Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Chinezul visător


Ilinca Anamaria Prisăcariu

01.05.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Te-aş prinde, te-aş lega, te-aş face un cerc, să fii la infinit. Ţi-aş pune aţă colorată, mărgeluţe şi pene, să-mi fii ca o suflare pe gene înainte să adorm. Te-aş pune deasupra mea, mi-aş aşeza capul în poala ta, te-aş privi în ochi şi m-ai duce departe. Am înota în mări căprui şi mări albastre, cu pupile dilatate şi vase de sânge cu circulaţie sporită, cu obraji fini şi evidenţi, ca munţii, ca insulele exotice şi ca fructele pasiunii ce cresc în ele - roşii.

Adormisem. Visul meu începea cu mine şi cu ochii mei de chinez, fără de lentile, cu nasul pe sus, cu degetele încremenite pe două beţişoare chinezeşti, iar în faţa mea de afla miezul inimii tale.
- Eu nu sunt chinez de fapt, ţi-am spus.
- Dar, văd bine, ai ochii mici, mi-ai spus.
- Problema e că tu eşti prea departe, iar eu stau tare prost cu vederea.

Mi-ai spus să închid ochii.
- Închide ochii.

Ţi-am spus că nu voi mai vedea nimic.
- Nu voi mai vedea nimic.

Mi-ai spus că nici nu e nevoie. Totul se află aici. Şi mi-ai arătat spre inimă.
- Nici nu e nevoie. Totul se află aici.

Dar ştii?... E genul acela de vis scurt, pe care l-am aşteptat nopţi în şir, dar care nu spune prea multe, în care am impresia că se va întâmpla ceva şi totuşi nu se întâmplă nimic. Am plănuit scenarii înainte de somn şi mă gândeam că dacă s-ar îndeplini, realitatea ar fi de zeci de ori mai puternică.

Am dat să te cuprind cu braţele şi te-am pierdut. De atunci te tot pierd în realitate şi abia dacă te mai pot cuprinde cu privirea. De asta, când ies din casă şi merg pe stradă, mijesc ochii şi mă prefac în chinez. Dacă te văd, măcar nu te cuprind de tot, aşa că nu te pot scăpa de tot. Nu mă mai uit nici la prinzătorul de vise, ci doar îmi îndrept privirea înspre el, cu pleoapele strânse. Tu eşti acolo. Cel puţin aşa îmi place să cred. Îmi spui să deschid ochii.
- Sunt un chinez adevărat, îţi spun... I-am deschis de tot. Crede-mă pe cuvânt.

Şi totuşi, am genele lungi. De aia e mereu întuneric atunci când mă uit la tine. Asta nu ţi-am mai spus. Dar mi-aş dori să ştii că, dacă aş putea, mi-aş pune mărgeluţe pe gene şi aripi de îngeraş, să te port tot timpul în privire. Acolo, sub pleoape, la călduţ. Nu aş mai plănui nimic.


(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer