Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Farmecul unor teatre bucureştene de demult


Elisabeta Munteanu, pe marginea unei cărţi de Vera Molea

05.11.2014
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vera Molea
Hai, nene, la Iunion!
Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată
Editura Vremea, 2014



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Farmecul unor teatre bucureştene de demult

"Să ne legăm de nenea să ne ducă la «Iunion»", îi cerea impetuos Ziţa ţăţicii Veta. Pretextul îl reprezenta nu atât dorinţa de a urmări "comediile alea de le joacă Ionescu", ci un gând ascuns al ei dublat de un moft, "de un capriţ, de un pamplezir" şi de o mondenă curiozitate - "mergem să mai vedem şi noi lumea". Replicile ambetatei eroine caragialiene din O noapte furtunoasă au făcut ca Ionescu şi "Iunionul" său să iasă din anonimat şi uitare şi să capete astfel drept de cetăţenie literară.

Şi dacă nu te-ai edificat pe deplin, îţi vine acum în ajutor temeinicul studiu monografic al Verei Molea, Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată. Autoarea îşi propune şi ne propune un periplu prin locurile care au conferit urbei noastre dâmboviţene, "micului Paris", cum a fost pe drept cuvânt numit, un farmec aparte. Alături de cârciumioarele discrete sau învăluite în acordurile tarafurilor lăutăreşti, de bătăile cu flori de la şosea, grădinile estivale cu scenele lor de teatru te invitau să baţi, la ceas de seară, caldarâmul topit de căldură al vestitului Pod al Mogoşoaiei devenit cu timpul Calea Victoriei.

Să îl străbaţi în pas domol, în birjă sau cu trăsurica. Şi... "Mână birjar!" şi să ajungi la Grădina Union sau la Grădina Orfeu ca să asculţi, în răcoarea copacilor, pe îndrăgitul I.D. Ionescu interpretând nemuritoarele cuplete Picioruşul Aglăiţei şi Vila regală. Sau să te urci în tramvaiul cu cai şi să te opreşti la una din îmbietoarele grădini, la Raşca, de pildă, să asişti la succesul unei comedioare Mache somnambulul, care însumase un număr record de reprezentaţii, peste patruzeci.

Tabloul prinde viaţă sub pana inspirată a autoarei capabile să realizeze un caleidoscop viu, colorat, amuzant şi, mai ales, documentat. Foarte documentat, fiindcă Vera Molea a citit mult, istorii de teatru, suveniruri ale actorilor şi scriitorilor, tomuri de ziare, reviste, arhive. Sedusă de ispititoarea temă, parcurge aproape un secol de teatru românesc, surprins în unul din cele mai speciale şi pitoreşti segmente ale sale, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, trecând prin "La Belle Epoque" şi perioada interbelică. Un sector mai puţin cunoscut astăzi, şi din păcate pierdut, dar foarte îndrăgit de spectatorii de odinioară, cu statut social foarte divers: de la băcani, tejghetari, calfe, negustori, politicieni, la înalte feţe diplomatice, princiare şi chiar regale. Stambe înflorate, alături de catifele şi de mătăsuri, meloane, lavaliere, ocheade, priviri galante, miros de mititei şi parfumuri cu iz franţuzesc, adieri de regina nopţii şi de tei în floare. Iar în luminile rampei ei, artiştii, cântăreţii, balerinele, dansatorii, cu buzunarele cam peticite financiar, pe timpul verii, vorbe de duh, picanterii şi, mai ales, săgeţi atingătoare la adresa abuzurilor de tot felul. Şi urechile la pândă ale cenzurii. De toate pentru toţi, pe gustul şi rafinamentul fiecăruia.

Asistăm la varietatea conţinutului spectacolelor, de la cuplete, la vodeviluri, canţonete, romanţe, comedioare aparţinând unor condeieri români sau străini, la operete celebre devenite reginele începutului de secol douăzeci, detronate apoi de renumitul Cărăbuş. Vera Molea ştie să ţină treaz interesul cititorului, refăcând în stampe policrome, ca într-un vechi album, harta urbanistică a Bucureştilor de altădată, împânzit de sumedenie de grădini de teatru. Aflăm că până la 1931, când s-a ridicat impunătorul Palat al Telefoanelor, aici se afla vestita terasă Oteteleşanu, cea mai selectă grădină, străjuită de platani, tei şi castani. De aici, ne spune autoarea cărţii, "aveau să zboare în văzduh acordurile muzicii lui Strauss, Offenbach, Kálmán sau Lehar" în interpretarea idolului frumoaselor spectatoare, nimeni altul decât unicul Leonard.

Peste ani avea să fie luat cu asalt Cărăbuşul lui Tănase inaugurat la 23 mai 1919 cu revista Pisica pe orez. Era suficient un afiş, cu un nas enorm, care pars pro toto îl prezenta pe cel mai popular actor al teatrului românesc, pentru ca să se joace cu casa închisă zile întregi. Fiindcă Tănase ştia să răspundă orizontului de aşteptare al publicului. Ştia ce îl doare pe omul simplu, aluziile la contemporaneitate luau în răspăr "gheşefturile" de tot felul, aranjamentele, specula, şperţul, preţurile maximale, refrenul "Până când?" dând glas nemulţumirii generale. Dar ştia, în egală măsură, să încânte ochiul spectatorului, costumele comandate la Paris punând în valoare vocile, dar şi nurii vedetelor Nataliţa Pavelescu, Elena Zamora, Silly Vasiliu, Virginica Popescu.

Ochiul atent al Verei Molea inventariază zeci de alte grădini de teatru, fiecare cu farmecul său, cu programul propriu, cu artiştii îndrăgiţi, în prezentări exacte şi atractive, cu impresionante teatrografii, rod al unei serioase documentări. Sunt scoase la lumină amănunte uitate sau neştiute. La Grădina Stavri, de pildă, de pe strada Academiei, octogenarul Millo putea fi văzut în ultimele sale apariţii scenice. Printre spectatorii Grădinii Mitică Georgescu de pe strada Cîmpineanu, se afla adesea Caragiale amuzându-se şi aplaudându-l copios pe Nicolae Hagiescu.

Un loc aparte, îl ocupă prezentarea teatrelor de vară evreieşti, situate în Calea Văcăreşti. Şi cum ar putea fi altfel când Avram Goldfaden a înfiinţat primul teatru evreiesc din lume, la Pomul Verde, în Iaşii anilor 1876, urmat de teatrul din Grădina Jignitza din Bucureşti. Sau când actorul rătăcitor Iosif Bulov, desprins din Trupa de la Vilna, sosit la Bucureşti atrăgea ca un magnet publicul jucând alături de actriţa Sidy Thal la Teatrul Nou sau la Teatrul Izbânda, în spectacolele regizate de Iacob Sternberg, printre cele mai moderne şi novatoare ale perioadei interbelice.

Şi câte alte lucruri speciale descoperim în cartea de faţă. Ingeniosul şi neobositul regizor Sică Alexandrescu transformase Teatrul Comoedia (Odeonul de azi) într-o adevărată grădină. Deschisese plafonul teatrului, încât se vedea cerul înstelat, şi îi ornase interiorul cu zeci de flori. Ce minunat spaţiu de joc şi de privit şi ce reteatralizare avant la lettre!

Ţie, spectator al unui mileniu, obosit de lumina laptopului şi a computerului, nu-ţi rămâne decât să te urci într-o imaginară trăsurică, alături de un ghid priceput şi pasionat, Vera Molea, să colinzi grădinile de vară ale teatrelor bucureştene de odinioară, cu aerul lor proaspăt, vesel, amuzant şi ademenitor. Dar fii atent să nu te plouă! Deci, mână birjar şi la drum!

(prof. univ. dr. Elisabeta Munteanu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer