Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Despre umor, cultură şi fantome


Andrei Vornicu, un interviu cu Marcel Iureş

14.11.2014
Gazetă românească, noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Duminică, 26 octombrie 2014, pe scena Leicester Square Theatre, Marcel Iureş a făcut o demonstraţie de virtuozitate actoricească în one man show-ul Absolut! în regia reputatului Alexandru Dabija (producţie a Teatrului ACT din Bucureşti), într-un eveniment organizat de Institutul Cultural Român din Londra. Spectacolul e o adaptare după Ivan Turbincă de Ion Creangă şi un prilej extraordinar de a se întâlni în context scenic un actor de talie internaţională şi unul dintre cei mai reprezentativi povestitori ai literaturii române. Rezultatul a fost un spectacol magistral, în care râsul a fost cheia poveştii, iar povestea a fost uşa dincolo de care sufletul uman vibrează, speră, râvneşte, se roagă şi se stinge cu un picior în Iad, cu celălalt în Rai, şi cu sufletul pe pământ. Maestrul Iureş a acceptat să intre într-un dialog la finalul reprezentaţiei, lepădând straiele actoriceşti şi preluând rolul care îl prinde, de fapt, cel mai bine: cel al propriei sale persoane.
 

Andrei Vornicu: În Absolut! reuşiţi performanţa de a interacţiona şi de a ne face cunoştinţă cu mai multe personaje, într-un mod aproape orchestral. Consider spectacolul o poveste despre umanitate, în primul rând, o mare lecţie. Ce v-au învăţat pe dumneavoastră Ivan Turbincă, Scaraoţchi, Dumnezeu, Sf. Petru şi celelalte personaje cu care interacţionaţi pe scenă, reprezentându-le?
Marcel Iureş: Pe mine, personal?
 
A.V.: Da.
M.I.: În afară de faptul că ele există şi pot să mă joc cu ele... Pentru mine e în regulă. Nu mă învaţă prea multe pentru că, mai înainte de toate, trebuie să le fac (râde), să le fac să existe. Dar, ca actor, mă învaţă foarte multe. Trecerea prin cele zece personaje, fiindcă sunt zece, împreună cu personajul meu, un boschetar, un homeless care livrează povestea, trebuie făcută extrem de fluent, fără pauză, dintr-un personaj în altul. Toată povestea contează, nu cum fac eu un personaj sau altul. E cumva contemporaneizată povestea, fără să forţăm. Ăsta a fost unul din punctele importante. Am schimbat două lucruri: povestitorul, care nu mai e Creangă, e, probabil, un fost soldat, şi am schimbat limba. Creangă povesteşte în moldoveneşte. Eu am folosit limba locului din care provin, din Oltenia. Altfel, după cum v-aţi dat seama, e plină de învăţăminte. E o poveste care ţine de atitudinea bogumilică faţă de Dumnezeu, faţă de religie, faţă de orice, în relaţie cu Biserica. Bineînţeles, la Creangă, fiindcă a fost răspopit (râde), s-a răzbunat cum a putut el, cu eleganţă, şi ca un om genial ce se găsea, dar are un fel de răspuns la ce a păţit din pricina Bisericii.


A.V.: Mi se pare că o idee pe care o sugerează foarte bine Creangă e că umorul e un limbaj universal, care îl leagă pe om de Dumnezeu. Sunteţi în acord cu părerea mea?
M.I.: Fireşte. Baza este umorul, că altfel ne sinucidem. Umorul, alcoolul, cum zice Creangă, care se potriveşte şi la Creangă, şi epocii, se potriveşte şi boschetarului.
 
A.V.: Absolut. Aveţi o colaborare foarte strânsă şi îndelungată cu Alexandru Dabija. Ce anume a alimentat legătura dintre dumneavoastră şi dumnealui? Cum s-a dezvoltat?
M.I.: Aţi zis bine înainte: umorul. Da, avem ceva în comun: umorul. Suntem două specii diferite. Al lui e mult mai bogat, mai moldovenesc, al meu e un pic mai moromeţian, mai sec. Nici nu ştii când glumeşte, când face mişto de tine, râde de tine, nu râde, cam ăsta e umorul oltenesc. Cel moldovenesc e mult mai sănătos şi mai franc, mai direct. Bine, Moldova a dat, practic, tot ce are mai bun şi poezia şi povestea, naraţiunea, în cultura românească scrisă. Plus că suntem colegi de generaţie, am făcut facultatea cam în acelaşi timp.


A.V.: Domnul Dabija e o persoană foarte cultivată, şi dumneavoastră la fel, aveţi o înclinaţie către lectură pe care aţi susţinut-o încă de mic. Credeţi că este important pentru un actor să-şi dezvolte imaginarul şi imaginaţia prin lectură şi cultură, în general?
M.I.: E obligatoriu. A apus demult vremea actorilor proşti, inculţi. Era o vreme, a fost o întreagă teorie.
 
A.V.: Am formulat întrebarea în aceşti termeni fiindcă am interacţionat cu foarte mulţi actori de vârsta mea, sau chiar mai în vârstă, care au carenţe foarte mari la nivel cultural şi, în afară de teatru, se pare că nu sunt interesaţi de nimic sau n-au reuşit să asimileze ceva din univers şi din exterior.
M.I.: Asta au declarat-o ei sau v-aţi dat seama după cum joacă?
 
A.V.: Mi-am dat seama după cum joacă şi, uneori, au declarat-o şi ei.
M.I.: Am înţeles. Eu cred că nu se mai poate fără să citeşti enorm, fără să-ţi cultivi ochiul, gustul, fără să-ţi cultivi urechea, fără să deschizi albume de pictură, albume de scenografie, fără să asculţi muzică, fără să citeşti la nesfârşit. Un actor, după mintea mea, e ca un doctor. Învaţă până moare.


A.V.: Credeţi că sensibilitatea se erodează dacă nu este în permanenţă antrenată şi alimentată?
M.I.: Care sensibilitate?
 
A.V.: Cea personală, artistică, sensibilitatea prin care transmiţi informaţii şi mesaje.
M.I.: Sensibilitatea mai osteneşte. Senzaţia e un fel de saturaţie. Un actor, la un moment dat, devine o sumă de fantome. E... nu ştiu, unii folosesc cuvântul carieră, mie nu-mi spune nimic termenul, dar în viaţă, cât sunt capabili să stea pe scenă, actorii acumulează în ei o sumă de caractere, temperamente, biografii, amintiri, care nu sunt neapărat ale lor, dar se încarcă cu ele. Astea se strâng la un moment dat şi, uneori, îl dovedesc pe bietul actor şi în viaţă şi în profesie.
 
A.V.: Dumneavoastră cum preveniţi acest fenomen?
M.I.: Eu zic că mai am puţin până să mă umplu cu fantome. Mai am un pic, hai să zicem vreo 10-15 ani, după care o să mă dau deoparte şi o să las fantomele să umble.


(Foto credit: Cristian Alexa)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer