Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  Diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Havel - un beduin în blugi


Autori diverşi

30.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Argument: La începutul lunii august a anului 1998 se punea iarăşi întrebarea "va reuşi sau nu preşedintele Cehiei, Vaclav Havel, să reziste în faţa celui mai dur dintre adversarii pe care i-a avut de-a lungul vieţii?" Disidenţa politică pare, la final, o deşertăciune. Examenul real al vieţii este bătălia cu dictatura propriului organism. Havel a supravieţuit capriciilor unei inimi nu dintre cele mai sănătoase. A supravieţuit, şi atunci, şi mai târziu, de altfel - ca o binecuvântare pentru toţi cei ce mai cred în poveştile în care binele învinge Şi, mărturisesc, dacă e vorba despre Havel, sunt unul dintre aceşti visători.


Ochii planetei s-au aţintit, zilele trecute, asupra inimii unui fiu de burghezi autentici, născut, în 1936, într-o Pragă respirând parfum de Mitteleuropa. Pentru câteva ceasuri, simbolul cel mai autentic al rezistenţei anti-totalitare prin cultură s-a zbătut între moarte şi viaţă, aşa cum, decenii la rând, şi-a frământat ideile în speranţa că spiritul, în care a crezut şi continuă să creadă, poate face dreptate acolo unde raţiunea a fost pusă în lanţuri.


Mic burghez, provenit dintr-o familie activă pe scena politică pragheză a anilor '20 şi '40, Vaclav Havel a fost obligat să ocolească (păcatele părinţilor, transmise până la cea de-a şaptea generaţie!) formele clasice de instrucţie. Originile "deloc sănătoase" l-au aruncat în braţele dramaturgiei, sus, în culisele "Teatrului de pe balustrada", mai întâi chibiţar pentru ca, acolo, mai târziu, în 1963, să-i fie pusă în scenă prima piesă ("Garden Party"). Prima capitulare a comuniştilor în faţa acestui talent rebel a urmat acestui succes dramatic - lui Havel i s-a permis să urmeze, fie şi doar prin corespondenţă, cursurile Academiei de Arte Dramatice. Deloc convins că regimul i-a făcut o favoare, Havel se aventurează în satiră - iar subiectul nu putea fi decât clasa politică a epocii. Comunistă, evident.



Nu putea rămâne, însă, mereu în culise. A urcat, la rându-i, la rampă, însă pe scena politică - unde debutează în 1968, în sângeroasa dramă a Primăverii de la Praga. În 1975 îi scrie preşedintelui Gustav Husak o Scrisoare Deschisă, avertizându-l asupra antagonismelor cumulate în societatea cehoslovacă. Iar în ianuarie 1977 devine cosemnatar al Cartei 77, document ce sintetizează, în fapt, durerile tuturor celor suferind opresiunea totalitarismului roşu.



Vreme de peste un deceniu, nici un alt text semnat de Havel nu mai avea să vadă lumina tiparului sau a rampei. Însă au circulat, clandestin, prin Praga, luând, în format de samizdat, şi calea Hamburgului, unde editorul Klaus Juncker avea să publice o antologie cvasi-completă a scrierilor viitorului preşedinte.



Pe când Praga roşie comemora victimele crimelor celui de-al treilea Reich, de nazişti avea să se producă seismul ce a precedat "Revoluţia de catifea". La 17 noiembrie 1989, studenţii praghezi au înfruntat, cu gumă de mestecat, blugi şi replici acide, forţele de ordine, în Narodni Trida, pentru ca 12 zile mai apoi Forumul Civic (prima formaţiune politică legală non-comunistă a Cehoslovaciei postbelice) să câştige, prin şi pentru liderul şi fondatorul său, principala funcţie parlametară, fotoliul de preşedinte al Adunării Federale. Noul lider de la Praga se numea Vaclav Havel. Curajul şi verticalitatea de care a dat dovadă în anii ciumei roşii l-au propulsat la statutul de autoritate morală de prim rang, dovedindu-se veritabil profet, chiar şi în tara sa, acolo unde, la 5 iulie 1990, devine preşedinte ales liber şi democratic.



Intelectual remarcabil, Havel este unul dintre atât de puţinii deşi mult aşteptaţii oameni de cultură care nu s-au refugiat în "rezistenţa prin literatura de sertar". Eseistul, poetul, muzicianul, filosoful, artistul, dramaturgul, susţine Havel, sunt responsabili de imaginea societăţii şi pentru starea sănătăţii acesteia. A atacat segmentul religios al vieţii fără a păcătui, însă, de dogmatism ateist. Cât despre marxism, a reuşit să demonstreze că acesta a fost distrus nu de un adversar vizibil, ci "de viaţă, de spiritul uman, de conştiinţă".



Scrierile lui Havel converg spre temerea celui obosit de deceniile ciumei roşii şi temător că America ar putea aluneca în izolaţionism. Motiv pentru care congresmanul democrat Walter H. Capps, profesor la University of California, afirma, în lucrarea "Interpretându-l pe Vaclav Havel": "Simt, câteodată, că politica, în Statele Unite, nu mai dispune de un context filosofic". Cât despre lumea în care s-a trezit, acolo, în vârful ierarhiei politice, filosoful devenit om politic o privea cu durere. De ce, se întreba Havel, nu reuşesc noii săi colegi să înţeleagă că nu politica trebuie reinventată ci modul în care elitele prezente în spaţiul politic percep "noul" cotidian, realitatea post-totalitară.



7 august 1998
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer