Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Brâncoveanu la Budapesta


Augustin Ioan

14.10.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În vreme ce osemintele voievodului au poposit la Hurezi, acolo unde el însuşi dorea ca ele să se fi odihnit, dacă istoria ar fi fost ceva mai blândă, expoziţia UAR Brâncoveanu 300 - Tradiţia continuă, despre care v-am tot povestit, se va fi vernisat, când dumneavoastră citiţi aceste rânduri, la sediul Comisiei UE din Ungaria, la Budapesta, în parcul Millenaris, prin bunăvoinţa ICR Budapesta, al cărei director este dna Gabriela Matei. Vestea bună, pe care am aflat-o de curând, este că, foarte curând, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, vom putea propune celor interesaţi şi un catalog al expoziţiei, de fapt un volum autonom de expoziţie, unde să se poată găsi tot materialul fotografic, de relevee şi de text produs pentru expoziţie, dar din care expoziţia însăşi nu a utilizat decât o parte. Mi se pare că trebuie făcut acest pas pentru că, presimt, de la anul (2015 - nota LiterNet) nu că subiectul se va fi epuizat, dar interesul nostru pentru el va asfinţi pentru încă o sută de ani... Or, mărturisesc că numai datorită acestei oportunităţi şi acestei comenzi din partea UAR (şi, în speţă, al preşedintelui său, dna dr.arh. Viorica Curea), am intrat în subiect pentru prima dată dincolo de nivelul cunoştinţelor legate mai degrabă de subiectul spaţiului sacru autohton. Şi, cu această ocazie, m-am putut apropia cu înţelegerea şi cu reconstrucţia deconstructivă de omul Brâncoveanu Constantin, boier vechi şi domn creştin, cum l-a reţinut slova populară. O domnie lungă şi, practic, fără bătălii. Un domnitor care nu şi-a asumat cu bucurie domnia. O bogăţie impresionantă pentru vremea aceea. O boare de cultură vestică, venetă şi padovană, în speţă - adică o formă superioară de interpretare a tradiţiei bizantine, de conectare la Occident. Bresle de constructori locali care fac joncţiunea cu cele occidentale şi primesc de acolo taine geometrice şi simbolice, recunoaşteri şi rataşări la bresle operative (drept dovadă stau cei pictaţi cu trestia rangului în mână pe faţada Hurezilor, comentaţi de Vasile Lovinescu). Dar şi celelalte arte, subordonate arhitecturii - şcoala de pictură de la Hurezi, de pildă, fac saltul unui aggiornamento de substanţă, până la importul de semne exterioare ale bogăţiei, de la veşminte la blănuri de dat plocon şi la podoabe scumpe. Multe sunt aduse din Transilvania, de unde se cumpără şi armele şi praful de puşcă sibian. Domnul construieşte mult. La fel o făceau înainte rudele sale cantacuzineşti, precum şi după, dar şi Doamna ţării. Domnul aduce la zi arhitectura moştenită, mai ales cea bisericească, de unde, văzând uniformitatea intervenţiilor, putem trage concluzia existenţei unui program spiritual centrat pe arhitectura şi arta sacre. Domnul construieşte, dar şi fortifică. Unii au vorbit despre diferite strategii de fugă proprie, alţii spun că singura strategie va fi fost fuga la Veneţia, unde erau, deja, banii.


Politica de basculă ţine ţara ferită de tătari, dar şi de turci şi de austrieci. Mazilirea, ea însăşi, era cât p-aci să fie şi ea ocolită, tot cu peşcheş, bacşiş şi celelalte vorbe de ocară care ne-au rămas în vocabular şi în comportamentul social; dar vine momentul crucial, cel al martiriului, când voievodul, privindu-şi copiii şi ginerele murind, trece dincolo de orice prag al laşităţilor şi al compromisurilor, primind cununa cea neveştejită. Ca şi tâlharul de pe cruce, alături de Iisus, domnitorul se răscumpără integral, plătind cu totul preţul muceniciei sale şi a alor săi. Atmosfera sumbră de-acasă, după această crimă cumplită, pare reflectată de abundenţa scenelor din Apocalipsă în bisericile pictate după masacru. Dar şi de tăcerea complice a ascunderii moaştelor domnului în chiar centrul oraşului, la Sf. Gheorghe Nou.
 
Aşa se explică, poate, prin această răscumpărare fără rest, prestigiul sever al moştenirii cantacuzineşti şi brîncoveneşti până în sfânta zi de azi, neîntreruptă nici măcar de ciuma roşie a comunismului (judeţeana de partid de la Râmnicu Vâlcea are sus de tot, în turn, o replică a colonadei hurezene, dacă nu cumva, direct, a originalului florentin). Arhitectura vernaculară a adoptat cele câteva trăsături distinctive ale sintezei barocului ortodox / bizantin, cum îl numeşte acad. Răzvan Theodorescu (curatorul secţiunii din expoziţie dedicate momentului brâncovenesc). A făcut-o imediat: pridvor pe vest, turla înaltă peste naos şi, la bisericile de lemn inclusiv, torsadă. Am avut norocul să îmi amintesc de releveele făcute la zece biserici de lemn vâlcene din perioada (imediat) post-brâncovenească, făcute de Fundaţia Habitat şi Artă în România la începutul anilor 2000, sub bagheta sculptorului vrednic de pomenire Alexandru Nancu, preşedintele HAR. Bine că s-au făcut şi s-au publicat: una sau două dintre biserici au ars, la scurtă vreme şi numai releveul le mai păstrează. În expoziţie, văduva lui Alexandru Nancu, criticul de artă Luiza Barcan, ne-a propus trei panouri cu text explicativ al acestui prestigiu copleşitor...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer