Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Două biografii


Radu Părpăuţă

16.06.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Natalia Ştefoi, zisă Meduza, era fiica Afroditei, care în primii ani ceauşini era elevă de liceu într-un orăşel moldovenesc, unde nu se întîmpla nimic pe linie culturală, cu excepţia cîte unui spectacol al tarafului local "Doi lei", ţigani aduşi cu arcanul de la "cîntare", adică de la nunţi şi cumetrii, de către autorităţi şi rebotezaţi "Izvoraşul", încadraţi fiind în "Cîntarea României"; sau cîte unei seri de "tradiţii" cu drîmboieşii din Putini, "şezătoare" la care erau duşi în fiecare an cu clasa (se făcea prezenţa "pe listă"), fiindcă diriga "se trăgea în bărci" cu instructorul cultural al Casei de cultură. Aşa că, atunci cînd a venit cenaclul "Flacăra", a fost un eveniment în viaţa micii urbe comparabil cu aselenizarea lui Neil Armstrong. Afrodita, care avea şi două poezii apărute în revista liceului (din păcate doar "Patrie prelungă" şi "Avînturi", fiindcă proful de română nu a vrut să-i primească poeziile de dragoste), i le-a citit cu inima cît un purice lui Sorinel, un rocker din respectivul cenaclu. Şi i-a crescut inima, cînd acesta a spus cu mîna pe ea (pe inima ei adică, cu mîna lui băgată pe sub maleta ei grena) că poeziile sînt foarte-foarte bune, va vorbi el cu Păunescu să cînte nişte compoziţii pe versurile ei. Luată de avîntul cîntecului "La o cană cu vin" cu Magda şi Tatiana de la Cenaclu şi al perspectivei de a ajunge "artistă" (nicicînd nu va recunoaşte mai tîrziu că şi foliculina excedentară va fi jucat un rol în chestiunea asta), Afrodita i s-a dăruit lui Sorinel în zăvoiul oraşului, pe malul rîului S., sub panoul pe care scria tîmpit "Ocrotiţi vînatul". A doua zi însă o veste a plesnit dezacordat, cum a plesnit elasticul de la chiloţii tetra ai Afroditei cu o noapte înainte: plici! Sorinel a dispărut. A plecat spre alte căni cu vin, băute ca la botul calului, adică în fugă.

Rămasă gravidă, Afrodita nu a spus la nimeni de ruşine (pe vremea aceea ruşinea făcea ravagii printre fetele ajunse în această situaţie). Bocea singură nopţile şi strîngea din dinţi. S-a strîns în cingători şi în bete şi, fiind şi slăbuţă de felul ei, nimeni nu a băgat de seamă nimic. Pînă ce într-o bună zi a leşinat în clasă. Diriga şi-a dat seama imediat despre ce e vorba şi a chemat urgent "Salvarea". Afrodita a născut o fetiţă, pe Natalia, iar cînd taică-său, lucrător la Depoul CFR, a intrat necăjit în salon şi a exclamat cu mîinile ţinîndu-se de cap: "Ce mi-ai făcut, ce mi-ai făcut!", Afrodita i-a răspuns din toată inima: "O fetiţă, tăticule!".

Taică-său nu s-a lăsat şi, ajutat de frate-său, care era miliţian, a reuşit să dea de urma puşlamalei. Poate că nu ar fi reuşit nimic, dar tatăl lui Sorinel, tovarăşul Ştefoi, era ceva şef la judeţeana de partid din S., iar pe vremea aceea scandalurile în familiile cadrelor de partid nu erau privite cu ochi buni. Aşa că tovarăşul Ştefoi l-a silit pe licheaua de fiu-său să se căsătorească cu Afrodita, astfel că aceasta s-a mutat împreună cu fetiţa la vila din S. a socrilor. Pentru Afrodita traiul la S. a fost un calvar, fiindcă mama-soacră îi făcea viaţa amară - cum altfel? - "căţelei de la ţară", care i-a "nenorocit" fiul. Nici cu Sorinel, care, aflase acum, nu era compozitor, ci chitarist la un grup rock local, lucrurile nu au mers cum trebuie. Pe lîngă asta, era un fel de "Sulică frînaru'" la cenaclul "Flacăra" (aşeza luminile, cumpăra de băut pentru băieţi, etc). Bea, făcea scandaluri, iar Afrodita, cînd deretica, găsea uneori în camera lui (el ţinuse să locuiască într-o cameră separată, ca să "creeze") chiloţeii fetelor venite să le "debuteze".

Pentru micuţa Natalia (bunicul, cu şcoala făcută la Moscova, îi dăduse acest nume după revoluţionara rusă Natalia Sedova) însă a fost un fel de feerie, de care îşi amintea ca prin ceaţă: limuzina neagră, strălucitoare a bunicului, straturile somptuoase de flori de la vilă, rîsetele şi glasurile musafirilor bunicului, care trosneau a vin, cînd se aplecau asupra pătuţului ei, plimbările cu dădaca, chipul confuz şi lacrimile mamei, care cădeau pe obrazul ei, cînd venea noaptea şi o lua în braţe.

La un moment dat Sorinel şi-a dat în petec mai rău decît pînă atunci. Faptul că a fost prins cu valută i-ar fi fost trecut cu vederea, dar s-a luat la bătaie cu membrii unei trupe rock locale rivale. În învălmăşeală (şi beat fiind) a distrus aparatura respectivului grup şi i-a spart mecla şefului grupului, Luca Feodorovici. Acesta era o lichea ca şi el, dar mai era şi fiul Alexandrinei Feodorovici, o tovarăşă cu coc importantă din aparatul central al F.U.S (Frontul Unităţii Socialiste, dar care era poreclit de populaţie Frontul Unităţii Tovărăşeşti, pe scurt FUT) Astfel că tovarăşul Ştefoi, fiind mai jos pe linie de partid, nu a putut să-şi apere haimanaua, mai ales că el însuşi avea niscai probleme, după ce micşorase cu cinci centimetri stratul de pietriş de la fundaţia drumului judeţean (nerespectînd normele prevăzute prin lege), iar în loc de nisip de cuarţ calibrat la nişte clădiri, a folosit nisip obişnuit de la cariera Boroaia. Aşa se face că era cît pe ce să fie săltat, dar a scăpat numai cu un vot de blam cu avertisment, fiind salvat de un vechi tovarăş sus-pus, cu care în vremurile glorioase de odinioară stîrpeau chiaburimea refractară. Dar Sorinel nu a mai putut fi salvat şi a luat trei ani de puşcărie.

Cu socrul dat jos din funcţie, cu soacra ciufută şi făcînd mereu presiuni asupra ei şi cu bărbatul în puşcărie (iar după eliberare nici nu s-a mai întors acasă, a rămas să trăiască "boem" cu o chelneriţă cam zurlie, şefă de sală, care-i aducea păpică şi, mai ales, de băut; el, în schimb îi cînta compoziţii ale altora, pe care le prezenta drept ale lui), Afrodita s-a întors cu fetiţa acasă, în orăşelul unde nu se întîmpla nimic. Nu avea stofă de rebelă. Nici măcar "fără cauză". A lucrat ca profesoară suplimentară într-un cătun la douăzeci de kilometri, trecînd zilnic cu autobuzul pe lîngă panoul cu "Vînatul interzis", martorul iubirii ei "la o cană cu vin", şi îngrijindu-şi tatăl pensionat pe caz de boală (mama îi murise mai demult). Dar grija ei mare, comoara ei pentru care se sacrifica, era fetiţa. În ea se înmagazinau toate speranţele ei spulberate cu ani în urmă.

Şi a crescut o mîndreţe de fată: înaltă, talie subţire, piept generos, pe care Hristosul unei cruciuliţe de argint se sacrifica benevol între sînii ei, buze conturate capricios şi nişte ochi cu "vino-ncoa'", care erau cît pe ce să strice casa profesorului ei de fizică din liceu! Natalia era deşteaptă, dar slabă la învăţătură, fiindcă citea mult şi scria poezii, ca şi maică-sa la vîrsta ei.

Aşa a prins-o pe Natalia Marea Îmbrînceală din Decembrie '89. Plecarea la facultate a fost prilejul, mai puţin cauza, să scape de viaţa sufocantă de acasă: bunicul bolnav şi casa duhnind a medicamente, mama cicălitoare, care-o păzea "ca un jandarm". Insuportabil era mai ales bunicul: vechi "cheferist" cu decoraţia "fruntaş pe ramură" şi ulcer gastroduodenal. Tot trăgea să moară, dar nu mai crăpa! Trăia şi ştia c-o să moară, motiv pentru care era cîinos şi căzut în patima beţiei, iar când se îmbăta îi amintea mereu Afroditei că alta ar fi fost viaţa ei, dacă nu ar fi stat "cu craci-n sus", ca Brigulina, curva târgului. Asta era viaţa Nataliei: monotonă şi fără perspective. Pe de o parte, prin mama ei, Natalia era un produs straniu al poporului modificat genetic de comunişti, pe de alta, era mult depărtată de gîsculiţa inexpertă sexual, care fusese maică-sa la vîrsta ei. Însă, ca şi Afrodita, credea cu tărie în steaua ei norocoasă şi voia să se sacrifice pentru aceasta. Însă şi-a ajustat pe parcurs năzuinţele.

Ce n-a făcut ca să trăiască pe picioarele ei! A rămas pe timpul vacanţei, cum începuseră să facă şi alte fete, să lucreze într-un butic, dar a văzut repede că aici nu are nici o perspectivă, chiar dacă s-a culcat cu şeful. A participat la un concurs de miss, dar frumuseţea ei violentă, atipică, nu se potrivea cu cerinţa de fete standard. A început să scrie reportaje la un ziar şi umbla după subiecte inedite. Lumea era înnebunită imediat după '90 să citească despre curve, puşcăriaşi sau nebuni, personaje despre care nu se scrisese niciodată înainte.

Astfel l-a cunoscut pe Smedescu, un doctor "trecuţel" şi cinic de la un institut de boli mintale, un fel de Rodolphe din Doamna Bovary pentru Natalia. Se poate spune că acesta i-a deschis ochii, i-a făcut "educaţia sentimentală", cum s-ar zice. Smedescu a introdus-o în cercul noilor (şi vechilor) îmbogăţiţi. Aici, se pare, a avut mai mulţi amanţi. Unul a fost Cosîmbescu, un nou îmbogăţit cu piscină, cu scară interioară la viloi, cu cămin din marmură de Suedia şi labradorul Rex. Natalia i-a fost... nu pot să-i spun amantă, fiindcă ar însemna să jignesc trainica instituţie a amantelor. Era doar o fufă aferentă, o proprietate a lui, la fel ca şi maybach-ul din dotare sau câinele Rex. Cum Rex se delecta la ore fixe cu cîte o halcă de carne, ea era halca de carne cotidiană a stăpînului lui Rex. Şi era des! Căci se pare că erecţia persistentă a noilor îmbogăţiţi este o boală profesională, aşa ca varicele la vînzătoare sau ca silicoza şi mineriadita la mineri.

În Natalia însă glaciaţiunea sentimentelor nu se manifestase fatal. Hiperactivitatea ei sexuală de la 13-14 ani, cu contacte multe şi la întîmplare, echivalate cu a fuma o ţigară sau cu a face un duş, n-a topit definitiv mormanul de romane sentimentale, pe care le citise, n-a perimat încrederea în "steaua norocoasă", moştenită de la mama ei.

Aşa că a aşteptat prima ocazie să se revolte împotriva lui Cosîmbescu. I se făcea silă de apetenţa lui sexuală iepurească, nu mai suporta afectarea lui, cînd vorbea ore întregi la mobil, cînd despica pe stradă masa de amărăşteni, plictisit că trebuie să respire acelaşi aer cu aceştia. Şi prilejul revoltei s-a ivit cînd l-a întîlnit pe Vartan, un om de afaceri destul de potent. Acesta era mai bătrân, dar, cum zice un cîntec, "ca un nisetru bătrîn pe ultimul lui drum", şi i se aprinseseră serios călcîiele după ea. Voia o relaţie stabilă, după ce soţia Paula i-a făcut viaţa "un calvar", cum i-a spus Nataliei. Şi Natalia tindea acum mai mult spre o astfel de relaţie stabilă. Trecuseră repede anii de început de după '89, cînd umblase fericită şi ambetată din floare în floare. Fericirea ei iradiantă se erodase, era prizărită şi spălăcită de parcă trecuse toată apa murdară a Bahluiului peste ea, cum prizărit şi erodat era totul în jur, în pofida speranţelor maselor buimace, care crezuseră că eschivarea de la comunism înseamnă implicit lapte şi miere. Trecuseră acei ani nebuni, cînd ziarele erau năucite de propria lor cutezanţă, ca nişte ţînţari îmbătaţi de sînge, cînd mersese ca reporteriţă într-o vară pînă la Vilnius, cînd steaua aceea norocoasă părea că îi zîmbea.

Vartan era căzut în limbă după ea şi s-a implicat serios în relaţie. A divorţat de Paula, nevastă-sa, şi a cerut-o în căsătorie pe Natalia, care însă ezita; pînă una-alta l-a refuzat. Au mers amîndoi acasă la maică-sa, la dorinţa lui, şi Afrodita a rămas uimită să afle că fiică-sa are un iubit (habar nu avea de toate peripeţiile fetei) de vîrsta ei, a Afroditei. "Mi-ai stricat fata, domnule!" i-a spus pe un ton ridicat lui Vartan. Acesta, care aflase destule despre Natalia, dar era dispus să treacă peste "peripeţiile" acesteia, i-a răspuns cumpănit Afroditei: "La drept vorbind, coană, eu am luat-o gata stricată".

În fine, Natalia Ştefoi zisă Meduza a rămas să trăiască cu Vartan, dar nu s-a căsătorit cu el.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer