Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şeherezada secolului al XXI-lea şi legile ei despre cinism, cunoaştere şi iubire


Ioana Bâldea Constantinescu

11.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"- Sună bine, am zis, uimit de uşurarea din glasul meu. Dar voi, sufiţii, nu vă îndoiţi niciodată de El?
Shams din Tabrīz mi-a aruncat un zâmbet obosit.
- Ba da, şi îndoielile sunt bune. Asta înseamnă că eşti viu şi cauţi mai departe."
(
Elif Shafak - Cele patruzeci de legi ale iubirii)
 
De la Tabrīz la Samarkand, de la Samarkand la Bagdad, de la Bagdad la Konya şi de la Konya în Northampton, din secolul XIII în anii 2000, din învăţăturile Coranului într-un Inbox contemporan, din pieţe, bordeluri, sate arse de tătari, hanuri, din paginile pergamentoase pe care învăţăceii le studiază la madrassa în rutina casnică a unei gospodine din suburbiile americane. Acesta e spaţiul, temporal şi geografic, în care Elif Shafak construieşte Cele patruzeci de legi ale iubirii, o carte despre identitate, despre marginele sinelui şi chipurile văzute şi nevăzute ale frumuseţii.

E o carte care, mai mult decât tot ce am citit până acum de ea, mă convinge de un adevăr care trece dincolo de reţetarul comercial pe care autoarea îl aplică aproape religios: Shafak e o mare povestitoare, o manipulatoare desăvârşită a planurilor narative, o prozatoare experimentată care ştie să creeze ritm, stare, imagine, dilemă.

Rama în care îşi orchestrează povestea e simplă, comercială şi nu străluceşte la capitolul originalitate. Ella, tipica soţie între două vârste, mamă eroină a trei copii, absolventă a unui curs de bucătărie, martoră tăcută şi înţelegătoare a infidelităţilor unui soţ care excelează profesional îşi ia, la aproape patruzeci de ani, o slujbă cu jumătate de normă la o agenţie literară care îi încredinţează spre lectură manuscrisul lui A.Z. Zahara, Dulce blasfemie, o carte despre întâlnirea dintre poetul Rumi şi dervişul Shams din Tabrīz, în Anatolia anilor 1240. Pe măsură ce citeşte un roman mistic despre iubire, în toate formele şi culorile ei, de la răsărit la crepuscul, viaţa Ellei se schimbă radical, gospodina se risipeşte în ţăndări depresiv contemplative şi cele patruzeci de legi ale lui Shams, dervişul care citeşte visele, rodesc în clişeul american de peste mări, zări şi veacuri.

Până aici, nimic spectaculos. Şi, totuşi, într-o cheie oarecum facilă şi atractivă pentru publicul larg, care ţine de o perfectă stăpânire a elementelor esenţiale ale marketingului literar, Shafak structurează o poveste admirabil documentată despre credinţă, eu, căutare şi, în cele din urmă, despre lume şi călătorie, în timp, spaţiu şi sine, de o poezie delicată ca un filigran şi, totuşi, impresionantă prin robusteţea ei suplă.

Sub coaja unor realităţi ale secolului al XIII-lea despre sufiţi, dervişi, şcoli de învăţătură islamică şi întâlniri mistice, autoarea analizează prejudecăţile şi modelele sociale încă valabile în contemporaneitate - discriminarea sexuală, excluderea din comunitate a celor bolnavi, stigmatul incapacităţii intelectuale aplicat, în multe tradiţii, femeilor, dificultăţile părinţilor de a accepta un copil diferit de ei, nevoia de cunoaştere, violenţa în numele moralităţii, resemnarea, uitarea de sine, lipsa de empatie pentru necazul aproapelui, lipsa de interes pentru cunoaşterea propriilor tenebre şi curcubee interioare.

Pendulând nu între două, ci între mult mai multe lumi - a morţilor şi a viilor, a celor bogaţi şi a celor năpăstuiţi, a spiritualităţii şi a păcatului - Shams din Tabrīz ştie că iubirea, tradusă de el în patruzeci de legi, nu înseamnă nimic fără un alt suflet care să o împărtăşească. În sunet de rebab oriental şi în mişcări unduioase de sema, dansul rotitor al dervişilor, ea ajunge până pe ecranul laptop-ului Ellei Rubinstein din Northampton.

E o carte minunat scrisă, despre viaţa online şi offline, în care pâlpâie deloc stins crâmpeie dintr-o poveste cu "lăutari ţigani, călători arabi, peregrini creştini, negustori evrei, preoţi budişti, trubaduri franci, artişti persani, circari chinezi, îmblânzitori de şerpi indieni, vrăjitori zoroastrieni şi filosofi greci". Lumea, aşa cum e ea, cu şi fără iubire.

E de citit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer