Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

floarea soarelui


Mediana Stan

12.09.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
dezastru negru, căderea soarelui peste pământ, momentul când toate au ars deja triunghiurile înalte galbene ascuţite ridicate pe marginea cercului negru s-au micşorat s-au stins
nu a rămas din timp decât o secundă ţesută într-o întindere fărâmiţată, neagră

voi dormi în sicriul mărunt cu braţele strânse la piept, cu genunchii la gură
voi visa lanţuri de vise ca imagini formându-se aleatoriu prin circumvoluţiuni negre
înfăşurând în granulele lor lumi gigantice
fotografiate în cine ştie ce hăuri de trecut, păstrate acolo

voi fi o cifră singuratică, unu, de care nu se va lipi nimic, doar nimicul,
viduri rotunde suprapuse ticsindu-se până când nu se vor mai putea suporta
va ticăi în mine un ceas pipăind zeroul exploziei
toate golurile se vor umple de acelaşi foc roşu negru închegat din care am căzut zerouri desfăcându-se tot mai dense mai largi perdele de lumină gonind către spaţii care nu au cunoscut niciodată lumina,
spaţii casante peste care razele se îndoaie sau se rup se lovesc
luptându-se pentru supremaţia luminii

drapele galbene flutură la graniţe negre
raiul se întâlneşte cu iadul
cu cât mai intensă lumina cu atât negrul mai negru, bestiile mai înspăimântătoare, mai hâde
mâluri putrede cancere, zvârcoliri, torturi decorurile sinistre prin care răzbat sunete macabre înăbuşite
calmându-se netezindu-se de lumină,
făpturi gheboşate, diforme devin sfinţi de aur
sfinţii cei aurii s-au născut în iad, s-au hrănit din seminţele lui, au mâncat miezul lor amar, au scuipat cojile arse negre

erai subţire şi negru, de pe buzele negre şi mari cădeau cuvintele negre
îţi voi face viaţa un iad
neagră şi arsă, tocurile pantofilor negri ca diamante negre ascuţite înfipte între diamante negre rotunjite la vârf, mă clătinam dorindu-mi să fug fără să mă pot smulge aplecându-mă într-o parte, în alta, răsfirându-mi pletele galbene bătând din braţe peste tipsia neagră căutând să mă prind de un rai aurit plutitor

când trec prin lanul de floarea soarelui umbra se spulberă mi se aşază pe umeri aureole
sfinţi de lumină se îmbulzesc să îmi pună pe cap coroane de aur

când trec prin lanul de floarea soarelui clipele unui viitor de peste mii de ani mă ating
planete negre rătăcitoare fascinate de chipul solar se opresc, fiinţe înalte subţiri întorcându-se mereu după el

merg către tine pe un drum cunoscut, având în spate soarele, coroana lui fluturându-mi peste faţa întunecată ca plete blonde
îţi întinzi mâinile şi ele se fărâmiţează negre
îţi acoperi ochii
ars te ghemuieşti te scufunzi în adâncul mărunt
în somnul negru în care eu nu voi mai putea pătrunde decât ca un vis

(în perioada 1 august 2014 - 31 octombrie 2014, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer