Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fericirea bunei digerări, forţa digestiei fericite: arhitectura antropofagă sudică


Bogdan Ghiu

24.08.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De mult n-am mai fost încercat de o plăcere, de o fericire, de o stare în acelaşi timp de entuziasm şi de împlinire mai mare ca în faţa proiectelor de arhitectură braziliană recentă reunite în prezentul număr al revistei Arhitext. Pur şi simplu, această selecţie - mai mult ca sigur incompletă - de proiecte mi-a redat, asemenea unui amor tîrziu, plăcerea arhitecturii, pe care nu o credeam, desigur, dispărută, devenită imposibilă, dar pe care, pur şi simplu, mai nimic nu mai reuşise de mult să mi-o provoace. Iată de ce nu mă pot împiedica - ar fi un păcat - să dau glas, în cîteva rînduri - cît un strigăt! - acestei jubilaţii estetice, etice, intelectuale cu totul neaşteptate. O clipă de nebunie.
 
De unde, totuşi, această jubilaţie? De ce, tocmai acum, această fericire?
 
Pentru că, mai întîi, în prezenta selecţie nu este vorba de case de bogătani, de arhitectură exclusivistă, de îmbuibaţi, cum se întîmplă prin Europa şi mai ales, cu dizgraţie, fals recuperator, în Europa de Est, fostă "lume a doua" devenită falsă "lume întîi".
 
Arhitectura braziliană (recentă) pare preocupată, cel puţin în egală măsură, dacă nu de uneori ipocrita "arhitectură socială", cel puţin de remodelarea caselor, a locuinţelor individuale normale, conform unei duble ecologii: şi naturală, şi socială (demografic-urbană). Case nu sărace, ci restrînse sau reţinute, conţinătoare conţinute, în toate sensurile cuvîntului "restrîns", a căror "amprentă", indiferent de mediu, nu deformează, cu aroganţă şi suficienţă (din nou, în toate sensurile), spaţiul de jur-împrejur, ci se încadrează în el, mici la exterior, spaţioase la interior, într-o explozie de imaginaţie şi de creativitate arhitecturală pe care, ca întotdeauna în arta adevărată (inclusiv în arta politicii, de exemplu), numai constrîngerile auto-impuse o pot genera. Iar a recunoaşte şi a-ţi impune constrîngeri înseamnă, deja, un mare pas deopotrivă general etic şi sectorial deontologic al arhitecţilor, prin care arhitectura nu are decît de (re-)cîştigat. Luxul, adică risipa de spaţiu şi bătaia de joc de resurse (justificabile, via Georges Bataille, doar ca "părţi blestemate" ale unei "economii generale": dar este economia globală şi o economie generală? Aceasta e întrebarea) care a provocat şi în care constă, de fapt, criza actuală, ca spălare de bani arhitecturală şi prin arhitectură, nu a făcut decît să dăuneze arhitecturii, s-o sărăcească şi s-o descărneze, s-o secătuiască ducînd la generalizarea unei arhitecturi leneşe, revărsate, fals, adică doar ornamental minimaliste, care nu ştie decît să consume, dar care se hrăneşte doar din ea însăşi, pe cheltuiala mediului. Arhitectura actuală, ne-etică sau estetic-etică (etică doar din considerente estetice), este o arhitectură-spectacol de gladiatori. Un spectacol, însă, al depresiei "nordice", occidentale: putere fără bucurie.
 
Cîtă exuberanţă şi ce creativitate, cîtă carne a ideii şi ce spectacol al conceptului, în schimb, în cele mei multe dintre construcţiile dublu ecologice, deci dublu etice (şi în sensul eticii generale, şi în acela al deontologiei profesionale proprii), braziliene, dominate, provocator, de container şi bîntuite, nu întîmplător, de favelă, care nu dispreţuiesc, colectivist, individualismul, dar - cuvîntul, iată, revine - îl restrînge, readucîndu-l la dimensiunile etice (alt, deja, laitmotiv) nu doar cuvenite, ci practice şi pragmatice şi, din nou, benefice din punct de vedere estetic.
 
Preocupate de crearea unui spaţiu al individualităţii în acord democratic cu condiţiile hiperaglomerării urbane, construcţiile braziliene nu ocupă, nu consumă, nu risipesc, nu devorează spaţiul, nu mănîncă spaţiu: mănîncă stiluri, înghiţindu-le la vedere, digestie şi hrănire stilistică în act. Cele mai remarcabile dintre proiectele cuprinse în prezenta selecţie expun şi propun un posibil model pentru arhitectura actuală: acela de a mînca stiluri, de a le concentra şi a le conglomera ca să nu mănînce spaţiu şi să fie loc pentru toată lumea. Remarcabil!
 
Multe dintre aceste proiecte sunt compuse, democratic, dintr-o multitudine de elemente, făcîndu-i pe locuitorii-utilizatori să se simtă, probabil, ca într-un pîntece, ca într-o burtă plină.     
 
Forţa digestiei fericite: această arhitectură sudică sau amazoniană (într-un roman semi-SF proaspăt apărut, Ne vom întoarce în Muribecca, apărut în 2014 la editura Nemira, extraordinarul creator de lumi Sebastian A. Corn - pseudonimul chirurgului toracic Florin Chirculescu - imagineaza un trib amazonian secret al cărui mit fundamental formulează tocmai interdicţia de a construi, de a clădi) pur şi simplu mănîncă Nordul, reasamblîndu-i elementele puternice, dar căzute, ca ansamblu (civilizaţional), în depresie, într-un fel de hipermondernism fericit. Sudul mănîncă Nordul şi îl face, astfel, fericit şi exuberant. Îl salvează.
 
Căci tocmai despre un proces cultural, despre o schemă civilizaţională, despre o piesă în trei acte, sau în trei personaje, în trei, nu în doi (două), oricum, este vorba. Antropofagia, ca schemă antropologică alternativă făcută vizibilă prin însăşi constructibilitatea atentă, sensibilă, receptivă a arhitecturii, presupune următoarele trepte / faze / niveluri:
  • 1) canibalismul: devorarea, înghiţirea Celuilalt ca hrană spirituală/culturală benefică;
  • 2) emetismul, respingerea, "vomitarea", eliminarea Celuilalt ca posibilă sursă de otrăvire;
  • 3) noutatea, surpriza - mîncatul de plăcere, devorarea fericită - proces care îl face fericit şi pe cel care mănîncă (ceea ce este firesc, natural), dar şi pe cel care este mîncat (ceea ce este mai puţin firesc, mai puţin natural - pur cultural); a mînca şi a respinge anulate / făcute să coincidă / reunite în acelaşi proces, în acelaşi moment, în acelaşi gest.
Arhitectura antropofag(ic)ă braziliană nu "ilustrează" sau "exemplifică", ci pur şi simplu creează, inventează acest al treilea moment: a fi fericit să fii/că eşti mîncat, digerat, "transsubstanţiat", făcut bun, de folos şi frumos.
 
Numai devorat şi digerat de către "Sud" poate deveni, ;probabil, "Nordul" fericit. Singurul orizont de salvare pentru antropologia "nordică" sau "occidentală" (canibalism simbolic) - antropofagia "sudică", "apocalipsa" voioasa., transfigurarea etic-estetică.

(Pentru a vedea ce mi-a provocat această jubilaţie şi, eventual, a o împărtăşi, vezi revista Arhitext, vara 2014, fascicolul "Antropofagia arhitecturii braziliene".) 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer