Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mă simt foarte bine, mulţumesc


Ioana Bâldea Constantinescu

29.07.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Literar, e un an prost. Aşa m-am gândit. S-au dus doi dintre cei mai mari, Márquez şi Gordimer. Am dat să scriu despre fiecare şi am renunţat. Se întâmplă lucruri din acestea. Te uiţi în jur, te scârbeşti şi te laşi.

Sau te leneveşti, pur şi simplu. Se poate şi aşa. Zici "La ce bun..." şi treci mai departe.

Mi s-a mai întâmplat, însă m-am întors de fiecare dată. Cititul cu spectatori, public, asumat şi nu întotdeauna comod, mi-a ocupat un spaţiu important din ultimii cinci ani. Important pentru mine. Pariul acestui exerciţiu a fost, de la bun început, echilibristica mai mult sau mai puţin fină între cititul profesionist, cu metode patentate de detecţie a trucurilor narative, de disecţie ştiinţifică a trupului metaforei însăşi şi cititul hedonist, vrăjitoresc şi necontaminat de ego-ul care-i impune, parcă, uneori, filologului să-şi înşire ustensilele şi să-şi recite bibliografia din primul rând al unui text. Am avut rateuri şi reuşite, roşii în parbriz şi şansa de a primi câteva cuvinte bune pe care nu am să le uit niciodată. M-am gândit, nu de puţine ori, la avantajele pe care mi le-a oferit lectura declarat duală, nuanţată dintru început, care se refuză şi opoziţiei exclusiv impresioniste, acel "îmi place / nu-mi place" aproape iraţional, şi micului manual de naratologie exhibat pompos. Am învăţat câteva lucruri simple - că şi mâine o să plouă sau o să iasă soarele, indiferent de cine, ce şi unde scrie. Că nu există lecturi unice (nici măcar din partea aceluiaşi cititor). Că indiferent cât de insignifiantă e opinia ta, important e ca ea să existe, să-ţi aparţină, să fie cimentată de o bună cunoaştere a subiectului, să nu reproducă idei, ci să producă argumente. Să fie originală, valabilă şi să nu-ţi fie ruşine cu ea. E o lecţie importantă.

Realitatea este că în zona aceasta, ferită şi de ditirambi, şi de diatribe, am avut, de la bun început, un spaţiu care s-a umplut, încet, încet, cu imagini, cărţi, idei, oameni care-mi plac, care mă intrigă sau care mă provoacă. Îi datorez multe.

Cum ar fi următoarele:

1. Să mă bucur ca David Mitchell e pe lista lungă de la Man Booker Prize, alături de Joshua Ferris, de Richard Flanagan, de Karen Joy Fowler, de Siri Hustvedt, de David Nicholls, de Neel Mukherjee (nu, nu ştiu dacă e rudă cu Bharati Mukherjee, mai studiez şi vă spun), de Joseph O'Neill, Paul Kingsnorth, Richard Powers, Ali Smith, Niall Williams şi Howard Jacobson. De curând, într-o librărie aeroportuară, era să uit să mă îmbarc, atât de tare m-a decupat de realitate The Luminaries, cartea lui Eleanor Catton, câştigătoarea din 2013 a Booker-ului. 28 de ani şi o voce auctorială de invidiat, suficient de puternică încât să susţină o scriitură patinată, sofisticată, cu tempo-uri spectaculoase camuflate de o naraţiune aparent fluidă şi simplă. Mai vorbim despre ea.

2. Să locuiesc puţin în marginea unui text de Bruckner, cât să mă hotărăsc, în sfârşit, în ce relaţie suntem. Are paragrafe în care, ca arhitect al poveştii, mă cucereşte. Pe urmă pune, însă, din nou pe tapet problema intelectualului ca animal polemic şi-mi tulbură toate apele. Mă mai gândesc.

3. Să vă spun de ce mi se pare că Murakami e un autor extraordinar şi Pădurea norvegiană o carte sub potenţialul lui. Serios sub potenţialul lui, ramificată într-o mie de episoade care o diluează, o comercializează excesiv şi se repetă, la un moment dat, agasant. În spatele lor stă, însă, de multe ori, o imagine de un asemenea magnetism încât îmi vine să cred că păcatul autorului e tocmai faptul că-l fură apa, că se lasă îmbătat de propriul verb şi că reproduce, din narcisism, aceeaşi secvenţă superbă, până reuşeşte s-o strice. Sunt multe paradoxuri pe lume.

4. Am citit-o pe Elizabeth Gilbert, cu Semnătura tuturor lucrurilor. Ce miraj botanic! Altă ligă, alt target, dar 10 puncte pentru strategia de marketing! Gilbert ştie ce vrea, pe cine vrea în pagină şi cum să-l aducă, îşi studiază piaţa şi dă, ca de obicei, o lovitură de senzaţie. I-am căutat ultima conferinţă TED. Mi-a plăcut. Am să mai scriu despre ea.

5. L-am redescoperit pe Langston Hughes. Inventatorul poeziei jazz-ului, capul mişcării Harlem Renaissance. Mi se pare una din cele mai interesante prezenţe în poezia americană a anilor '20, de o sensibilitate incredibilă, cumva subminată de activismul lui politic, fără discuţie mai vocal, mai intens şi vizibil, inclusiv în epocă.

6. Pentru că tot vorbim de autori afro-americani, a murit Maya Angelou. Impresionant omagiul pe care i l-a adus Toni Morrison. Angelou e o autoare care a reuşit să-şi depăşească traumele de copil abuzat şi să devină, graţie succesivelor ei autobiografii, un autor nominalizat la Pulitzer. Spunea că nimic nu o bucură şi nimic nu o sperie mai tare decât scrisul.

7. Ca să virăm într-o cu totul altă zonă, e fabulos catalogul expoziţiei Yves Saint Laurent din 2010, de la Petit Palais! Nu e nici o analiză de modă, nici o reconstituire biografică (deşi acum, cu cele două filme concurente dedicate vieţii lui Yves Saint Laurent, e şi aceasta o perspectivă de luat în calcul), ci o istorie socială, pigmentată de elemente de istorie a stilului delicios puse în pagină - vizual şi textual.

8. Abia aştept să-l citesc pe Andrew Solomon. Simt că o să-mi ia mult timp, dar abia aştept!

9. Pentru că tot vă spuneam de Gilbert şi de Murakami - cartea lui Gilbert are trailer pe Youtube, iar Murakami pregăteşte o apariţie cu stickere pentru cititori. Câteodată stai şi te gândeşti dacă publicitarizarea excesivă ajută, într-adevăr, textul sau îl îngroapă dintru început. E o discuţie interesantă.

10. 10 nu există încă. E în suspensie. Lucrez la el.
(Parcă văd că marţea viitoare scriu despre cu totul altceva).

P.S. Acum citesc o carte minunată. E exasperant de lungă, dar are o structură aproape muzicală. Planurile se leagă imediat, spaţiile sunt extrem de credibile, personajele au voci distincte, bine conturate, inspiră, generează emoţie autentică. Abia aştept să vă spun mai multe despre ea.

P.P.S. Şi să nu uit - cred că aşa se citeşte cel mai bine. De plăcere.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer