Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Camera cu oglinzi


Radu Părpăuţă

17.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mititelu şi Bulache tinichigiul lucrau şi în afara programului pe la diverşi particulari. Aveau nevoie de bani. Mai ales Mititelu: abia se însurase şi de câte nu are nevoie omul în casă! Ba chiar şi de casă avea nevoie Ionică Mititelu, fiindcă stătea cu chirie şi făcea amor cu nevasta pe podea, că patul scârţâia şi auzea gazda. Le găsea de lucru maistru Sile. De data asta le spuse: "Mă, fiţi atenţi! Ăsta unde mergeţi e mahăr mare la partid". Care partid, dom' maistru?" o face pe niznaiul Bulache. "Unu-i partidu', mă, şi înainte şi acuma. Ce, nu ştiai, că te văd băiat deştept?" "Vasăzică aşa stă treaba", face Bulache. "Aşa, ascultaţi-mă pe mine, c-am văzut multe la viaţa mea. Celelalte partide-s de formă, ca să-i aburească pe fraierii ceia de la... MUE. Asta-i. Ş-acuma gata, la treabă. Mă, vă spun încă o dată: fiţi atenţi! Ăsta-i tartor mare-mare. Mergeţi îmbrăcaţi mai curăţel şi să nu vă pună dracu' să vă apucaţi de băut sau de fumat. "Da' dacă ne dă un păhărel?" zice şi Mititelu, ca să arate că are şi el glagorie în cap. "Nici dacă vă dă. Spuneţi că voi nu beţi în timpul serviciului. Aţi înţeles? Ai înţeles, Ionică? Vezi că pe tine mă bazez. Şi să nu care cumva să luaţi bacşiş, dacă vă dă, că vă ia benga. Aţi înţeles?" "Am înţeles, dom' maistru".

Merg ei la adresa indicată şi acolo ce să vezi: un viloi, frate, de te rătăceai umblând prin camere. Gemea căsoiul de mobilă stil, de lambriuri şi porţelanuri. I-a primit o baborniţă tencuită gros pe obraz, c-o hălăciugă zbârlită în cap şi cu nişte pantaloni largi, străvezii de i se vedeau chiloţii. Dar n-aveai ce vedea, că vorba ceea: la cap păpuşă, la cur mătuşă. Hălăciugoasa era ceea ce se cheamă o scorpie. Nu era lipsită însă de sentimentul bunătăţii, mai cu seamă dacă în seara precedentă câştigase la canastă în societatea altor cuconeturi de seama ei. Asta era preocuparea ei de căpetenie, căci la noua clasă vegetativă canasta, experimentele teatrale desfăşurate în baie sau narcoza snoabă cu Paulo Coelho acoperă cât de cât golul spiritual.

În ziua respectivă doamna senator era satisfăcută, fiindcă în seara precedentă câştigase, iar acum se şi cherchelise puţin. Aşa că le zâmbea celor doi, ţinând un sulete de ţigară între degete şi vorbind la telefon. Însă nu-i scăpa din ochi, convinsă fiind că toţi zugravii, tinichigiii, instalatorii şi toţi ăştia sunt nişte "specimene" puturoase, gata să te tragă pe sfoară, oameni care, în afara meseriei, dacă o ştiau şi pe aceea!, nu se pricep la nimic altceva decât să tragă chiulul, să bea şi să fure.

Într-un fel, Bulache întruchipa "specimenul" perfect, înzestrat cu toate cele trei "activităţi": chiulul, băutul şi furatul. Un simetric proces cu cel al doamnei senator, ca într-o răsfrângere de oglinzi, avea loc şi în sufletul său. Un drăcuşor îl îndemna să răspundă cu aceeaşi ură ascunsă şi greu strunită, mocnită în anii de muncă pe deşelate, în lipsă de orizont şi ciudă faţă de noii îmbogăţiţi. Aşa că răspundea cu şmecherie dispreţuitoare şi brutalitate. De cele mai multe ori n-avea decât prima posibilitate.

Colţos cum era, Bulache pricepuse bine: "Dracul de babă vorbeşte la telefon, rânjeşte la noi, dar nu ne scapă din ochi", gândi şi înjură îndesat tot în gând. După o vreme s-a prefăcut că merge la WC şi a început să umble aiurea prin camerele goale. A intrat în una cu toţi pereţii acoperiţi de oglinzi şi cu un pat mare în mijloc. "Hoţii dracului se coţopenesc ca iepurii. Domnu' senator şi-o fi aducând fetiţe aici. Ori te pomeneşti că face prostioare cu baborniţa!" îşi zise Bulache înjurând şi mai îndesat.

Scoase dintr-o vitrină plină cu supiere olandeze pictate cu amoraşi o sticlă de vin de Panciu, anul 1950, pe care domnul senator o primise cadou într-o vizită cu nişte oameni de afaceri la podgoria respectivă. Lui Bulache i-a fost mai greu s-o deschidă, că pe urmă, gâl-gâl-gâl, a tras-o toată. După aceea a vrut să pună sticla la loc, ca să nu se cunoască, dar drăcuşorul de care am pomenit l-a făcut să se răzgândească. A aşezat sticla în mijlocul patului: în picioare, ţeapănă, îndreptată la ora 12 fix. Apoi a luat de pe o fructieră două portocale mai dodoloaţe pe care le-a aşezat, de-o parte şi de alta, la baza sticlei. Având satisfacţia greu de descris a artistului în faţa operei împlinite, noul Arcimboldo proletar a mai stat o vreme să-şi admire opera.

Apoi s-a întors la colegul său, care ştergea sfios cu fesul orice urmă de ipsos rămasă pe pervaz: îi era ruşine de doamna senator. "Băi, da' prost mai eşti!" zice Bulache după ce s-a uitat îndelung la Mititelu. "De ce, mă?" "De aia, că eşti prost!" "E strâmb gletul?" "E strâmb capu' tău", zice Bulache şi dă a lehamite din mână. A mai stat o vreme, făcându-se că munceşte. Apoi s-a întors iarăşi în camera cu oglinzi şi, luând cea mai mare supieră olandeză, s-a urinat în ea. Apoi a aşezat-o frumos la loc în vitrină.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer