Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un norocos


Radu Părpăuţă

20.10.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
se dedică lui Ovidiu Nimigean

Prin '90 sau '91, am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre! - om de afaceri! Eram editor fără de editură (pe care n-am mai înfiinţat-o nici până în ziua de azi) şi colaborator la un ziar, aşadar nici câine, nici ogar, nici călare nici pe jos, însă mă ţineam tare: nici eu ca dracul, dar nici dracul ca mine. Însă între oamenii grei de acolo nu eram nici în car, nici în căruţă, nici în teleguţă, nici oaie între lupi, nici lup între oi, adică aşa cum îmi place mie - de ce n-aş spune-o! - cel mai mult în viaţă: nici cu viii - mai mult cu viile! - nici cu morţii, nici cârciumă-n pungă, nici parale-n drum.

Nici-niciul cu pricina nu mă împiedică să beau şi să mănânc pe veresie, alături de colectiv, la astfel de adunături, care la noi sunt o lungă înşiruire de chiolhanuri, cu toasturi şi chefuri de pomină, pitite sub vocabule care mai de care mai simandicoase: bufet suedez, cocktail, dineu. Aşadar cot la cot cu alţi fruntaşi în asemenea trebuşoare, înfulec, în pofida faptului că şirul de mîncători de urzici prăjite, care m-au precedat în clanul meu, mă face să-i analizez pe ceilalţi şi să m-apuce sila. Noroc că nu-s rău de scârbă şi alung repede din sine întrebările privind pe unii care muncesc şi trăiesc ca vai de ei şi pe alţii care se îndoapă de pe urma primilor.

Aşa am procedat şi acum, călcându-ne în picioare, îmbrâncindu-ne şi ghiftuindu-ne de era mai-mai să dărâmăm masa plină vârf cu bunătăţuri. M-am nimerit cot la cot cu unul Vasea din Bălţi, editor şi el de cărţi naţionale, de care va fi vorba mai la vale (iaca rima c-am scăpat-o!). De Vasea vreau să zic, care se înfrupta lupeşte alături de mine, punând bazele unui pod de cârnaţi şi caviar între noi. Ne-am mai potolit când a intrat prefectul să ne spună "câteva cuvinte" care până la urmă s-au dovedit a fi un sac de poveţe din noul limboi de lemn. În final prefectul a toastat pentru succesul lucrărilor, atunci dându-ne seama că paharele umplute cu şampanie de pe masă, pe care noi le horpăisem de mult, erau pregătite pentru toast. Noroc cu fraţii basarabeni care au scos imediat câteva sticle de votcă. Prefectul a toastat şi a plecat. Noi am rămas să începem lucrările "pe secţiuni", dar unu' Liova, cam şpanchi şi cu glas gros, brejnevist, a zis că-i mai bine să rămânem "grămăjoară", ca între fraţi ce suntem şi să dezbatem împreună cum să scăpăm economiceşte de porcii ceia de ruşi. În fine, ne-am întins la votcă până seara, ducându-se dracului toate discuţiile.

A doua zi au mers pe la mănăstirile din nordul Moldovei, după program, de predilecţie pe la cramele acestor mănăstiri. A treia zi s-au întors la Iaşi să încheie lucrările şi să semneze protocoale, dar necazul e că s-a început cu un nou toast; iar pe urmă, hai, mai luaţi oleacă, olecuţă, olecuţică măcar. Aşa că s-a semnat în final un protocol de continuare a dezbaterilor la Chişinău. "Veniţi şi voi la noi - zicea Liova cu glas dogit - că nu-i de chip, nu trebuie să ne lăsăm până nu scăpăm de porcii ceia de ruşi".

Dar ce s-a petrecut în cele două zile şi mai bine am aflat de la alţii, căci iată ce s-a întâmplat. În pauza de masă din prima zi, Vasea, editorul meu din Bălţi, vede pe stradă o liotă de cetăţeni care hâşcâiau nişte cartonaşe, care cu degetul, care cu câte o monedă. "Ce fac aceia, bre"? mă întreabă. Şi i-am explicat că sunt nişte lozuri cu o peliculă deasupra şi că, răzuind-o, poţi câştiga bani. "Da' nu-mi iei şi mie unu'?" "Îţi iau". Am cumpărat două cartonaşe, Magic parcă se chemau: unul pentru mine, unul pentru Vasea. Hâşcâi eu, nimic. Hâşcâie Vasea, un milion de lei! Măi, al dracului! Vasea nici nu realiza valoarea câştigului, foarte mare la vremea aceea, fiindcă nu ştia valoarea banilor româneşti. Mergem la chioşcăreasă să ridicăm banii, dar nu, sume atât de mari nu pot fi încasate decât de la Centru, de la Bucureşti. Na, Părpăuţă! Din toată bogăţia mea de prosper om de afaceri, m-am împrumutat de la Ovidiu Nimigean, care-i mai bogat ca mine, şi hai cu Vasea la Bucureşti. Bineînţeles, i-am plătit şi lui, fiindcă nu avea nici o rublă ştearsă: venise cu Liova cu maşina să încerce marea cu degetul. Pe tren îi spun: "Măi Vasea, da' mi-i da şi mie o sumă." "O să mai videm." Am schimbat subiectul. Şi ce credeţi că discutam? "Îs bune şi afacerile cu cărţi, da' hai să facem ceva mai mare" zice Vasea, uitându-mi-se cu luare aminte în ochi. "Ce?" "Un pulemiot de ceala nu vrei"? "Ce pulemiot?" "Mitralie de aceea". "Mitralieră? Da' cum poţi să mi-o aduci"? "Dărăgoi moi, asta nu te interesează pe tine. Vrei sau nu vrei"? "Nu vreau, dom'le, lasă-mă-n pace". După o vreme Vasea iar: "Da' un vârtalău nu vrei?" "Ce-i acela vârtalău?" "Un - şi Vasea vântură degetul prin aer - un licopter de ceala". "Un elicopter? Da' cum poţi să mi-l aduci?" "Asta nu te interesează pe tine. Noi îl facem bucăţi şi ţi-l trimitem". "Nu-mi trebuie, dom'le, ce să fac cu el?" "Cum ce să faci? Tu nu vrei să vinzi cărţi? Le duci cu vârtalăul de la Iaşi la Piatra Neamţ, de la Piatra Neamţ la Sibiu... Tu numai stai, cum stăm noi bunioară aici-aşa ia, şi dai telefon pe mobilnic: Alio, trimiteţi vârtalăul la Timişoara ori la Vaslui... Ei?" "Nu-mi trebuie, dom'le, lasă-mă-n pace!" Şi mă gândeam că poate e normal ca Norocul să-i surâdă unuia care vinde, fie şi virtuale, elicoptere şi mitraliere.

Ajungem la Bucureşti, scoatem banii şi apoi Vasea intră în primul restaurant ultraelegant, indiferent la protestele mele. Apar nişte chelneri în fracuri albe cu meniul (nu fracurile-s cu meniul, ci chelnerii). Vasea îl apucă şi-l ţine cu susu-n jos. Încearcă o vreme să citească apoi îl trânteşte pe masă: "Aduceţi tăt ce aveţi!" spuse cu nonşalanţa lui Richard Gere la un dineu la "Ritz". Numai că Vasea nu prea arăta a Gere; cu un costum alburiu, cam boţit, cu o cămaşă în carouri şi cu cravată roşie-roşie. Am băut şi am mâncat nişte chestii foarte ciudate, care tremurau în farfurie, dar Vasea le înfuleca de parcă în fiecare zi îi pune aşa ceva pe masă bucătăreasa. După un timp Vasea s-a mai înmuiat: "Măi, românaşule, hai să spaiom un cântic. Aceala cu Siberii de gheaţă îl ştii?" "Nu." "Ce pacat!" Şi mi l-a cântat Vasea, vărsând şi câte-o lacrimă. Pe urmă a scos din buzunarul de la piept nişte fotografii: soţia, fiica Aliona, un bărbat. "Îl vezi pe ista? - zice arătându-mi bărbatul din fotografie - ista se culcă cu soră-mea." "Vai", fac confuz. "Cum nu, măi românaşule, dacă-i cumnatu-meu". Pe urmă am trecut la politică şi a început să bată cu pumnul în masă: marea greşală este că s-au încălcat pastaiano normele leniniste, pastaiano! Dacă nu se încălcau normele leniniste acuma era bine în Rusia. Dar aşa... La Bălţi are o casă pe pământ şi cu bănişorii iştia o s-o repare, că altfel n-avea cum. "Dacă la Moscova pravitelstvo nu încălca pastaiano normele leniniste... Dar n-am avut noroc". În fine a împărţit banii, mi-a dat şi mie o sumă frumuşică, nu mă pot plânge. Acolo ne-am despărţit, el voind să-şi caute nişte neamuri prin Bucureşti. "Noroc, măi românaşule!" mi-a zis la despărţire, în timp ce ne pupam amestecat: cu muci şi lacrimi.

Da! Am avut noroc în viaţă de oameni buni. Să dea Dumnezeu să mai am.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O zi din viaţa unui propagandist, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Drumul cel negru, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În ospeţie, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Telefon mamei, Radu Părpăuţă (4.4/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Locul sfinţeşte omul - însemnări despre o călătorie cu trenul guvernamental, Radu Părpăuţă (4.5/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer