Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poftă bună!


Ioana Bâldea Constantinescu

19.08.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Barbun umplut cu sparanghel în bulion de grapefruit, vindaloo de pui, creier de oaie umplut cu chutney, acoperit cu ou şi prăjit în tawa, terrine de foie gras cu gelée de trufe albe şi vin de Porto, tocană de peşte din Goa, plăcintă de porumbel cu sos Merlot şi haşme, sufleuri cu brânză de capră şi fistic, dorada cu ierburi şi lămâi verzi, picioare de broască în suc de smochine şi vermut sec, spumă de icre de arici de mare, kiwi şi fenicul, omletă cu fălci de cod şi caviar, blancmange, papri chaat, crème de cassis... A spune că în romanul lui Richard C. Morais, Madame Mallory şi micul bucătar indian se mănâncă bine, divers, surprinzător, rafinat, proustian, amoros, poetic, exotic, ideologic, chiar, ar corespunde unei înşiruiri terne de truisme. Şi, totuşi, toate sunt valabile, iar rezervorul epitetelor are ceva din Cornul Amalteei - e luxuriant şi, în acelaşi timp, inepuizabil.

Într-un fel, era de aşteptat ca, într-un Bildungsroman care surprinde tranziţia lui Hassan, un băieţel indian din Bombay, la statutul de chef parizian cu trei stele Michelin, mâncarea să fie un personaj în sine. Este. E un personaj care se dezvoltă din farfurii indiene cu peşte condimentat cu masala şi cornete cu bhelpuri, trece prin departamentul cu delicatese culinare de la Harrod's, printre fâşii de şuncă de Suffolk, heringi finlandezi şi fructe de ienupăr olandeze, traversează bucătăriile europene din Belgia în Elveţia, adăugând mereu câte un gust - de midii, de vânat, de hribi, de biscotti muiaţi în Vino santo -, se desăvârşeşte în Franţa, în Jura, unde îşi adaugă în repertoriu limba în sos Madeira, învaţă să extragă inima din trupul violaceu al anghinarei şi mediază întâlnirea dintre puiul cu masala de scorţişoară şi farfuriile haute cuisine cu spanac, languste şi dovleac; în sfârşit, se maturizează la Paris, plimbându-se pe Rue Mouffetard, prin Place Maubert şi pe la Panthéon, acolo unde gastronomia franceză îşi răsfaţă favoriţii cu loup de mer stropit cu Pernod, pe tulpini de fenicul, acadele de homar sau cocoş siberian la cuptor, cu ierburi din tundră şi pere caramelizate în sos Armagnac. E, însă, şi mult mai mult decât atât. E teritoriul pe care tensiunile dintre Orient şi Occident se aplanează undeva, între hipnoză şi deliciu. E un spaţiu în sine - politizat de fuziunea bucătăriilor, de gusturile care se ceartă, de mirodeniile indiene care se îndrăgostesc de vânatul european. Mâncarea e zona zero în care tradiţiile se înfruntă fără ca nimeni să piardă şi în care termenul "civilizaţie", crunt negociat, la scară micro, de rafinata Madame Mallory, chef în bucătăria cu pretenţii de la Le Saule Pleurer şi Abbas Haji, tatăl lui Hassan, patronul proaspăt deschisului restaurant de peste drum, Maison Mumbai, o pată de culoare intensă şi gusturi noi, picante, în ambianţa elegant alpină din orăşelul Lumière, capătă o semantică nouă.

Că austera Madame Mallory va recunoaşte în micul bucătar indian sclipirea de talent care ei i-a lipsit şi că-l va lua sub aripa ei, înlesnindu-i ascensiunea în tumultoasa lume haute cuisine, e previzibil şi, cumva, hollywoodian avant la lettre. E şi un clişeu cultural - o franţuzoaică înţepată, de modă veche, îşi depăşeşte propriile prejudecăţi şi găseşte în ea suficientă mărinime culinară încât să-l smulgă pe tânărul talent tuciuriu din sânul bucătăriei lui etnice şi să-l dăruiască lumii care mănâncă porc fără restricţii şi e complet alfabetizată în ceea ce priveşte vinurile Corbières. Dincolo de acest scenariu facil, de succes comercial, cartea excelează, însă, într-o manevră literară executată impecabil de autor - felul în care vocabularul afectiv se transformă în lexic culinar şi invers. Totul - iubirea, sentimentul de apartenenţă, dezrădăcinarea, prietenia, însingurarea, speranţa, moartea, absolut totul are gust, miros şi reţetă. Pentru Hassan, imaginea mamei, victimă inocentă a unei Indii în plină perioadă de tumult social, e conturată de gustul de chapati, lipia indiană şi mirosul de apă de trandafiri. Copilăria emană arome de curry de peşte. Moartea mamei are un marker traumatic din aceeaşi sferă - copilul nu se poate opri din mâncat, de parcă reîntâlnirea cu gusturile familiare ar fi unica modalitate prin care-şi poate păstra mama aproape. Londra, oraşul în care familia îndoliată eşuează după tragedie are gust de "sandvici rece şi umed cu ou şi salată, împachetat într-un triunghi de plastic". Mâncarea impersonală, serializată, lipsită de căldura maternă e o metonimie a durerii, a dezrădăcinării, aşa cum, în lumea doamnei Mallory, tandreţea se traduce în foietaje cu migdale şi caise. Călătoria familiei îndurerate prin bucătăriile lumii, cu mâncarea pe post de substitut matern, are ceva de roman picaresc à l'envers - dacă foamea e, în literatura de secol XVI, motorul acţiunii, aici vorbim de o foame de cunoaştere, de "acasă", de liman, de peisaj familiar; apetitul pentru gusturi noi se suprapune cu apetitul pentru aventură, în spatele căreia se intuieşte un posibil nou univers prietenos. Mâncarea e drumul de la particular la general, de la etnicitate la globalizare, de la rasism la celebrarea diferenţei. Bucuria are gust de religieuse, senzualitatea se combină cu brânzeturi, mere şi pâine cu coajă groasă, moartea pândeşte într-o inofensivă pulpă de pui (Abbas Haji suferă un atac de cord nocturn, cu capul în frigider, în timp ce încerca să reducă la tăcere jelania zgomotoasă a unui stomac înfometat).

Mai târziu, în dinamica pasionantă a bucătăriilor pariziene, Morais recreează, prin feluri fabuloase şi gusturi neaşteptat de pure, lumea spectaculoasă a bucătarilor de top, a creatorilor de gusturi şi, ca urmare, de stări, de senzaţii, de tabere, de tradiţii, de şcoli, de pionierate, de epoci culturale. Mâncarea devine armă, teren de virtuozitate, probă de curaj şi declaraţie identitară. E un repertoriu. E şi un melanj de voluptate şi delicateţe dirijat exemplar, la nivel auctorial. E, fără discuţie, un discurs politic. Care are gust. Culoare. Miros. Termen de valabilitate.

Madame Mallory şi micul bucătar indian e o carte în paginile căreia ţi se face foame des. Pariul ei, însă, e cel al unei renegocieri, la nivel individual. Cu fiecare nouă propunere gastronomică, îţi renegociezi ideile cu privire la exotism, la succes, la "locul flămând", cum zice Hassan, cum simte Madame Mallory, care aşteaptă mereu, în viaţa fiecăruia, un început, o provocare, o aromă, un ingredient secret. O nouă stea Michelin.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer