Căpitanul Romei aparţine unei categorii de fotbalişti pe cale de dispariţie. Fotbalişti însuraţi cu un singur club şi cu o singură femeie.
Omul tocmai îşi sărbătorise ziua de naştere. A împlinit 38 de ani pe 27 septembrie, dar n-a avut timp de petrecere, deşi în oraşul lui, unii îi zic Cetatea Eternă, ar fi ceva posibilităţi de distracţie. El urma să fie pe teren în meciul cu Manchester City şi s-a culcat devreme. Nu înainte de a-şi săruta nevasta şi copiii. Bine, dom\'le, mai lasă-ne cu poveştile astea răsuflate! Cine mai joacă fotbal la 38 de ani? Şi în Champions League? Poate voia să joace vreun bowling cu prietenii. Sau vreun ping-pong cu ăia mici.
Echipa lui primise gol repede pe City of Manchester, în minutul 4. "Cetăţenii" porneau într-un galop de sănătate contra Romei, ca dovadă a superiorităţii strălucitorului Premier League în faţa prăfuitei Serie A. Încăpăţînat ca orice bătrîn, Francesco Totti a sprintat scurt, ca un puşti, şi a ciupit mingea peste Joe Hart. Falnicul portar al naţionalei Angliei nu a înţeles nimic, afişînd vexarea aceea atît de britanică în faţa coliziunii cu altă formă de civilizaţie. S-a făcut 1-1 în Manchester City - AS Roma, iar Totti s-a bucurat ca un bătrîn copilăros. Firesc într-un fel, aţi observat că aproape de fiecare dată, fie că vorbim despre asistenţă socială sau despre obiceiuri de consum, copiii şi bătrînii sînt luaţi la pachet.
Dăm timpul înapoi, cu 8 ani. Italia cîştiga titlul mondial după o finală încrîncenată cu Franţa. Totti pusese umărul şi tibia, şi inima la campania triumfală a squadrei azzurra. Blondul roman atinsese apogeul carierei şi era aşteptat să îşi facă intrarea de gală pe Via Appia, ca un legionar greu încercat. Italia a sărbătorit cît a sărbătorit, apoi s-a întristat. Totti îşi anunţa pe nepusă masă retragerea din naţională. Dar continua la AS Roma, iubirea dintotdeauna. Singura. Nu împlinise încă 30 de ani, jocul lui căpătase o consistenţă dincolo de meşteşug. Era şi conducător de joc, şi marcator, şi om care se înhăma la munca de jos. Marcaj, presing, deposedări.
Italia a primit vestea retragerii lui Totti mai bine decît se aştepta Totti. Au fost regrete, dar nu foarte multe. I-ar fi plăcut să fie rugat să se întoarcă. Nu s-a întîmplat aşa. Orgoliul lui s-a lovit de inabilitatea selecţionerilor care i-au urmat lui Lippi. Inclusiv a lui Lippi însuşi la cel de-al doilea mandat. Totti nu a căzut în depresie - e greu totuşi să devii depresiv cînd locuieşti la Roma şi soţia ta este Ilary Blasi. Şi-a canalizat puseul dezamăgirii în muncă în folosul comunităţii. Al singurei comunităţi pe care a servit-o. AS Roma. De fapt, Roma, oraşul în care el este etern. Nu s-a blazat, nu a încercat să fugă în vreo Asie unde să dea un tun cu petrodolari. A rămas pe Olimpico, soldat veteran care a fost condus şi de Zeman, şi de Capello, şi de Lippi, şi de Ranieri, şi de Spalletti, şi de Montella.
Acum, este cu Rudi Garcia. Are contract cu Roma pînă în 2016. De fapt, viager. Au trecut peste el mode şi epoci în fotbal. La 38 de ani, Francesco Totti a devenit cel mai în vîrstă marcator din Champions League. Golul de pe City of Manchester este primul marcat pe pămînt britanic, iar omagiul presei insulare nu a întîrziat. "Totti eclipse of Hart", parafrază la o piesă cîntată de Bonnie Tyler. Şi în loc de concluzii moralizatoare, despre fotbalişti care nu trădează niciodată, o poantă marca Totti. După ce s-a filmat la Roma filmul Gladiator, căpitanul Romei a spus "Noroc cu Russell Crowe, că aşa am văzut şi eu prima dată Colosseumul"!