Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Refugiul prostiei


Manu Anghelescu

12.05.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
To beard or not to beard
În timp ce Europa îşi face de lucru cu discriminarea pozitivă a transsexualilor cu barbă (http://www.huffingtonpost.com/2014/05/10/beareded-drag-queen-eurovision_n_5302731.html) şi Rusia îşi face de cap cu bădărănia anexării de teritorii care nu îi aparţin, noi ne vedem de micile noastre capsule familiale şi sociale. Câteodată politice, mai ales de când ne-au ajuns la os blazarea şi ruşinea de a fi reprezentaţi de asemenea figuri auto-caricaturizante. Dar departe de mine gândul de a dezbate aici scena politică românească. Ferească Jehova! ("Make it any worse?! How can it get any worse?!" Monty Python, The Life of Brian, Stoning scene).


The future is now!
Nu, ne-am adunat aici pentru a dezbate viitorul. Al nostru, dar şi al generaţiei următoare. De unde şi până unde? Păi să vedeţi. Eram şi noi prin parc. A dat vremea bună şi ne-am organizat în sfârşit să ieşim cu trotinete, biciclete, triciclete, baby-ballance-biciclete, etc. Să ne mişcăm şi noi şi ăştia mai tineri, cu exces de energie. Şi numai ce îi pun casca celui mic ( ce cască de protecţie? pe vremea mea nu se auzise de aşa ceva!), îl postez pe bicicleta cu două roţi, dar fără pedale (ultimul răcnet ştiinţific în materie de cum să îţi iniţiezi copilul de doi ani în tehnica mersului pe bicicletă), şi îi dau drumul. Mă uit un pic la el, când din spate se aude un huruit bizar. Întorc capul, mai mult speriată. Când colo, la picioarele mele urla un maşină în miniatură, un BMW, mai exact, decapotabil, cu radio la bord, plus un şofer de patru ani, cu ochelari Ray Ban şi sacou elegant. Ei drăcie! Ce-o mai fi şi asta? Mă opresc şi eu şi Ştefan care începe să se uite lung la băiatul acum preocupat de curăţarea însemnului acestei maşini de marcă. Mă cuprinde teama. Poate Ştefan se gândeşte că de ce ar trebui să se agite cu împinsul la bicicleta cu două roţi când pare atât de comod să atârni într-un scaun de mini-BMW. Aproape că-mi vine să-l invit pe băiat să se dea cu noi cu bicicleta, mai mult din panica concurenţei, dar el nu pare interesat. Unde or fi ai lui? Arunc o privire în jur: nu văd nici un BMW, dar îmi sar în ochi imediat Ray Ban-ii (fake or not, who cares?!).
 
Părinţi cocalari, copii cocalari
Tatăl, deci, vorbind la telefonul lui smart (măcar telefonul să fie smart dacă nu altceva), cu ochelarii pe nas, alături de mama stând pe scaunul co-pilotului, cu picioarele afară, ca pe prispa unei case ţărăneşti, mestecând plictisită nişte sărăţele (Alleluiah, măcar nu-s seminţe). Iată această insolită imagine arhetipală a familiei contemporane româneşti, care dacă ar fi fost descrisă acum o sută de ani de Rebreanu, poate că ar fi fost reprodusă mult mai prozaic şi poetic. Mă cuprinde un pic mila de bietul copil. Părinţi cocalari = copii cocalari. Şi atunci mă gândesc cu groază la viitorul copiilor mei. Cum voi putea să-i feresc de această doză de incultură care ne mătură minţile pro-consumeriste ca ciurul? Cum voi şti să-i explic că acel mini-BMW este o proiecţie a minusculităţii minţii acelor părinţi pe care nu mai târziu de acea după-masă îi văd poticniţi îi faţa unei mese de McDonald\'s. Cu tot cu mini-BMW-ul postat juste à coté. Atunci îmi vine în minte o dedicaţie puţin paranoidă primită acum şapte ani în Dharamsala, India, pe cartea Teachings of Tibet: Manu, please save your people! Atunci nu am înţeles ce înseamnă "your people". Acum ştiu. Cum aş putea să returnez cartea şi să întreb: HOW? Mulţumim pentru sugestii. O săptămână fără prejudecăţi, vă doresc.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer