Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Principiul scrierii, statul-Egipt şi societatea-Atena (noua rezistenţă prin cultură)


Bogdan Ghiu

27.04.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A venit (din nou) timpul să schimbăm metaforele epistemice dominante, cele în baza cărora un domeniu al realităţii ajunge să fie, în mentalul colectiv (de la nivelul cel mai cult pînă la cel mai curent: metafizica simţului comun, bunul-simţ ca metafizică), "cheia" şi grila de inteligibilitate dominantă a celorlalte. Cine îi "traduce" pe ceilalţi domină (de două ori: o dată de facto, a doua oară de jure, croindu-şi propriul drept, adică făcînd legea). Or, tocmai metafora traducerii este cea care trebuie să se substituie, acum, de pildă metaforei economice şi (meta-)metaforei interpretării, ca şi celei, atît de ideologizate, dar deja apuse, a comunicării. Ar fi trebuit să devină de mult o banalitate a spune că trebuie să fim atenţi, în permanenţă, în ce termeni, adică în termenii cui gîndim realitatea.
 
Cultural şi public, rolul politic al poetului, în special, şi al scriitorului, în general (ca revanşă, ca transformare în oportunitate a limitării idiomatice care îl desparte de accesul imediat, fără traducere, la universal, sau măcar la global, de care se bucură în schimb, în congruentul capitalism semiotic, artiştii vizuali, cultura vizuală), trebuie să devină tocmai acela de a profita de structura metaforic-metonimizantă şi simbolic-indicializantă (a apropia departele, a asocia domenii aflate la distanţă pentru a înţelege, a literaliza şi a "hapticiza" spiritualul) a limbii vorbite, a limbilor "naturale" prin care, de fapt, noi gîndim, şi, astfel, de a propune metafore epistemice generale, scheme populare de înţelegere. Doar limbajul verbal, utilizarea limbii (inerent metaforică) face lucrurile vizibile. Vedem pentru că vorbim, şi ce şi cum vorbim.
 
Dacă ieri, adică pe vremea confiscării totalitare a statului, rezistenţa prin cultură trebuia să lupte împotriva statului, astăzi ea trebuie să lupte împotriva lichidării capitaliste, împotriva "traducerii" neoliberale a statelor. Deci, pe alte planuri (omoloage), împotriva reducerii, tehnologic accelerată, la limbaj impersonal prin cultivarea limbilor şi prin cultivarea literar-literalului împotriva dizolvării şi a abstractizării vizual-semiotice, pe faţă estetic-hedonistă, de fapt matematic-cibernetică. O aceeaşi luptă, pe multiple planuri. Fie şi doar pentru a pierde cu demnitate, în picioare şi cu arma în mînă, nu în somn, nu fără luptă, nu deja răpuşi, învinşi fericiţi, aserviţi.
 
Cine nu traduce e tradus.

*
 
Pe 23 aprilie, de aşa-numita "Zi a Cărţii", am participat (alături de academicieni şi altă lume bună) la o masă rotundă cu un titlu poetic-provocator: "Cultura scrisă, element de securitate naţională?", din care doar semnul întrebării mi se pare neclar. Poetul nu se întreabă, arta afirmă, ceilalţi trebuie să se întrebe pe margine a ceea ce afirmă, a ceea ce vede şi spune, arată poetul, artistul.
 
Venisem pregătit să vorbesc în spiritul celor de mai sus şi aşa cum voi detalia mai jos. Dar, de fapt, era vorba de o nouă rundă de tînguieli despre soarta precară a scriitorului. Dar a ne lamenta la infinit, dar numai între noi, nu foloseşte la nimic. Este clar că sprijinirea culturii, de fapt a creaţiei vii, este, la fel ca şi poliţia, armata, sănătatea şi educaţia, o prerogativă "regală" a statului, prin care statul ajută, sprijină, apără "economia pe dos" sau "contra-economia" (Bourdieu) culturii nu atît direct, cît prin legi, reguli, proceduri şi mecanisme de protecţie şi finanţare. Producătorului cultural nu trebuie să i se dea mură în gură, artistul nu este un asistat, un handicapat, ci trebuie apărat să nu fie înghiţit de economia primă, dominantă, prin raportare la care el, tocmai, trebuie lăsat să-şi joace jocul autonomizării, al creaţiei alternative.
 
Dar pentru asta nu mai trebuie să ne întîlnim, repet, doar între noi, uniunile de creaţie şi alte asociaţii şi organizaţii din domeniul producţiei culturale ar trebui să încerce să-şi reafirme necesitatea de a fi şi altfel decît mărunt clientelar punîndu-se de acord asupra unui set de măsuri în domeniul culturii, după care să se întîlnească şi să-i ia ostatici, la propriu, public, de faţă cu lumea, pe responsabilii politici, cărora să le smulgă, la nevoie prin tortură (adică excelenţă) intelectuală, angajamente şi semnături concrete. Încolo, între noi, oricît de academici am fi, astfel de discuţii tot de cafenea, în borcan sînt. Căci este clar: statul trebuie să apere cultura.
 
Căci de apărare e vorba, pur şi simplu pentru că şi cultura, şi statul se află, în momentul de faţă, în aceeaşi barcă a defensivilor şi chiar a perdanţilor istorici. Statul, însă, pretinzînd că se "reformează" şi că se "modernizează", s-a pus în slujba capitalului trans-naţional ("a treia cale"). Da, cinic vorbind, statul "dispare" şi devine "minimal" exact în raport cu funcţiile şi cu prerogativele lui istoric primordiale. Iar a vorbi de "corupţie" înseamnă a ne preface că nu vedem marea realitate a statului-corupţie, care a trădat societatea şi publicul, trecînd în solda capitalului. Statul-corupţie (sau corupţia-stat), nu doar structurală, ci constituţională (corupţia constituţionalizată) este "statul de drept", care face legi doar în favoarea capitalului trans-naţional, apărîndu-l de societate. Punct.

*
 
Ceea ce se numeşte, tehnic, "cultură scrisă" trebuie să devină, în condiţiile capitalului semiotic matematic-abstractizant, nu doar un sector, ci mai ales o metaforă politico-epistemică de luptă. Întregii culturi, pentru a nu fi lichidată naţional şi sectorial, trebuie să i se aplice principiul scrierii: universalizare a tramamentului idiomatic, care necesită traducere.
 
Altfel spus, cultural-metaforic vorbind, statul trebuie să fie "Egipt", iar societatea trebuie să fie "Atena". Scrisul, ca principiu, înseamnă, în sine, prin el însuşi, în-scriere, în-tipărire, memorare, arhivare analogică. Statul trebuie să figureze polul-"Egipt", adică să aplice întregii culturi, tocmai pentru rezistenţă împotriva lichidării digitale capitalist-semiotico-vizuale, principiul scrierii generalizate. Lăsînd, în acelaşi timp, societatea, ca oralitate, dezbatere, dialog, vivacitate, spontaneitate, să întruchipeze polul "Atena". Numai acest cuplu de forţe, care nu trebuie să încerce să se reducă una la alta, poate genera consistenţă şi stabilitate.
 
Scrierea trebuie ridicată la rang de principiu, iar principiui scrierii trebuie aplicat tocmai ca rezistenţă împotriva fluxurilor semiotic-financiare abstractizante, scrierea fiind prin ea însăşi arhivare, memorie, producînd durată dat fiind că are nevoie de timp (de traducere).

*
 
Pe lîngă meta-metafora scrierii, tot ca poet propun, şi tot pentru buna înţelegere a culturii, aplicarea literal-excesivă, adică ironic-deconstructivă, a metaforei deja generale, dominante: aceea economică. Cu, şi aici, o nuanţă esenţială. Este vorba, de fapt, de o metaforă financiar-monetară, în condiţiile în care moneda, banii se virtualizează, dispar, iar economia metamatizat-financiar-speculativă a ajuns să domine şi să înlocuiască, cu infinite daune, economia reală, economia-producţie, marfa însăşi, banii devenind, acum principala marfă.
 
Conform acestei metafore, propun echivalenţa cultură scrisă-tezaur şi producţie culturală-monedă, cotaţie, cultură-bursă, cultură-piaţă. Doar principiul scrierii poate asigura etalonul "pierdut" al culturii, altfel spus convertibilitatea (retroversiunea ei), şi asta tocmai pentru ca "bulele" culturale speculative, cultura-"bulă" şi cultura-modă să fie posibilă în deplina ei efemeritate, excitabilitate, nervozitate.
 
Nu trebuie să lăsăm, cu alte cuvinte, cultura să se modeleze după metafora culturală dominantă. Bătălia de metafore culturale trebuie purtată. Măcar în macro-metafore şi în meta-metafore să ne batem, dacă tot sîntem poeţi şi am pătruns structura metaforică a limbajului, profitînd de ea. Să-i învăţăm şi pe ceilalţi, ca experţi ai scrisului ce sîntem, că dacă nu vrem să ne lăsăm aserviţi de structura depersonalizantă a limbajului direct-universal, adică făcînd economie de traducere, trebuie să învăţăm să-l vorbim, adică să-l practicăm ca limbi, în permanentă traducere în toate sensurile.
 
Altfel spus, pentru a reveni şi a încheia, principiul scrierii trebuie aplicat întregii culturi, tuturor tipurilor de documente, inclusiv şi în primul rînd celor audiovizuale, flux, care nu se bucură de aceeaşi acoperire a legii depozitului legal. Altfel spus, imaginile difuzate public nu pot fi arhivate public.
 
Ceea ce, ca decizie politică, doar o nouă lege, unificată, generală, atît a depozitului legal, cît şi a arhivelor, poate să rezolve.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer