Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ierusalimul alb (I)


Augustin Ioan, Simona Corlan-Ioan

29.04.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Avec leurs chapiteaux... dans toute la splendeur de leur peinture blanche et de leur gloire passagere, avec leurs chapiteaux copie de Rome et d'Athenes, leurs domes sveltes, le chaotique melange de leurs architectures combinees, ils donnaient l'idee d'une cite de reve, d'une ville de vision apparue soudain au bord de ce lac, vaste comme une mer, dont l'eau glauque et vivante se soulevait dans l'entrecolonnement d'une gigantesque portique. Oui, c'etait vraiment un decor de gloire par les beaux jours du commencement de l'automne et comme dresse a souhait pour le divertissement des travailleurs appeles a ce rendezvous de repos. [i] (Paul Bourget)

Târgurile şi expoziţiile mondiale în era modernă s-au dovedit a fi continuatoare ale ideii medievale de târg comercial unde "interesele mercantile s-au îmbinat cu spectacolul public, împreună promovând idei despre economia contemporană şi viitoare şi despre tendinţele culturale". În plus, strategiile politice au condiţionat din ce în ce mai mult târgurile sfârşitului de secol al XIX-lea, culminând cu naţionalismul agresiv al Târgului Modial de la Paris (1900), o depărtare remarcabilă de la eclectismul unanim al Oraşului Alb - Expoziţia Mondială "Columbiană" de la Chicago (1893).
 
De ce expoziţiile mondiale?
Date fiind caracterul temporar al arhitecturii de târg, natura extrovertită a acesteia şi tipul de expresivitate pe care îl vehiculează, o analiză a expoziţiilor şi târgurilor mondiale de la sfârşitul secolului al XIX-lea este în măsură să ofere detalii despre imaginarul proiectat asupra culturii urbane a acestei perioade. Târgurile mondiale nu au fost doar manifeste explicite la înterfaţa realităţii urbane (infrastructura) cu ideologia vremii, în genere cu suprastructura societăţilor expozante. Adeseori cutezanţa arhitecturii de târg a inovat în raport cu stilul dominant / oficial, sau cel puţin a reprezentat apogeul acestuia. Târgurile au fost folosite pentru testarea unor tendinţe noi în arhitectură, ca manifeste identitare (în cazul pavilioanelor naţionale) şi / sau ca bilboards (arhitectură-ecran plus discurs subiacent adosat acesteia). Nu este greu de înţeles de ce. În primul rând, arhitectura pavilioanelor este nesofisticată funcţional, ceea ce permite concentrarea asupra expresiei. În al doilea rând, publicul-ţintă este specializat şi, deci, acest gen de arhitectură poate fi folosit eficient pentru propagandă. În al treilea rând, este vorba (de regulă) despre obiecte efemere, uşor de executat, mai ieftine deci decât un obiect peren, definitiv. Aici însă trebuie făcută observaţia că destul de târziu (cu excepţia Parisului din 1925 şi, poate, a Barcelonei patru ani mai târziu) s-a cristalizat şi generalizat şi în planul expresiei arhitecturale efemeritatea. Până atunci (inclusiv la Crystal Palace, paradigmatic pentru arhitectura modernă de expoziţie) şi mai cu seamă în anii treizeci, expoziţiile mondiale găzduiau pavilioane naţionale efemere făcute din materiale cât se poate de definitive (granit, marmură), sau din imitaţii ale acestora. Lucrul acesta este lămuritor pentru ceea ce doreau ele să sugereze.

Testarea arhitecturilor novatoare are o îndelungată tradiţie în arhitectura de târg. Crystal Palace al lui John Paxton de la expoziţia londoneză din 1851, o vizionară structură de metal şi sticlă, a fost ulterior elogiată drept începutul arhitecturii moderne, nu doar drept o expresie a "puterii naţiunii organizatoare". Turnul Eiffel şi Galeria Maşinilor au fost de asemenea exemple elocvente despre capacitatea arhitecturii de târg, desprinse de funcţiune, de a-şi reînnoi astfel propriul discurs. Inovatoare la nivel de pavilion şi mod de expunere, târgurile europene din secolul al XIX-lea au fost însă prea mult îndatorate realităţii urbane în care au avut loc, fie aceasta Londra sau Paris, pentru a putea impune deodată cu târgul şi o nouă cultură urbană. Alternativele, utopice sau conservatoare în retrospectivismul lor, aveau nevoie de situri libere spre a putea înflori. Or, Europa nu mai era de mult patria vizionarilor. Pare-se că toţi, la finele secolului al XIX-lea, trecuseră oceanul. Dar tot arhitectura de expoziţie mondială a fost şi poligonul de testare a "stilurilor de curte" ce se înfiripau acasă, aşa cum s-a întâmplat cu pavilioanele URSS, Germaniei, dar şi cu cel al României, la Paris în 1937.

(va urma)


[i] Cu capitelurile lor... în toată splendoarea picturii lor albe şi a gloriei trecătoare, cu capiteluri copiate după cele ale Romei şi ale Atenei, cu cupolele lor zvelte, cu amestecul haotic de arhitecturi combinate (expoziţia columbiană de la Chicago) sugerează un oraş de vis, un oraş-viziune, apărut brusc pe malul acelui lac vast ca marea, a cărui apă albastru-verzuie şi vie se străvede prin intercolonamentul unui portic gigantesc. Da, este cu adevărat un decor de glorie prin frumoasele zile de debut de toamnă, ca şi când ar fi fost în veştmântul dorit pentru bucuria muncitorilor chemaţi la această întâlnire de odihnă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer