Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Infecţioase


Ioana Bâldea Constantinescu

04.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citesc Eu sunt Malala, povestea Malalei Yousafzai, adolescenta care a luat Nobelul pentru pace, pusă în pagină de Christina Lamb. Da, e o scriere politică, fapt care se simte... în cam tot, de la retorică la construcţie, la target, la modul în care copilăria Malalei nu e naraţiunea unei fetiţe care-şi aduce aminte de când era mică, ci istoria unui stat, umanizată de faptul că, pe fondul atentatelor, al dictaturilor militare, al corupţiei care mănâncă o ţară, creşte un copil. Christina Lamb, reputat jurnalist american, autoarea unor interviuri cu Benazir Bhutto sau Augusto Pinochet, reporter de război în Afganistan şi Zimbabwe, nu îşi asumă rolul de shadow writer pentru o vedetă, ci scrie deloc din umbră o carte manifest, fără să facă efortul de a ascunde un unghi auctorial american, despre Malala, membră a comunităţii paştune în Pakistan, autoarea unui blog sub pseudonim, în care milita pentru dreptul la educaţie al fetelor şi, în cele din urmă, victimă a talibanilor, care opresc într-o dimineaţă camioneta care o ducea la şcoală şi, după ce le întreabă pe eleve "Care dintre voi este Malala?", o împuşcă în cap, de trei ori.

E o carte dură, aşa edulcorată cum e ea de Visul American pe care Lamb îl strecoară nu o dată în Valea Swat. Una peste alta, Malala vine dintr-o cultură în care femeile sunt mărfuri de schimb între clanuri. Ţinerea lor, în masă, într-o stare de analfabetism medievală este, în fapt, supapa existenţei unei societăţi de tip feudal în plin secol XXI şi, totodată, cheia înţelegerii extremismului, a radicalismului, a fundamentalismului. Copilul a cărui mamă moare cel mai adesea înainte de vreme, din lipsă de îngrijiri medicale, de cele mai multe ori după un şir greu de digerat de către cititorul postmodern de abuzuri suferite de pe urma celor apropiaţi (tată, soţ, socru, fraţi), are deja o istorie personală de violenţă şi dezumanizare simptomatică la nivel social. Refugiul lui în religie e, de multe ori, ca alcoolismul sau consumul de stupefiante în societăţile capitaliste - o manieră de a amortiza suferinţa produsă de un model familial pe care, de cele mai multe ori, fiul îl va repeta, la rândul său, cu soţia şi fiicele lui.

În acest context, Malala, fetiţa împuşcată de talibani, e un caz fericit. E fiica unui tată care, tentat în tinereţe de gloria jihadului şi a identităţii lui musulmane ca unic reper moral, ajunge să-şi lărgească perspectiva prin voinţa proprie. Ziauddin Yousafzai e un autodidact, militant pentru educaţie, orator şi susţinător al egalităţii. Atunci când tatăl său refuză să-l sprijine financiar pentru a-şi continua studiile, ştie că, dacă ar mai fi trăit, mama lui l-ar fi susţinut. Ziauddin e un caz atipic. Se căsătoreşte din dragoste, se bucură că primul lui născut e o fiică, nu explodează dacă ajunge acasă şi soţia lui nu-l aşteaptă în şapte văluri transparente, eventual cu şapte feluri de mâncare elaborate şi un zâmbet supus din ureche-n ureche. Ziauddin construieşte o şcoală pentru fete. Ziauddin e mândru de fiica lui. Ziauddin ia cuvântul la întruniri politice. Ziauddin îşi ia feiţa cu el.

Aici apare dilema. A mea, cel puţin. În buna lege a poveştilor americane, ideile bune ale lui Ziauddin Yousafzai ar trebui să fie infecţioase. La un nivel superficial, sunt. Ziaudin e un tată bun, care-şi preţuieşte fiica, o sprijină să-şi ceară locul ei în lume, o ajută să-şi facă vocea auzită şi în cele din urmă, să ia Premiul Nobel. Pentru Pace. Până aici, toate luminoase. La fel de adevărat, însă, e că într-o societate în care adolescentele sunt otrăvite de propriile rude pentru suspiciunea de a fi flirtat cu băiat din vecini, ideile bune ale lui Ziauddin Yousafzai sunt infecţioase şi în alt sens. Da, Malala ia Premiul Nobel pentru Pace. Înainte, însă, e împuşcată în cap. Înainte, un grup de bărbaţi opresc o camionetă care duce nişte copii la şcoală şi execută o fetiţă. Pentru că sunt indignaţi, revoltaţi, deranjaţi de ea. Pentru că se tem de incipienta ei notorietate, fără îndoială, dar şi pentru că ideile ei bune, ideile bune ale tatălui ei o fac... identificabilă. Atunci când Ziauddin Yousafzai îşi învaţă copilul să nu tacă, îl transformă, automat, într-o ţintă vie. Aşa e jocul. Regula e pe cât de simplă, pe atât de dură. Şi, da, Malala ia Premiul Nobel pentru Pace. La fel de adevărat e că ar fi putut să-l ia postum. Sau deloc.

E foarte uşor să pui anatema pe o societate, să-l priveşti pe Ziauddin Yousafzai ca pe un unicat, el singur luminat, militant pentru educaţie, susţinător al lui Salman Rushdie într-un Pakistan înapoiat şi zăgăzuit de prejudecăţile lui ca o femeie izolată de o burqa. Puţin mai greu e să înţelegi că sunt mulţi asemeni lui, că sunt multe Malale, poate mai puţin vizibile, cu taţi la fel de progresişti, dar mai temători în ce priveşte siguranţa copiilor lor. Şi iubirea izolează. Cine ar putea să arunce cu piatra şi să le spună că nu e bine ce fac, când e vorba de copiii lor? Cine-i poate împărţi în laşi sau mai curajoşi, când un simplu drum până la şcoală se poate transforma într-o execuţie politică?

Cât de infecţioase sunt ideile bune? Cât de puternic e răspunsul unui organism bolnav la ele? Şi ce înseamnă, până la urmă, să fii un părinte bun - să-ţi protejezi copilul de sistem străduindu-te să schimbi sistemul sau eludându-l în permanenţă, fără stindarde şi panaş, din teama ca furia lui să nu ricoşeze înspre copil? Sunt întrebările care mă bântuie cât citesc mai departe, în confortul apartamentului meu de bloc, foarte departe de gloanţe talibane sau de presupuse conspiraţii CIA, despre Malala.

Nu sunt multe răspunsuri în carte. Poate că nici nu trebuie să fie. Infecţioase sunt nuanţele. Ipotezele. Îndoiala.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer