Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Art Safari, arta la cort, dispART (vedute asupra banului nud)


Bogdan Ghiu

25.05.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mai înainte de a fi apucat să vizitezi Art Safari. Pavilionul de Artă Bucureşti, şi chiar dacă nu o vei fi făcut, absolut incredibil, interlocant, vexant este titlul însuşi: Art Safari. Cum adică safari? Cea mai scurtă şi eficientă definiţie a acestui termen o aflăm tot din vechiul şi bunul Larousse: expediţie de vînătoare (în general de scurtă durată, de cîteva zile) de mari animale sălbatice în Africa neagră.
 
Pardon? Se putea ceva mai direct colonizator? Prostie, incultură sau şi una, şi alta pe fond de neglijenţă, de nepăsare cinică? Şi, oricum, plagiat: cine nu cunoaşte seria de documentare despre, ha, tocmai piaţa de artă contemporană, despre arta-afacere, despre arta-emisie de monedă, despre arta-"bulă speculativă" a jurnalistului Ben Lewis (www.benlewis.tv/category/shop/buy-dvds/art/)?
 
Dar de ce să nu bănuim că tocmai despre asta e, de fapt, vorba, în mod declarat, pe faţă, şi că cei proşti, inculţi, orbi sîntem tocmai noi, publicul?
 
Cuvintele sînt clare. Conform titulaturii liber alese, Art Safari va fi fiind, deci, o mare dar scurtă expediţie de vînătoare de mari animale sălbatice în Africa neagră. Dar cine sînt în cazul de faţă vînătorii: o mare bancă apuseană, o casă de licitaţie autohtonă? Cine sînt marile animale salbătice: arta românească modernă de patrimoniu? Şi cine ar fi Africa: România? Hm!
 
Suspiciunile continuă, adică se confirmă, completîndu-se cu vagul, cu floul terminologic-instituţional din subtitlul manifestării, atunci cînd vedem încadrarea acestei manifestări, numită pavilion, adică ceva ambiguu, nici-nici, tîrg de artă, de fapt (sau, cum am aflat deja, expediţie neocolonială de vînătoare în sălbăticie, pentru ultimele rămăşiţe de fildeş, după ce resursele pămîntului au fost adjudecate...), avînd în vedere că pe multe lucrări erau lipte etichete cu preţuri (ceea ce la marile tîrguri de artă nu se întîmplă, preţurile nu sînt exhibate brut şi brutal ca la supermarket, cine vrea să cumpere intră în vorbă, negociază, e vorba de artă totuşi, ce naiba, puţină etichetă, puţină consideraţie, puţină rezervă!...). Ce-i aia "pavilion"?
 
Or, lucrurile devin, pe fond, periculos de semnificative atunci cînd, ajungînd totuşi la Art Safari, vezi prezente, în două corturi separate, galerii de artă (într-un mare amestec, ca la talcioc, de artă modernă, contemporană şi consignaţii cu mobile şi alte orori), şi, atenţie, hors commerce, muzee de artă românească din provincie, deţinătoare ale unui patrimoniu excepţional, inestimabil. Şi cînd afli că, de exemplu, muzeul de artă din Galaţi, venit să-şi expună potenţiala pradă la Art Safari, şi-a pierdut, prin retrocedare, sediul, fiind relocată mizer la parterul unui bloc, devenind mai mult o galerie decît un muzeu.

Ce se întîmplă prin urmare aici? Ce era de fapt de văzut la Art Safari? Numele a ce e acest Art Safari (asta ca să parafrazăm titlul unui pamflet politic al lui Alain Badiou: "numele a ce e Sarkozy?") Încă o "a treia cale" între privat şi public, în detrimentul sectorului public. Muzeele dispar, statul, ca peste tot, se retrage, patrimoniul, încetînd să mai fie resursă identitar-pedagogică publică, adică permanent disponibilă, e adulmecat de capitalul privat. Cred că la asta am asistat la Art Safari, cred că despre asta a fost vorba la Art Safari. Căci, evident, arta de patrimoniu adusă din muzeele româneşti din provincie nu e deocamdată de vînzare, dar, în condiţiile în care nimeni nu mai vede, în care oamenii nu o frecventează, iar statul laisse-faire, nu se ştie niciodată! De ce ar fi nişte operatori privaţi interesaţi de expunerea patrimoniului public dacă nu, cel puţin, pentru a-şi face face, prin contaminare, un nume, o aură, exercitînd delicate, subtile presiuni asupra patrimoniului? Separaţiile dintre public şi privat, în loc să rămînă clare, tranşante, se fluidizează pervers, dar într-un singur sens.

Pe de altă parte, vorba lui Dan Perjovschi, pe care îmi permit să-l citez tocmai pentru justeţea şi buna orientare, încă o dată, a observaţiei lui, de ce trebuie să vină nişte operatori privaţi să arate cîteva zile la capitală comorile nefrecventate din muzeele din provincie, care dispar (dispART!), sînt deja dispărute prin neinteresul societăţii pe care dezinteresul autorităţilor nu face decît să-l consfinţească, cînd vizavi, în Palatul Regal, se află marele Muzeu Naţional de Artă, care, dacă ar fi creativ şi responsabil "manageriat", ar putea invita, pe rînd, miciile dar consistentele muzee din provincie să-şi valorifice, cum se spune, patrimoniul?

Da, ideea e de marketing, tot mai mult publicul trebuie să fie provocat concentrat-ocazional (ca să se constituie, pur şi simplu, ca public), prin tot felul de "nopţi", să i se dea mură în gură ceea ce există deja, dar nimeni nu se duce să culeagă, "ziua", normal, arta de pildă. Statul dispare, adică se retrage din serviciile publice, le - în toate sensurile acestui cuvînt - disponibilizează şi trece în serviciul "partenerial" al capitalului privat, or, aşa cum am remarcat şi cu ocazia "Nopţii muzeelor", numai la noi arta şi muzeele (de tot felul) suferă sau sînt descoperite doar "noaptea", peste tot, într-un efort politic al statului de a ţine, măcar, pasul cu atacurile capitalului, muzeul a fost reinventat ca un complement şi chiar ca un substitut al şcolii, ceea ce îl face să fie intens frecventat, şi nu doar sub semnul consumului.

Muzeele dispar, se apropie de galerii, se dematerializează, patrimoniul nu mai e accesibil, nu mai e, deja, de facto, public, aşa încît e normal ca vînătorii occidentali să vină să adulmece prada abandonată. De ce nu?

Ce am văzut la Art Safari a fost această formă de tranziţie între patrimoniul public sabordat de către stat şi spectacularul privat, evenimente de marketing precum acesta care, trebuie spus, a inventat o formă, un gen, o specie, o "instituţie" inedită, hibridă: festivalul de muzee, singurul care mai poate asigura nişte contacte sporadice, nici măcar temporare, ci ocazional-concentrate, cu arta, cu patrimoniul, cu resursele, cu tezaurul, cu acoperirea în aur (ca să vorbim adaptat, financiar) a identităţii.
 
Art Safari mi-a provocat, astfel, un nou tip de experienţă estetică: "muzeul precar", precum cel inventat de către Thomas Hirschhorn dar total opus, ca intervenţie de artă, aceluia, ocazia de a vedea, concentrat, artă, adică ceva ce, pe zi ce trece, devine tot mai puţin accesibil, tot mai puţin public.
 
Dacă cortul din dreapta, alocat galeriilor, era destul de amestecat, cu unele lucruri interesante, dar banal, oarecare, cortul din stînga, acel "muzeu al muzeelor", un excepţional concentrat de modernism românesc, m-a emoţionat complex, şi artistic, şi identitar, şi istoric: o extraordinară, explozivă soliditate şi bogăţie adunată într-un cort, pentru cîteva zile, adică, în hăul hulpav dintre societate şi stat, destinul creaţiei, al artei într-o zonă abandonată, spoliată precum a noastră.
 
La Art Safari mi-am văzut cu ochii destinul colectiv, obiectiv, bogăţia disipată, insistenţa artei, care nu încetează să producă valori asemenea naturii, iar pentru asta, pentru această tristeţe revelatoare, pentru prilejuirea acestei străfulgerări melancolice trebuie, desigur, să fiu recunoscător. Viteza capitalului nud provoacă viziuni unice.
 
Încolo, cele mai bune, active, reprezentative galerii româneşti de artă contemporană au boicotat "pavilionul", de fapt tîrgul de artă, vînătoare de artă Art Safari, şi trebuie ridicate semne de întrebare cu privire la condiţiile de expunere a lucrărilor de patrimoniu: aşa cum remarca un important galerist român (căruia, însă, nu-i voi da numele), nu era cumva cam prea cald pentru Grigorescu, de pildă?
 
Vînătoarea continuă, viteza tele-tehno-capitalului provocînd vedute ameţitoare. Impasibilă, încordare în act, linx sau jaguar al sufletului şi al minţii, arta e prada de lux, prada-prădător absolut.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • și bune și rele de la un curator - vizitator art safari
    Mihaela Munteanu - Streck, 29.05.2014, 12:53

    pe puncte:
    1. de remarcat și de notat cu bravo:
    - în sfârșit pentru prima dată în istoria post-decembristă a fost făcută, ca în alte capitale europene, publicitate stradală, la metrou, ratb etc, pentru arta vizuală (iar publicul se educă prin asta; este greșit să gândești că doar reclamele la chiloți și băuturi răcoritoare îl face atent)
    - prestația profesionistă a câtorva galerii bucureștene - Galateea, surprinzător și Simeza - și a multor galerii din Timișoara, Cluj, precum și a muzeelor din provincie (Baia Mare, Timișoara, Sângeorz-Băi)
    - prezența chiar dacă timidă a unor galerii din străinătate
    2. așa nu:
    - nu schimbi prețul biletului la mai puțin de o lună de eveniment (din 12 lei îl faci 15)
    - nu anunți prezența a peste 100 de galerii când numărate ele sunt 30!
    - nu apelezi la un catering scump (și prost) când te adresezi unui public general
    - dacă organizezi sesiuni de comunicări, conferințe, oferi posibilitatea unui acces de tip abonament iar pentru studenții de la arte eventual gratuitate.
    - nu cheltui banii pe un pliant mare când nu ai informații suficiente să îl acoperi
    - nu folosești pereți de rigips foarte înalți (3,5 m) când: impui galeriilor să vină cu un singur artist, nu asiguri iluminare corespunzătoare (există panotări speciale pentru expoziții temporare, dotate cu toate utilitățile necesare) și mai ales știi că nu vei fi gata la timp cu amenajările (marți galeriștii constatau în timpul panotării că pereși sunt încă uzi)
    - asiguri un mediu ambiant corespunzător expunerii unor obiecte de artă - lipsea cu desăvârșire ventilația
    - nu permiți umplerea spațiilor neînchiriate la timp, cu galerii sau magazine de umplutură (care produc pseudo artă sau comercializează antichități, rame de tablouri etc)
    - atenție la detaliile care se văd și care dau impresia de improvizație (nu existau încă etichete puse în a 3 a zi de eveniment și mai ales nu a existat o etichetă standard, săgețile de direcționare erau prinse cu scoci de stâlpi, coșurile de gunoi puține la număr erau supraîncărcate, nu exista o garderobă, etc.)
    - în sfârșit și cel mai important iar dumneavoastră, dle. Ghiu, ați punctat - Nu au fost clare conceptul și obiectivul acestui eveniment! S-a vrut târg de artă, s-a vrut popularizarea artei, ce s-a vrut de fapt..?! pentru că rezultatul final a fost un talmeș-balmeș cât se poate de caracteristic arealului dâmbovițean.

    în loc de concluzie:

    Cineva, o tânără studentă la istoria artei, îmi spunea ieri, ușor revoltată de criticile mele aduse evenimentului: "- în loc să zici că ce bine că se întâmplă...?! dacă ai știi cu cât efort s-a făcut!"
    Îmi pare rău, nu pot aprecia efortul când rezultatul este după zicala adoptată autohton: "Las' că merge!"

    Nu mai merge! În condițiile în care există exemple de evenimente similare în străinătate, există posibiltatea de a te instrui profesional despre cum se organizează un astfel de eveniment și este suficient să te urci într-un avion și să te duci la Londra, Viena sau Roma și să îți folosești ochii și mintea ca să pricepi, NU MAI MERGE AȘA; GATA!

  • critica neconstructiva
    Mihai D., 25.05.2014, 19:57

    Cred ca printre cele mai enervante atitudini (oarecum des intalnite la romani) este critica total deconstructiva, cu o usoara unda de invidie si amaraciune...
    In loc sa punctezi aspectele pozitive ale acestui eveniment (awarness crescut pentru galerii, in fata unui public (poate) necunoscator sau mai putin cunoscator; adaugarea Bucurestiului pe harta de art fair mondiala; atragerea unui potential public cumparator; etc.) - tu nu ai facut decat sa destructurezi atat organizarea evenimentului, cat si semantica numelui.
    Cui nu ii convine Art Safari, sau ca e organizat de x casa de licitatii care are monopol pe piata, sau ca e sponsorizat de y banca germana, avida de achizitii in arta, este liber sa organizeze un alt fair la anul, intr-un format, substanta si denumire imbunatatite... Hai sa nu mai vedem paiul din ochii altora!
    It's a free market! Organizati al targ mai bun!

Spacer Spacer