privi, a iubi, a simţi, a se juca şi fiindcă aşa e acest oarecare Mordzinski, bucurându-se că-şi fericeşte prietenii.
(Luis Sepúlveda, Gijón, iulie 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer