Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Euro-cultura de sine. Renaşteri şi supravieţuiri (II)


Bogdan Ghiu

22.06.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O stafie bîntuie Europa: Europa
 
Proiectul şi ideea de "Europa" au avut, şi au încă, un dublu. "Europa"-idee şi "Europa"-proiect au fost permanent însoţite, dublate de Europa-fantomă, de Europa-duh, de Europa-stafie. Iar jocul de ghilimele de mai sus vrea să arate că tocmai ipostazierea, îngheţarea ideii şi a proiectului europene pot ucide, credinţa că Europa e gata înfăptuită într-un anumit fel, naturalizînd-o, alterează esenţa pur culturală a ideii de Europa.
 
Aşa cum bine face că reaminteşte Heinz Wismann, Europa s-a născut re-născînd dintr-o ruptură, ba chiar dintr-o fugă: e o idee răpită, o idee furată dintr-o pasiune, căreia i se tot caută implantarea. Europa e, pur cultural, o idee pe drum, un proiect pe drumuri. Am putea s-o definim, altfel spus, printr-un gest pur european-cultural, să ne autodefinim (deleuzian) ca nomadism pe loc, ca "verticalizare" şi "arheologizare" de fugi, de căutări "tot înainte", de false reîntoarceri şi, deci, de false reamintiri ale adevărului şi originilor (Heidegger), eroarea şi erarea reprezentînd tocmai "Europa" ca victorie pur culturală, tehno-politică, asupra lipsei de fundament, de origine, a nelegiuirii originare. Europa ca "deconstrucţie" virtuoasă în act.
 
Din hăul acestui elan, din foamea aceasta de realizare nu se ştie cît s-a născut Europa însăşi, dar căutarea conflictuală de sine a ideii de "Europa" a trezit lumea, a pus întreaga lume în mişcare, a mobilizat mapamondul, Europa a sunat apelul către întreaga umanitate să pună, militarizat, umărul la imposibila realizare a proiectului de sine, a cărui esenţă tocmai lipsa unei esenţe date e, tocmai în căutarea tehno-metafizică devoratoare a unei întrupări istorice constă. "Europa", idee pur culturală, hybris al realizării unui vis mitologic, este stafia care bîntuie lumea.
 
Se poate, chiar, spune, că tot restul lumii e "Europa", mai puţin Europa însăşi. Privilegiul marilor eroi chinuiţi, pătimitori, Europa oedipiană, "oidipiană", cum ar spune azi Purcărete. Europa e dezertată, azi (nu pentru prima oară), de însăşi ideea de "Europă", care a modelat în schimb, deja, lumea.
 
Iată ce ar putea explica fascinaţia actuală pentru modelul istoric psiho-cultural, cu mare potenţial terapeutic, al lui Aby Warburg. Astfel încît, în locul sau, de fapt, în completarea "renaşterilor" de care vorbeşte Heinz Wismann, dublînd conceptul plural, voluntarist-constructivist de "renaşteri" ("Europa nu provine dintr-o genă naturală, ci s-a născut dintr-un gest intenţional", este o "construcţie voluntaristă", accentuează, supralicitează, chiar, Heinz Wismann), pentru a caracteriza nu numai cultura europeană, ci însăşi Europa, identitatea europeană ca realitate eminent culturală, pentru a recunoaşte în Europa în primul rînd un complex cultural, trebuie, e bine, e critic, terapeutic, să vorbim şi de "supravieţuiri" (Nachleben), de reminiscenţe marginale şi de renaştere prin marginalităţi ocultate, refulate.
 
Pe lîngă un mare proiect "istorial", şi tocmai pentru a putea să relansăm marea, eroica, prometeica idee auto-culturală a unei Europe a renaşterilor prin rupturi conştiente de sine (auto-originări critice), ar fi, poate, înţelept, medical, dietetic, să facem loc în proiectul european şi umbrei sale, stafiei sale, duhului său, şi să proiectăm Europa nu numai după auto-cultura marilor naţiuni-subiect deja tradiţionale, ci incluzînd înţelepciunea istorică a micilor naţiuni-obiect, care figurează, poate, o Europă mai aproape de propria origine-lipsă, de cultura de sine a Europei ca fugă pe loc. Singurele integral europene sînt poate tocmai culturile europene "mici", "secunde", "derivate", "periferice", "subalterne". Micro-culturile europene ale ideii de "Europa" prezintă, poate, deja, realizări concrete ale acestei idei, dat fiind că e vorba de ţări care au fost obligate să se realizeze european, să împlinească, în grădina din spatele casei, ideea culturală de Europa. 
 
Pentru a putea să se relanseze ca proiect mare, Europa trebuie să se regăsească în mic, în măruntele, dar intensivele hibridări impuse de nevoi. Poate că numai modelul "supravieţuirilor" marginal-minore mai poate salva, resalva, relansa modelul, deja trecut, deja depăşit, al "renaşterilor" masive, tranşante.
 
Dacă Europa, şi ideea pur culturală de "Europa", zace în momentul de faţă, e pentru că, asemenea lui Gulliver, confundă măreţia cu marele, grandoarea cu masivitatea.
 
Europa nu se poate relansa decît rupîndu-se din nou, explicit-critic, de ea însăşi. Reamintindu-şi că nu e decît o idee răpită care tot caută să-şi dureze o casă. Un pur vis cultural, adică.  
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer