Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mirosul banilor


Simona Cratel

20.09.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tatăl meu a rămas la tatăl lui în urma unui divorţ amar, când bunicul meu a aruncat cu toporul în bunică-mea şi a nimerit în uşa din spatele ei, ratându-i ţeasta. Nu că l-ar fi vrut, dar a vrut să o rănească pe nevastă-sa luându-i copilul. Tatăl meu a crescut hrănit de vecini, îmbrăcat de vecini, a mâncat toate lăturile, a îmbrăcat toate zdrenţele, dar cumva a crescut. Vecinii de pe Berzei i-au mai luat câte un caiet pentru şcoală, i-au mai dat nişte pantofi vechi. Taică-su era veşnic înamorat de câte o tânără doamnă care nu atinsese încă vârsta legală, aşa că taică-miu dormea pe holul minuscul, neîncălzit, care preceda aşa-zisa sufragerie a casei în care trăia taică-su şi a trăit multă vreme şi după aia, chiar şi pe vremea când îl vizitam eu drept bunic. El făcea mobilă de lux şi avea mare succes, avea un Mercedes şi când a făcut un infarct, ne-a dat în grijă o pungă plină de bancnote de o sută de lei la care ne-am holbat ca la circ şi ştiu cu siguranţă că aia a fost cea mai mare sumă de bani, considerând valoarea ei la timpul respectiv, pe care eu o să o văd cash vreodată. După ce a supravieţuit şi a ieşit din spital ca să mai fută un alt şir lung de fete flămânde şi dornice de nişte bani de buzunar, maică-mea i-a dat înapoi punga neatinsă. În tăcere.

Toţi banii lui se duceau pe fete foarte-foarte tinere şi vreau să zic că avea mulţi. Era foarte căutat. Mobila făcută de el îi aducea constant un venit frumos. O dată a venit la noi la masă cu una care era cu doi ani mai mare ca mine. S-a şi căsătorit cu ea. I-a mâncat toţi banii, a furat de la el cât a putut, apoi l-a părăsit pe bietul amorez. El a făcut stop cardiac. Nu vreau să-l judec. Şi tinerele pubere merită pasiune, dar tatăl meu a dormit pe cimentul de maxim un metru pătrat al holului, în timp ce taică-su gemea de plăcere afundat în cărnurile fatale ale unei fete obraznice şi sigure pe nurii pe care-i avea de vândut, ademenită de mirosul banilor.

Eu nu i-aş fi dat înapoi punga cu bani. Norocul lui că nu a dat peste mine. Cât sunt eu de liniştită, când îţi trântesc una să ţii minte care e realitatea, nu mă uiţi. Eu le-aş fi dat foc. Fără glumă. Aş fi ars atunci toată agoniseala lui bunică-miu, dar maică-mii i-a lipsit viziunea. De fapt ea se preface în permanenţă că e superioară tuturor, că e vreo aristocrată generoasă şi dezinteresată, care trăieşte pe picior mare. Ea mereu s-a comportat de parcă ar fi fost vreo baroneasă. Eu nu. Iar tatăl meu era prea scârbit pentru un astfel de gest. Nici nu cred că i-a trecut prin cap aşa ceva. În spatele blocului, în dreptul ferestre noastre, acolo unde se află neoficial cimitirul tuturor animăluţelor pe care le-am avut de-a lungul timpului, unde l-am îngropat pe Charly, caniche-ul meu alb mult iubit, pe Honey, mama lui Charly, şi multe alte animale răsfăţate. Acolo aş fi făcut un foculeţ şi aş fi jucat ţonţoroiul în jurul lui. Deşi şi târfele pubere au dreptul la o existenţă. Şi nu le judec, cine ştie ce variantă a vieţii lui taică-miu or fi dus şi ele, pe ce hol or fi dormit înconvrigate în timp ce orgia se dezlănţuia în camera principală, dacă nu mai rău, poate or fi fost obligate să fie ele însăşi orgia.

Tatăl meu a fost făcut varză de către viaţă atât de devreme şi atât de rău, încât întâlnirea cu maică-mea la 16 ani a fost ceva bun. Iar eu ştiu ce vorbesc. Când încearcă maică-mea să se certe cu mine prin telefon, deşi locuim în ţări diferite şi ştie deja că nu pun botul la certuri sub nicio formă, îmi amintesc de săracul taică-miu şi mă apucă depresia. O femeie dificilă, cu un ego uriaş, care are nevoie de atenţie în permanenţă şi de tratament regal. O matroană de care toată lumea trebuie să asculte şi să ia aminte la înţelepciunea ei. Tratându-i pe toţi ceilalţi ca pe nişte subordonaţi. Incapabilă de vreun dialog cu cineva. Ea ştie dinainte ce vrei să spui, înainte de a spune, tot ce simţi sau ce eşti e greşit şi ea ştie mai bine tot ce ar trebui să faci în loc de asta. Tot timpul spun: numărul ei de telefon se termină în 660, dar ar fi trebuit să se termine în 666. Iar tatăl meu a trăit cu aşa ceva.

Tatăl meu n-a avut ce mânca în copilărie. Taică-su cheltuia toţi banii pe fete tinere şi băutură, că era şi un mare beţiv şi nici nu-şi amintea, sau nu îi păsa, în orice caz, taică-miu a fost crescut din mila publică pe strada lui. Sigur, eu trăiesc în lumea de acum, nu am nostalgia comunismului şi sunt conştientă că nu ne naştem egali. În nimic. Unii au, alţii nu. Unii obţin, alţii nu. Nu toată lumea poate avea la fel şi nu suntem egali. În absolut nimic, începând de la inteligenţă. În şanse de viaţă. Suntem inegali prin alegeri greşite.

Dar chestia este că revolta mea nu se mai termină, pentru că e vorba de taică-miu. Pe care viaţa l-a futut pe nedrept de pe vremea când era încă copil. Maică-sa a vrut să-l ia cu ea, dar tatăl lui l-a păcălit cu promisiunea unei biciclete. Avea 11 ani. Trăise într-un cămin unde cearta şi conflictul erau permanente, cu o violenţă de neînchipuit. Apoi, până a întâlnit-o pe maică-mea care l-a înfiat, ca să mă exprim aşa, a trăit din mila publică. Bunică-mea, o tătăroaică dintr-un sat dobrogean, era urâtă la noi în casă de parcă era diavolul. Venea tăcută, simplă, cuviincioasă, stătea la masă şi mulţumea pentru tot. Era conştientă de ura şi dispreţul pentru ea. Îl abandonase pe tatăl meu, care dormise pe cimentul din holul unei case orgiastice, unde dezmăţul era lege. Dar în realitate, alegerea unui copil de 11 ani a avut o forţă destructivă incredibilă. Ea s-a recăsătorit cu un lăutar ţigan, un bărbat distins şi cu maniere impecabile.

Taităl meu a fost un bărbat tăcut, liniştit, care nu spunea nimic despre sine, nu îl durea niciodată nimic, nu avea niciodată nicio problemă şi îndura totul fără să spună un cuvânt. Nu comunica niciodată nimic, orice i se întâmpla, ţinea pentru el şi nu scotea o vorbă. Dorise să devină pictor şi picta mult în timpul liber. Era pasiunea lui. De aceea m-am apucat eu de asta. Am vrut să-i îndeplinesc visurile. Am vrut să îl fac fericit. Pentru că nu era fericit. Avea momente de fericire, ca orice om, dar înăuntrul său, era un om dărâmat. Avea un eu sfărâmat, din care nu mai rămăsese aproape nimic întreg, dar continua, iar motivul eram eu.

Când şi-a găsit o femeie şi s-a mutat de acasă, maică-mea mi-a dat bani ca să mă duc să îl vizitez, ceea ce regret şi-n ziua de azi. Chiar dacă nu m-am rugat de el să se întoarcă, aşa cum îşi dorea maică-mea de banii cheltuiţi pe mine, mesajul a fost primit. S-a întors. Regret atât de tare, că nu am cuvinte. De aceea, niciodată nu am mai crezut în bani. Tatăl meu mi-a zis atunci: Această femeie mă înţelege. Mi-a vorbit de ea şi mi-a promis că o să mi-o prezinte. Mi-a garantat că o să-mi placă. Eu am plecat crezând că îşi vede de treabă, dar eu aveam 15 ani, iar taică-miu s-a întors pentru mine, pentru că venisem după el. După un an, ca din greşeală, s-a născut soră-mea, şi taică-miu a trebuit să abandoneze orice gând de a pleca vreodată. Dacă a aşteptat ca eu să devin majoră, orice vis i s-a spulberat. Nu a dorit-o pe soră-mea, a tot zis că simte că nu mai are timp să o crească. La 48 de ani a murit.

Tatăl meu, ca să aducă mai mulţi bani acasă pentru mine, fratele meu şi sora mea, s-a angajat la o companie care producea firme luminoase. Într-un mediu toxic, fără nici cea mai mică protecţie. Pleca foarte devreme, îşi lua pe drum o pâine pe care o împărţea cu căţeaua care-l aştepta în capătul drumului zi de zi la serviciu, apoi venea noaptea târziu, bea ceva tăcut, cu ochii în farfuria lui, în bucătăria mică a apartamentului nostru din Drumul Taberei, apoi se ducea să doarmă.

Într-o zi, când mă întorceam şi eu de la lucru, l-am văzut din spate şi am observat cu un junghi în inimă, în creier şi în existenţă, premoniţie înfiorătoare, că îşi târa un picior. Am alertat-o pe maică-mea. Era vară, în apropierea zilei mele de naştere, apoi a venit toamna, în iarnă el deja era foarte-foarte obosit. În toată perioada sărbătorilor a dormit continuu. Îl ţin minte şi acum întins pe patul de lângă geam. Era aproape albit, chipul îi era marcat de o epuizare completă. Părea stors de orice energie vitală. De dimineaţa până seara dormea. În ianuarie, s-au întors de la analize şi alte investigaţii, şi maică-mea m-a anunţat că tatăl meu are o tumoare pe creier. Am început să râd. Şi am tot râs.

Tatăl meu a fost operat şi i-a fost extirpată tumoarea, dar nu i-au mai pus osul la loc, că au zis că ce rost are, că oricum i se reface la loc. De fapt nu mai ţin minte, parcă puteau ca alternativă să îi pună o placă metalică. Nu mai ştiu. Nu mai vreau să mă gândesc. În orice caz, doi ani de zile, eu l-am avut în faţă fără jumătate de cap. Pielea lăsată să acopere un loc concav, de unde i se extirpaseră chestii. Tumoarea care nici măcar nu era malignă. La el nu era nimic malign. Nu s-a plâns niciodată de vreo durere. Deşi trebuie să fi avut dureri sinistre. Eu eram enervată şi obsedată că nu zicea nimic. De ce tace. De ce nu scoate niciun sunet să arate o slăbiciune umană. Maică-mea l-a îngrijit cu o dedicaţie fantastică, i-au ieşit maţele prin abdomen, hernie de disc pe deasupra, ridicându-l şi masându-l, spălându-l, când e să ajute pe cineva, îşi dă silinţa până la epuizare, poate ca să demonstreze că este din osul domnesc din care crede ea că provine sau ce altă imagine grandomană mai are despre ea, şi face o treabă bună, măcar atât, să compenseze. Şi la serviciu a fost o asistentă medicală şefă apreciată, probabil că foarte mulţi copii îşi datorează viaţa acestei femei care vrea să demonstreze tuturor în permanenţă că ea are dreptate şi depune un efort inuman în asta. O căutau des doctoriţele ca să-i ceară opinia şi sfatul în cazuri grele. Era sunată acasă când nu se mai ştia ce să se facă cu un copil. Îi reproşez mamei mele şi acum că nu l-a lăsat atunci să plece cu femeia aia care-l înţelegea. Pentru că i-a scos atâta ochii la toate infidelităţile lui, nu puţine, că l-a chinuit toată viaţa că făcuse un copil din flori cu una care îl considera un geniu. Pentru că i-a ars toate poeziile într-o criză de gelozie. Poezii pe care eu le-am citit pe ascuns când eram adolescentă. Am dat peste ele într-un raft şi ţin minte că erau minunate. Majoritatea de dragoste. Sau le-a aruncat în gunoi, nu mai ştiu ce-a făcut cu ele, dar ştiu sigur că ea le-a distrus.

Apoi în preajma zilei mele de naştere, în august, tatăl meu a murit aşa cum a trăit, într-o linişte completă, fără să deranjeze pe nimeni. Fără să se vaite, fără să se plângă, fără să ceară nimic. Într-o eleganţă totală, ca un domn, aşa cum şi-a desfăşurat şi viaţa.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer