Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Introducere la Cosmos


Carl Sagan, traducere de Alexandru Anghel

14.05.2014
Editura Herald
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Carl Sagan
Cosmos
Editura Herald, 2014

Traducere din engleză de Alexandru Anghel


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Carl Sagan a fost Profesor în Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale şi Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universităţii Cornell; a mai fost afiliat la Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology; şi cofondator şi preşedinte al Planetary Society, cel mai mare grup dedicat ştiinţei spaţiale din lume. În cadrul NASA, a avut rolul de consultant pentru misiunile spaţiale fără echipaj Mariner, Voyager şi Viking şi s-a ocupat de informarea astronauţilor în misiunile acestora pe Lună.

Documentarul de televiziune distins cu premiul Peabody, Cosmos, a fost văzut de peste 500 de milioane de oameni din peste şaizeci de ţări, iar cartea însoţitoare a petrecut şapte săptămâni pe lista de bestseller-uri a The New York Times. Autor al treizeci de cărţi, Sagan a fost distins cu premiul Pulitzer pentru The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence în 1978, iar romanul său Contact a fost ecranizat într-un celebru film ce o are ca protagonistă pe Jodie Foster.

În distincţia oferită postum lui Carl Sagan, National Science Foundation a declarat că cercetarea acestuia a transformat ştiinţa planetară... iar darurile oferite omenirii sunt infinite.
***

Introducere

Va veni o vreme în care cercetarea neobosită şi îndelungată va aduce la lumină lucruri care acum sunt ascunse. Viaţa unui singur om, chiar dacă va fi dedicată în întregime cerului, nu va fi îndeajuns pentru cercetarea unui subiect atât de vast... Şi astfel cunoaşterea aceasta nu se va dezvolta decât pe parcursul unor veacuri succesive. Va veni o vreme când urmaşii noştri se vor minuna că am avut ştiinţă de lucrurile atât de limpezi pentru ei... Multe sunt descoperirile păstrate pentru veacurile ce vor să vină, când amintirea noastră se va fi stins. Universul nostru ar fi un lucru foarte mărunt dacă nu ar oferi fiecărui veac câte ceva de cercetat... Natura nu îşi dezvăluie tainele o dată pentru totdeauna. (Seneca, Naturales quaestiones, cartea 7, secolul I)

În vechime, întâmplările cele mai mundane erau asociate în limbajul şi obiceiurile fiecărei zile cu cele mai grandioase evenimente cosmice. Un exemplu încântător îl reprezintă o incantaţie împotriva viermelui căruia asirienii anului 1000 î.e.n. îi atribuiau durerea de măsele. Aceasta începe cu originea universului şi se încheie cu un remediu pentru durerea de măsele:
După ce Anu a făcut cerul
Şi după ce cerul a făcut pământul
Şi după ce pământul a făcut râurile
Şi după ce râurile au făcut albiile
Şi după ce albiile au făcut mlaştinile
Şi după ce mlaştinile au făcut viermele,
Viermele s-a dus plângând înaintea lui Şamaş,
Vărsându-şi lacrimile înaintea lui Ea:
"Ce îmi vei da ca să mănânc?"
"Ce îmi vei da ca să beau?"
"Îţi voi da smochina uscată şi caisa".
"La ce să-mi folosească smochina uscată şi caisa?
Ridică-mă şi între dinţi
şi gingii să mă laşi să locuiesc!"[...]
Pentru că ai grăit astfel, o, vierme,
Ea să te izbească cu puterea
Mâinii ei!
(Descântec împotriva durerii de măsele.)
Leac: Să amesteci laolaltă bere slabă... şi untdelemn. Trebuie să rosteşti de trei ori descântecul asupra leacului şi apoi să îl pui pe dinte.

Strămoşii noştri erau nerăbdători să înţeleagă lumea dar nu dăduseră încă peste metoda potrivită. Ei îşi închipuiau un univers mărunt, pitoresc şi ordonat în care forţele dominante erau zei precum Anu, Ea şi Şamaş. În acel univers, oamenii jucau un rol important, dacă nu central. Eram intim legaţi de restul naturii. Tratarea durerii de măsele cu bere inferioară era asociată cu cele mai adânci mistere cosmologice.

În ziua de azi am descoperit o modalitate eficientă şi elegantă de a înţelege universul, o metodă pe care o numim ştiinţă. Această metodă ne-a dezvăluit un univers atât de vechi şi de vast încât activităţile umane par să fie ceva neînsemnat. Am ajuns să ne îndepărtăm de Cosmos, ni s-a părut distant şi lipsit de însemnătate pentru preocupările noastre zilnice. Dar ştiinţa a descoperit nu numai că universul are o grandoare ameţitoare şi extatică, că este accesibil înţelegerii umane, dar şi că noi suntem, într-un sens foarte real şi profund, o parte din Cosmos, că suntem născuţi din el şi că destinul nostru este legat intim de acesta. Evenimentele umane cele mai de bază şi lucrurile cele mai triviale au o legătură cu universul şi cu originile acestuia. Cartea de faţă este dedicată explorării acestei perspective cosmice.

În vara şi toamna lui 1976, ca membru al echipei de analiză a imaginilor venite de la modulul de asolizare Viking, am fost implicat, împreună cu alţi o sută de colegi oameni de ştiinţă, în explorarea planetei Marte. Pentru prima dată în istoria umanităţii asolizasem două vehicule spaţiale pe suprafaţa unei alte lumi. Rezultatele, descrise într-un mod mai complet în Capitolul 5, au fost spectaculoase, însemnătatea istorică a misiunii fiind clară pentru toţi. Şi, cu toate acestea, publicul general nu aflase aproape nimic despre aceste mari evenimente. Presa, în mare parte, nu le dădea atenţie; televiziunea a ignorat misiunea aproape în întregime. Când a devenit clar că nu se va obţine un răspuns definitiv asupra posibilităţii existenţei vieţii pe Marte, interesul a scăzut şi mai mult. Ambiguitatea era şi mai puţin tolerată. Când am descoperit că cerul lui Marte are mai degrabă o culoare galben rozalie decât albastră, cum se crezuse iniţial, anunţul a fost întâmpinat de un cor de proteste joviale din partea reporterilor reuniţi - aceştia doreau ca şi în această privinţă Marte să semene cu Pământul. Credeau că publicul lor îşi va pierde din ce în ce mai mult interesul pe măsură ce Marte se dovedea că seamănă tot mai puţin cu Pământul. Şi cu toate acestea, peisajele de pe Marte sunt impresionante, priveliştile îţi taie respiraţia. Aveam certitudinea, din propria experienţă, că există un enorm interes global pentru explorarea planetelor şi pentru multe subiecte ştiinţifice înrudite cu aceasta: originea vieţii, Pământul şi Cosmosul, căutarea inteligenţei extraterestre, legătura pe care o avem cu universul. Şi eram sigur că acest interes ar putea fi aprins prin cel mai puternic mediu de comunicare: televiziunea.

Opinia mea a fost împărtăşită de B. Gentry Lee, director al analizelor de date şi al planificării misiunii Viking, om cu abilităţi organizatorice extraordinare. Am hotărât să ne ocupăm noi înşine de această problemă. Lee a propus să formăm o companie de producţie dedicată comunicării ştiinţei într-un mod atractiv şi accesibil. În lunile care au urmat ne-au fost propuse un anumit număr de proiecte. Dar cel mai interesant proiect a fost cel înaintat de KCET, filiala Public Broadcasting Service din Los Angeles. În cele din urmă, am acceptat să producem împreună un documentar de televiziune în treisprezece părţi orientat către astronomie, dar cu o perspectivă umană mult mai amplă. Trebuia să se adreseze publicului larg, să aibă un impact puternic vizual şi muzical şi să antreneze atât inima, cât şi mintea. Am discutat cu scenarişti, am angajat un producător executiv şi ne-am văzut îmbarcaţi într-un proiect de trei ani numit Cosmos. În momentul în care scriu aceste rânduri, documentarul are o audienţă mondială de 200 de milioane de oameni sau cinci procente din populaţia umană a planetei Pământ. Ideea din spate este aceea că publicul are o inteligenţă mult mai mare decât se presupune în general; că cele mai profunde probleme ştiinţifice despre natura şi originea lumii stimulează interesul şi pasiunea unui număr enorm de oameni. Epoca actuală reprezintă o răscruce majoră pentru civilizaţia noastră şi poate pentru propria specie. Oricare ar fi drumul pe care vom merge, soarta noastră este indisolubil legată de ştiinţă. Este esenţial pentru simpla noastră supravieţuire, să înţelegem ştiinţa. În plus de asta, ştiinţa este o încântare; evoluţia a făcut în aşa fel încât să găsim plăcere în faptul de a înţelege - cei care înţeleg au mai multe şanse să supravieţuiască. Documentarul de televiziune Cosmos şi cartea de faţă reprezintă o încercare plină de speranţă de comunicare a unora dintre ideile, metodele şi bucuriile ştiinţei.

Cartea şi documentarul de televiziune au evoluat împreună. Într-un anumit sens, fiecare se bazează pe celălalt. Multe dintre ilustraţiile din această carte sunt bazate pe montajele vizuale impresionante pregătite pentru documentarul de televiziune. Dar cărţile şi documentarele de televiziune au un public întrucâtva diferit şi permit abordări distincte. Una din marile virtuţi ale unei cărţi este aceea că îi permite cititorului să revină în mod repetat la pasaje obscure sau dificile, lucru care începe acum să devină posibil şi pentru televiziune, odată cu dezvoltarea tehnologiei casetei video şi a video-discului. Autorul, atunci când îşi alege cuprinderea şi adâncimea subiectelor, dispune de o libertate mult mai mare când scrie un capitol de carte decât atunci când realizează cele cincizeci şi opt de minute şi treizeci de secunde procustiene ale unui program de televiziune necomercial.

Această carte tratează multe subiecte mult mai profund decât documentarul de televiziune. Există subiecte discutate în cartea de faţă care nu sunt abordate în documentar şi viceversa. De exemplu, reprezentări explicite ale Calendarului Cosmic, care apar în documentar, nu se regăsesc aici - în parte deoarece discut Calendarul Cosmic în cartea mea The Dragons of Eden; de asemenea, aici nu discut în detaliu viaţa lui Robert Goddard, întrucât i-am dedicat un capitol în Broca's Brain. Dar fiecare episod al documentarului de televiziune urmează cu destulă fidelitate capitolul corespondent din această carte; şi îmi place să cred că plăcerea oferită de unul va fi îmbogăţită prin raportare la celălalt. Doar câteva dintre cele peste 250 de ilustraţii color din ediţia cartonată au putut fi adoptate în ediţia de faţă, însă sunt incluse toate ilustraţiile necesare pentru înţelegerea textului. În anumite cazuri, pentru o claritate mai mare, am prezentat o idee mai mult decât într-un singur loc - iniţial la un nivel superficial, iar apoi, în apariţiile ulterioare, la un nivel tot mai profund. Lucrul acesta se întâmplă, de exemplu, cu introducerea referitoare la obiectele cosmice, din Capitolul 1, acestea fiind examinate în detaliu ulterior; sau cu discuţia despre mutaţii, enzime şi acizi nucleici, din Capitolul 2. În câteva cazuri, conceptele sunt prezentate fără a ţine cont de ordinea istorică. De exemplu, ideile oamenilor de ştiinţă din Grecia antică sunt prezentate în Capitolul 7, mult după discuţia lui Johannes Kepler, din Capitolul 3. Dar cred că cea mai bună modalitate de apreciere a grecilor este aceea de a vedea ceea ce aproape nu au reuşit să realizeze.

Întrucât ştiinţa este inseparabilă de aventura umană, aceasta nu poate fi discutată fără a intra în contact - uneori în trecere şi alteori printr-o ciocnire frontală - cu o serie de probleme sociale, politice, religioase şi filosofice. Devotamentul mondial faţă de activităţile militare are tendinţa să intervină chiar şi în filmarea unui documentar de televiziune dedicat ştiinţei. În timp ce simulam explorarea lui Marte în deşertul Mohave, cu o versiune la scară reală a modulului de asolizare Viking, am fost întrerupţi în mod repetat de Forţele Aeriene ale Statelor Unite, care efectuau zboruri de bombardament pe un câmp de teste din apropiere. În Alexandria, Egipt, în fiecare dimineaţă de la nouă la unsprezece hotelul nostru se transforma într-un obiectiv de antrenament pentru atacurile Forţelor Aeriene Egiptene. În Samos, Grecia, permisiunea de a filma orice punct de pe insulă ne-a fost oprită până în ultimul moment din cauza manevrelor NATO şi pentru că se construia un labirint de amplasamente, subterane sau ridicate pe versanţii munţilor, destinate artileriei şi tancurilor. În Cehoslovacia folosirea walkie-talkie-urilor pentru organizarea logisticii necesare filmării unui drum rural a atras atenţia unui avion de vânătoare al Forţelor Aeriene Cehe, care a survolat deasupra capetelor noastre până când a fost asigurat în cehă că nu se punea la cale nici o ameninţare la adresa securităţii naţionale. În Grecia, Egipt şi Cehoslovacia echipele noastre de filmare au fost însoţite peste tot de agenţi ai aparatului securităţii de stat. Solicitările preliminare de a filma în Kaluga, U.R.S.S., care reprezentau o parte dintr-o discuţie despre viaţa pionierului rus în astronautică, Konstantin Ţiolkovski, au fost descurajate - deoarece, după cum aveam să aflăm mai târziu, aveau să fie ţinute acolo procesele unor disidenţi. Echipa noastră de filmare a fost tratată cu multă căldură în toate ţările pe care le-am vizitat; dar prezenţa militară globală, teama din inimile naţiunilor, domnea pretutindeni. Această experienţă mi-a confirmat hotărârea de a trata chestiunile sociale relevante atât în documentar, cât şi în carte.

Ştiinţa este un proces neîntrerupt. Nu se sfârşeşte niciodată. Nu există nici un adevăr unic şi suprem ce poate fi atins, moment în urma căruia toţi oamenii de ştiinţă se pot pensiona. Datorită acestui lucru, lumea este cu mult mai interesantă, atât pentru oamenii de ştiinţă, cât şi pentru milioanele de oameni din fiecare ţară, care, deşi nu sunt oameni de ştiinţă profesionişti, sunt profund interesaţi de metodele şi descoperirile ştiinţei. Astfel, deşi sunt puţine lucrurile din această carte care au fost depăşite de la prima ei ediţie, au existat o mulţime de noi descoperiri importante.

Sondele spaţiale Voyager 1 şi 2 au întâlnit sistemul Saturn şi au descoperit o mulţime de lucruri minunate despre planetă, sistemul complicat de inele al acesteia şi roiul de sateliţi care o însoţesc. Cel mai interesant dintre aceştia este poate Titan, care acum se ştie că are o atmosferă asemănătoare mai degrabă cu cea a Pământului primitiv, un strat dens alcătuit din molecule organice complexe şi poate un ocean de suprafaţă compus din hidrocarburi lichide. Recent, au fost făcute o serie de observaţii ale unor inele formate din resturi spaţiale ce înconjoară stele tinere. Aceste inele s-ar putea afla în procesul coagulării în noi sisteme planetare, ceea ce ne sugerează că planetele ar putea exista într-un număr uriaş între stelele galaxiei Calea Lactee. S-au descoperit forme de viaţă ce se hrănesc în mod neaşteptat cu compuşi sulfuroşi în izvoare de înaltă temperatură situate pe fundul oceanelor Pământului. S-au strâns acum dovezi care ne sugerează că cometele sunt împrăştiate în interiorul sistemului solar, declanşând extincţia mai multor specii de pe Pământ. Au fost descoperite regiuni întinse de spaţiu intergalactic care sunt aparent lipsite de galaxii. Au fost sugerate noi componente importante ale universului care au legătură cu problema destinului final al acestuia.

Şi ritmul descoperirilor continuă. Sondele spaţiale ale Japoniei, ale Agenţiei Spaţiale Europene şi ale Uniunii Sovietice sunt programate să intercepteze Cometa Halley în 1986. Telescopul Spaţial al Statelor Unite, cel mai mare observator orbital construit vreodată, este programat să fie lansat la finalul deceniului. Încep să se ivească oportunităţi importante pentru misiuni ale unor sonde spaţiale către Marte, către alte comete, către asteroizi şi către Titan. Sonda spaţială americană Galileo, programată să ajungă în sistemul lui Jupiter în 1988, este proiectată pentru a coborî în atmosfera uneia dintre planetele uriaşe prima sondă atmosferică. Descoperirea ştiinţifică manifestă de asemenea o latură mai sumbră: cercetările recente sugerează că, în urma unui război nuclear, cenuşa şi praful ridicate în înaltul atmosferei ar întuneca şi ar îngheţa Pământul, producând o catastrofă fără precedent chiar şi pentru ţări care nu au fost lovite nici măcar de o singură bombă. Tehnologia pe care o deţinem ne permite tot mai mult să explorăm minunile Cosmosului şi să aruncăm Pământul în haos. Avem privilegiul de a trăi în, şi de a influenţa, una din cele mai critice epoci din istoria speciei umane.

Este imposibil într-un proiect de o aşa magnitudine să le mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea lui. Totuşi, mi-ar plăcea să exprim o mulţumire în special lui B. Gentry Lee; personalului de producţie al documentarului Cosmos, printre care producătorilor principali Geoffrey Haines-Stiles şi David Kennard şi producătorului executiv Adrian Malone; artiştilor Jon Lomberg (care a jucat un rol cheie în proiectul iniţial şi în organizarea montajelor vizuale ale Cosmosului), John Allison, Adolf Schaller, Rick Stembach, Don Davis, Brown şi Anne Norcia; consultanţilor Donald Goldsmith, Owen Gingerich, Paul Fox şi Diane Ackerrnan; lui Cameron Beck; conducerii KCET - în special lui Greg Andorfer, care ne-a prezentat prima dată propunerea venită din partea KCET - Chuck Allen, William Lamb şi James Loper; şi scenariştilor şi co-producătorilor documentarului de televiziune Cosmos, inclusiv Atlantic Richfield Company, Corporation for Public Broadcasting, Arthur Vining Davis Foundations, Alfred P. Sloan Foundation, British Broadcasting Corporation şi Polytel International. La finalul cărţii sunt oferite numele altor colaboratori care au ajutat în clarificarea unor chestiuni ce ţin de detaliu sau de abordare. Cu toate acestea, este evident că responsabilitatea conţinutului final al cărţii îmi aparţine. Îi mulţumesc personalului de la Random House, în special editorului meu, Anne Freedgood, şi designerului cărţii, Robert Aulicino, pentru profesionalismul şi răbdarea de care au dat dovadă atunci când termenele limită pentru documentarul de televiziune şi pentru carte păreau că se află în conflict. Îi sunt dator cu o mulţumire mai ales lui Shirley Arden, asistentul meu executiv, pentru dactilografierea primelor versiuni ale acestei cărţi şi pentru trecerea versiunilor finale prin toate etapele de producţie, cu obişnuita ei competenţă plină de veselie. Acesta este unul din multitudinea de motive de apreciere profundă pe care proiectul Cosmos o are faţă de ea. Sunt recunoscător mai mult decât aş putea să mă exprim administraţiei Universităţii Cornell pentru acordarea unei libertăţi de doi ani în scopul realizării acestui proiect, colegilor şi studenţilor mei de acolo, precum şi colegilor de la NASA, de la JPL şi echipei de analiză a imaginilor de la Voyager.

Cea mai mare recunoştinţă pentru scrierea Cosmosului o datorez lui Ann Druyan şi Steven Soter, coautorii mei din cadrul documentarului de televiziune. Ei au adus contribuţii fundamentale şi repetate la ideile de bază şi la conexiunile acestora, la structura intelectuală generală a episoadelor şi la desăvârşirea stilului. Sunt profund recunoscător pentru lectura lor critică a primelor versiuni ale acestei cărţi, pentru sugestiile lor constructive şi creatoare de revizuire a mai multor ciorne şi pentru importanta lor contribuţie la scenariul de televiziune, care a influenţat în mai multe privinţe conţinutul acestei cărţi. Încântarea rezultată din nenumăratele discuţii pe care le-am avut reprezintă una dintre principalele satisfacţii pe care mi le-a oferit proiectul Cosmos.

(Ithaca şi Los Angeles, mai 1980 şi iulie 1984)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer