Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poezia, dexteritate, simptom


Bogdan Ghiu

27.07.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Dexterităţi" (o carte): scrisul şi desenatul. Ca să luăm lumea în poesesie cît mai ne-mediat, mai aproape de mînă, cu mîinile. S-o putem desena-scrie (indistinct: refacerea indistincţiei primare desenat-scris), să nu fie doar dată, fatală, impusă, ci şi, la propriu, imediat, de făcut, de "greşit".
 
Un poem e o scufundare
o invitaţie la înec
în care nu ajungi să atingi
suprafaţa apei
rămîi în aer
Pentru că ai vrut să te îneci
pluteşti
(după Bill Viola)
 
Nu poezia e o minune, poeţii sînt un miracol: ştiu să şi simtă, să şi scrie ce simt - ca să simtă.
 
Oameni care stau şi îşi scriu bolile, ca să se îmbolnăvească de propriile boli, ca să-şi aproprieze suferinţa, străinul din sine, să simtă ce simt fără să simtă, să ştie ce se simte (suferinţa: a simţi lucruri care se simt pe ele însele, închistat), straniul, im-propriul, im-proprietatea, ieşirea din im-postura existenţială: să simţi ce nu e al tău, ce nu eşti, numai altul, străinul, tocmai pentru că îţi este străin, poate să fie simţit, perceput; utilitatea străinului, te face să te simţim, să te auzim.
 
Scriu ca să simt. Scriem poezie ca să ne simţim.
 
Scriem poezie ca să producem simptom pe care (pornind de la care) să se poată lucra. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer