Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci


Patrik Ouředník, traducere de Helliana Ianculescu

19.11.2014
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Patrik Ouředník
Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci
Editura Vremea, 2014

Traducere din limba cehă de Helliana Ianculescu



*****
Intro

Prozator, eseist şi traducător de origine cehă (născut în 1957 la Praga), Patrik Ouředník s-a stabilit la Paris din anul 1984. În activitatea lui literară îmbină interesul pentru lingvistică, teorie literară şi traduceri cu propriile sale opere. Este deţinător a 12 premii internaţionale şi 6 nominalizări.

Cartea Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, apărută în anul 2001, a fost tradusă în 24 de limbi, iar unii critici literari o consideră cea mai tradusă carte din limba cehă de după 1989. Elementul fundamental al cărţii este abordarea sarcastică, uneori cu umor negru a evenimentelor care au marcat secolul trecut, în speţă a celor două războaie mondiale. Autorul analizează principalele ideologii politice, fascismul şi comunismul, explică cauzele lor, dar evocă şi multe alte descoperiri interesante care au influenţat cursul istoriei europene: radioul şi televiziunea, anticoncepţionalele, dezvoltarea feminismului ş.a.

Cartea nu respectă o anumită cronologie, nu face o ierarhizare a evenimentelor epocii, nu caută să descopere lanţul de cauzalităţi şi consecinţe, nu personalizează istoria. Dimpotrivă, este un colaj de episoade fictive, elemente documentare, date şi reflecţii istorice. "Ce este adevărat? Adevărul istoric al istoriei? Adevărul literar al textului? Adevărul utopiei? Adevărul memoriei?" scrie pe coperta cărţii lui Ouředník. Sunt întrebări la care autorul nu răspunde în mod univoc, deoarece faptele adunate şi textul vorbesc de la sine.

Cartea, al cărei stil se află la graniţa dintre beletristică şi eseu, este scrisă într-o formă originală, alcătuită dintr-un text central şi observaţii marginale care se constituie într-un titlu caustic şi rezumativ al celor evocate în textul de bază.

Acest rezumat hazliu al istoriei secolului XX, de un comic deseori irezistibil, nu constituie numai o lectură amuzantă. Premiat la Praga, Europeana, care deja a făcut vâlvă la Paris, este o minunată iniţiere în literatura central-europeană. Se regăsesc în carte cele două caracteristici ale acesteia: veşnicul conflict între moralism şi anecdotă, aliat cu un inimitabil amestec de burlesc şi melancolie - melancolia apropiindu-se de disperarea existenţială - ca la Kafka, grotescul de absurd, ca în aventurile bravului soldat Švejk. (Alexandra Laignel-Lavastine, Le monde, 7 mai 2004)

Uimitoare cărticică, scrisă de un eseist ceh născut în 1957, care trăieşte în Franţa din 1984 şi care a tradus în ţara lui autori importanţi ca Beckett, Queneau sau Rabelais. (...) Aici, autorul face imposibilul pariu de a înghesui o istorie a secolului XX în numai o sută cincizeci de pagini. Rezultatul este la înălţime, o capodoperă de luciditate şi de concizie, în care autorul a reuşit să se aşeze la o distanţă care îngăduie să se vadă sub o altă lumină acest secol de coşmar. (Michel Crépu, Revue des deux mondes, 7 februarie 2012)

Turul de forţă al lui Ourednik (...) este de a aşterne pe pagină un hăţiş de necrezut de drame, de înşelătorii, de ostilităţi proclamate, de prejudecăţi împărtăşite şi de violenţe săvârşite. Umorul linişteşte frazele, atunci când mai este posibil. (Salim Jay, Le Soir, 2012)

Fragment

Americanii căzuţi în Normandia în 1944 erau nişte flăcăi vânjoşi şi aveau în medie 1,73 m înălţime iar dacă s-ar fi aşezat unul în continuarea celuilalt fiecare cu tălpile la creştetul următorului ar fi măsurat împreună 38 de kilometri. Nemţii erau şi ei nişte flăcăi bine făcuţi dar cei mai zdraveni dintre toţi au fost puşcaşii senegalezi din Primul Război Mondial. Aceştia aveau 1,76 m înălţime aşa încât au fost trimişi în primele rânduri pentru ca pe nemţi să-i apuce frica. Despre Primul Război Mondial s-a spus că oamenii au căzut ca seminţele şi mai târziu comuniştii ruşi au calculat cantitatea de îngrăşăminte ce s-ar fi putut obţine dintr-un kilometru de cadavre şi câtă economie s-ar fi putut face la îngrăşămintele străine scumpe prin folosirea la îngrăşarea pământului a cadavrelor de trădători şi de criminali. Şi englezii au inventat tancurile şi nemţii au inventat gazul căruia i s-a spus iperită deoarece nemţii l-au folosit prima oară lângă oraşul Ypres dar se zice că informaţia n-ar fi adevărată şi că i se mai spunea gaz muştar fiindcă era înţepător ca muştarul de Dijon şi că acesta ar fi adevărul şi unii dintre soldaţii care s-au întors acasă după război nu au mai vrut să guste niciodată muştar de Dijon. Despre Primul Război Mondial s-a spus că a fost un război imperialist deoarece nemţii aveau impresia că alte ţări au ceva împotriva lor şi nu vor să le permită să devină o mare putere şi să îndeplinească o misiune istorică. Şi majoritatea oamenilor din Europa din Germania Austria Franţa Serbia sau Bulgaria considerau că acesta este un război necesar şi corect care va aduce pacea în lume. Şi mulţi oameni credeau că războiul revigorează în om virtuţile pe care lumea industrială modernă le-a înăbuşit dragostea faţă de patrie curajul spiritul de sacrificiu. Şi oamenii sărmani se bucurau că vor călători cu trenul că vor cunoaşte oraşe mari şi vor putea vorbi la telefon de la poşta judeţeană şi vor trimite o telegramă soţiei SUNT BINE SPER CĂ ŞI TU EŞTI BINE. Generalii se bucurau că se va scrie despre ei în ziare şi oamenii aparţinând minorităţilor naţionale erau bucuroşi că vor împărţi războiul cu cei care vorbesc fără accent şi vor cânta împreună marşuri şi cântece vesele fără perdea. Şi toţi se gândeau că vor fi acasă la culesul viei sau cel mai târziu de Crăciun.

Mai târziu unii istorici au spus că de fapt secolul douăzeci a început abia în anul 1914 când a izbucnit primul război din istorie la care au participat atât de multe ţări şi au murit atâţia oameni şi în care au zburat avioane şi aeroplane şi au bombardat spatele frontului şi oraşele şi populaţia civilă şi submarinele au scufundat nave şi tunurile au lansat tiruri peste linia frontului la doisprezece kilometri distanţă. Şi nemţii au inventat gazul şi englezii tancurile şi oamenii de ştiinţă au inventat izotopii şi teoria relativităţii potrivit căreia nimic nu este metafizic ci relativ. Şi când puşcaşii senegalezi au văzut prima oară un avion au crezut că e o pasăre domesticită au tăiat bucăţi de carne din hoiturile cailor şi le-au aruncat cât mai departe ca să deturneze avioanele. Şi soldaţii purtau uniforme verzi şi de camuflaj deoarece nu voiau ca inamicul să-i vadă ceea ce era modern pe atunci deoarece în războaiele anterioare soldaţii purtaseră uniforme foarte colorate ca să fie văzuţi de la distanţă şi inamicul să se sperie iar avioanele străpungeau văzduhul şi caii se speriau. Şi scriitorii şi poeţii căutau un mijloc de a exprima cât mai bine toate acestea şi în anul 1916 au inventat dadaismul deoarece totul li se părea o demenţă şi în Rusia au inventat revoluţia. Şi soldaţii purtau la gât sau la încheietura mâinii o plăcuţă cu numele lor şi numărul regimentului ca să se ştie cine este fiecare şi unde trebuie trimisă telegrama de condoleanţe dar atunci când o explozie le smulgea capul sau mâna şi plăcuţa se pierdea statul major al armatei anunţa că au fost soldaţi necunoscuţi şi în majoritatea oraşelor se aprindea o flacără veşnică ca să nu fie uitaţi deoarece flacăra păstrează amintirea lucrurilor întâmplate demult. Şi în total francezii căzuţi au format 2.681 km englezii căzuţi 1.547 km şi nemţii căzuţi 3.010 km la o lungime medie a unui cadavru de 1,72 m. Şi soldaţii căzuţi în toată lumea au alcătuit în total 15.508 km. Şi în anul 1918 în toată lumea s-a răspândit gripa căreia i s-a spus spaniolă şi gripa a ucis peste douăzeci de milioane de oameni. Mai târziu pacifiştii şi antimilitariştii au spus că şi aceşti oameni au fost victime ale războiului deoarece soldaţii şi populaţia civilă trăiau în condiţii igienice foarte proaste dar epidemiologii au spus că gripa a ucis mai mulţi oameni în ţările unde nu a fost război în insulele din Oceanul Pacific în India sau în Statele Unite şi anarhiştii au declarat că asta este în ordinea firii deoarece lumea este putredă de tot şi se îndreaptă spre pieire.

Dar alţi istorici spuneau că în realitate secolul douăzeci a început mai devreme că la originile lui s-a aflat revoluţia industrială care a răsturnat lumea tradiţională inventând locomotiva şi vaporul cu abur. Şi la rândul lor alţii spuneau că secolul douăzeci a început atunci când s-a constatat că oamenii se trag din maimuţe şi unii au spus că ei se trag în mai mică măsură decât alţii din maimuţe deoarece au evoluat mai repede. Apoi oamenii au început să compare limbile şi să se gândească cine are cea mai evoluată limbă şi cine este cel mai avansat în privinţa procesului civilizator. De cele mai multe ori s-a apreciat că aceştia sunt francezii deoarece în Franţa s-au întâmplat diferite lucruri interesante şi francezii ştiu să converseze şi utilizează imperfectul subjonctivului şi mai mult ca perfectul condiţionalului şi zâmbesc seducător femeilor şi femeile dansează can-can şi pictorii au inventat impresionismul. Dar nemţii spuneau că adevărata civilizaţie trebuie să fie simplă şi apropiată de popor şi că ei au inventat romantismul şi mulţi poeţi germani au scris despre dragoste şi în văi se aşternea ceaţa. Nemţii spuneau că ei sunt purtătorii naturali ai civilizaţiei europene deoarece ştiau să ducă un război şi să facă negoţ dar şi să organizeze petreceri în grup. Şi că francezii sunt îngâmfaţi şi englezii prezumţioşi şi că slavii nu au o limbă ca lumea şi că limba este sufletul unui popor dar slavii spuneau că limba lor este mai veche decât toate limbile şi că treaba poate fi dovedită. Şi nemţii le spuneau francezilor MÂNCĂTORI DE LIMACŞI şi francezii le spuneau nemţilor CĂPĂŢÂNI DE VARZĂ. Şi ruşii spuneau că întreaga Europă este în declin că protestanţii şi catolicii au stricat complet Europa şi propuneau să îi izgonească pe turci de la Constantinopol şi apoi să anexeze Europa la Rusia ca să salveze credinţa.

Primului Război Mondial i s-a mai spus şi războiul tranşeelor deoarece după câteva luni frontul a rămas pe loc şi soldaţii se adăposteau în tranşeele pline cu noroi şi ieşeau la atac noaptea şi în zori ca să cucerească douăzeci sau treizeci sau cincizeci de metri de teren inamic. Şi purtau uniforme verzi şi de camuflaj şi aruncau cu bombe unii în alţii şi se împuşcau reciproc. Nemţii aveau aruncătoare de mine şi francezii aveau mortiere şi astfel puteau să tragă unii în alţii peste tranşee. Atunci când un detaşament pornea la atac soldaţii trebuiau să treacă peste alte tranşee şi să taie sârma ghimpată şi să fie atenţi la mine şi inamicul trăgea în ei cu mitraliera. Şi soldaţii petreceau în aceste tranşee luni şi ani întregi şi se plictiseau şi le era frică şi jucau cărţi şi dădeau diferite nume tranşeelor şi culoarelor. Francezii au inventat nume ca LA MELCI PIAŢA OPEREI SĂRĂCIE GHINION LA DEZERTOR VRĂJMĂŞIE GHICITOARE şi nemţii le dădeau nume ca GRETCHEN BRUNHILDA BERTA CEA GRASA şi SÂNGERETE. Nemţii spuneau că francezii sunt înfumuraţi şi francezii spuneau că nemţii sunt ţărănoi. Şi nu mai sperau că se vor întoarce acasă de Crăciun şi se simţeau părăsiţi şi neiubiţi. De la statul major al armatei se primeau rapoarte că războiul se apropie de sfârşit şi că nu trebuie să cadă pradă melancoliei şi depresiei ci să fie răbdători şi pozitivi şi în anul 1917 un soldat italian scria surorii sale SIMT CĂ TOT CE A FOST BUN ÎN MINE MĂ PĂRĂSEŞTE ÎNCET-ÎNCET ŞI AM IMPRESIA CĂ DE LA O ZI LA ALTA SUNT TOT MAI POZITIV. Şi a devenit o mare enigmă medicală faptul că nu a izbucnit ciuma în aceste tranşee unde soldaţii trăiau alături de şobolani şi şobolanii devorau cadavrele şi pe cei vii îi muşcau de nas şi degete. La statul major al armatelor domnea teama că va izbucni ciuma şi inamicului i se va înlesni cucerirea poziţiilor defensive şi astfel a fost stabilită o recompensă pentru fiecare şobolan omorât şi soldaţii împuşcau şobolanii şi le tăiau codiţele ca să aibă o dovadă şi seara le predau unui împuternicit special care le număra şi anunţa cine cât a câştigat dar banii nu au venit niciodată deoarece nu se votase un buget destinat operaţiei. Împreună cu soldaţii trăiau şi puricii. Uneori când în toiul nopţii soldaţii pândeau duşmanul îl auzeau pe soldatul inamic cum se scarpină şi aşa îşi dădeau seama unde se ascunde şi trăgeau şi aruncau grenade în acea direcţie. Dar umărul puricilor nu a scăzut şi nici cel al duşmanilor.

În secolul douăzeci s-a produs o abatere de la religia tradiţională deoarece atunci când oamenii au aflat că se trag din maimuţe şi pot să călătorească cu trenul să telefoneze şi să se scufunde cu submarinul ei au început să se îndepărteze de religie şi să meargă tot mai rar la biserică şi au spus că nu există niciun Dumnezeu şi că religia ţine poporul în ignoranţă şi întuneric iar ei sunt adepţii pozitivismului. Pozitivismul a fost o doctrină filozofică care proclama că judecata omenească şi înţelegerea fenomenelor sunt rezultanta ştiinţelor naturale şi sociale şi că poate fi acceptat ca adevărat numai ceea ce poate fi verificat ştiinţific iar metafizica este o prostie. Pozitiviştii nu credeau în niciun Dumnezeu chiar dacă la început unii au spus că e posibil să existe o instanţă supremă că este un lucru admisibil din punct de vedere ştiinţific deşi nu poate fi verificat. Dar oamenii de ştiinţă au spus că viaţa este doar rezultatul unui concurs de împrejurări şi că ordinea a apărut din haos şi nu credeau în creaţia lumii care potrivit tradiţiei creştine avusese loc cu şase mii de ani în urmă. Şi astrofizicienii spuneau că totul nu e decât o chestiune de cuante şi de atomi şi de gaze şi că universul este vechi de douăsprezece până la cincisprezece miliarde de ani şi că este în continuă expansiune dar nu ştiau dacă îşi va continua aşa expansiunea sau dacă într-o zi nu va începe din nou să se contracte pentru ca în cele din urmă să explodeze. Cei ce rămăseseră credincioşi spuneau că e posibil ca omul să se tragă din maimuţă şi din cuante atomi şi gaze dar că aceasta nu schimbă cu nimic situaţia deoarece cineva trebuie să fi creat maimuţa şi cuantele. Şi că nu e important numai dacă universul a apărut în urmă cu şase mii sau cu cincisprezece miliarde de ani deoarece este important ce a fost înainte iar ştiinţa nu spune nimic în această privinţă. Astrofizicienii spuneau că înainte nu a fost nimic şi credincioşii spuneau că tocmai aşa stă scris şi în Biblie. Cu timpul pozitivismul şi-a pierdut din atractivitate deoarece oamenii nu prea ştiau ce să facă cu progresul şi cu submarinele cu numerele cuantice şi cu bomba atomică şi au început să gândească dacă totuşi nu ar putea cumva să ajungă la transcendenţă. Şi unii oameni de ştiinţă spuneau că cercetarea ştiinţifică nu pune în discuţie existenţa lui Dumnezeu şi chiar dacă ştiinţa nu poate oferi o probă indubitabilă a existenţei lui Dumnezeu sau a unei fiinţe supreme ea poate pregăti terenul pentru un răspuns justificat ştiinţific la întrebările omeneşti respectiv dacă sensul vieţii şi gândirea divină sunt de fapt acelaşi lucru. Iar filozofii se întrebau dacă nu cumva Dumnezeu ar putea exista măcar virtual ceea ce era o contradicţie în termeni chiar un oximoron dar putea măcar semnala în chip paradoxal prezenţa unui element sacru.

La sfârşitul secolului al nouăsprezecelea oamenii de la oraşe aşteptau noul secol cu destulă nerăbdare deoarece aveau senzaţia că secolul al nouăsprezecelea a trasat căile pe care va merge omenirea. Şi că în viitor toţi vor vorbi la telefon şi vor călători cu vapoarele şi vor merge cu metroul şi vor circula pe scări rulante dotate cu balustrade mobile şi se vor încălzi cu cărbune de bună calitate şi vor face baie chiar şi o dată pe săptămână. Şi că telegraful electromagnetic şi telefonia fără fir vor răspândi gândurile şi dorinţele oamenilor în spaţiu cu viteza fulgerului şi vor permite ansamblului omenirii să ajungă la armonie şi să trăiască în pace şi unitate. Şi un mare eveniment a fost Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900 care în pragul veacului cel nou a celebrat viitorul şi căile pe care va păşi omenirea şi vizitatorii mergeau cu scările rulante şi admirau invenţiile şi se minunau de noile direcţii artistice. Şi credeau că secolul douăzeci va lichida sărăcia şi munca istovitoare şi că posibilităţile oferite de energia electrică vor depăşi şi cele mai frumoase vise ale lor. Şi că toţi vor avea asigurare de sănătate şi vor avea o săptămână de concediu plătit. Şi că oamenii vor trăi comod şi igienic şi democratic dar şi femeile vor trăi democratic şi vor putea să meargă la vot şi să aleagă lideri politici. Şi se bucurau de venirea secolului douăzeci şi spuneau că e un prilej nou pentru omenire şi că trebuie să învăţăm din greşelile trecutului. Femeile au început să voteze în Finlanda în anul 1906 şi în Norvegia în anul 1913 şi în Danemarca în anul 1915 etc. şi odată cu trecerea timpului au vrut de asemenea să studieze şi să susţină bacalaureatul şi să se ocupe de politică şi de ştiinţă şi să lupte în armată pentru o lume dreaptă. Majoritatea bărbaţilor nu erau întru totul de acord cu revendicările femeilor şi considerau că rostul lor era mai ales legat de viaţa de familie şi de muncile casnice mărunte în timp ce bărbaţii aveau în schimb un simţ mai dezvoltat pentru organizarea societăţii şi gândirea abstractă şi pentru viaţa în colectivitate şi petrecerile cu prietenii. Şi în unele ţări democratice s-a legiferat că în parlament numărul bărbaţilor trebuia să fie identic cu cel al femeilor dar unele femei au spus că aceasta nu este o măsură democratică deoarece femeile sunt în primul rând fiinţe omeneşti şi că nu e corect ca ele numai să aducă pe lume copii şi să spele scutece etc. şi să-şi aştepte acasă soţul cu leafa. Şi unii bărbaţi spuneau că ar prefera să rămână acasă şi să spele scutece etc. şi să nu meargă la slujbă şi în Suedia care avea o politică socială puternică au fost mulţi bărbaţi care primeau bani pentru că soţiile lor mergeau la serviciu. Şi potrivit diferitelor cercetări mulţi oameni considerau că cel mai important eveniment al secolului a fost inventarea anticoncepţionalelor deoarece în felul acesta femeile au putut să facă sex ori de câte ori aveau chef şi nu trebuiau să se teamă că vor rămâne însărcinate ceea ce le-a permis să dobândească independenţă sexuală şi implicit independenţă economică deoarece au putut candida mai bine la diferite slujbe importante şi nu mai leşinau atunci când vedeau un şoarece deoarece încetaseră să se mai conformeze stereotipurilor masculine despre femei. Sociologii spuneau că în societatea occidentală modelul tradiţional al femeii este depăşit în mod irevocabil deoarece femeile care secole de-a rândul fuseseră subordonate unei rânduieli naturale au intrat într-o orânduire contractuală datorită anticoncepţionalelor. Şi că emanciparea femeilor este de fapt un paradox al libertăţii coercitive deoarece femeile au tot mai multe răspunderi şi mai multe obligaţii şi că tot ceea ce înainte era perceput ca mare cucerire socială şi privilegiu al femeilor interzicerea schimburilor de noapte şi concediul de maternitate etc. este resimţit astăzi de femei ca o formă de oprimare.

La finele secolului douăzeci oamenii nu ştiau precis dacă trebuie să aniverseze începutul noului mileniu în anul 2000 sau abia în 2001. Pentru cei care aşteptau sfârşitul lumii acesta era un lucru important dar majoritatea oamenilor nu credeau în sfârşitul lumii şi acesta le era indiferent. Alţi oameni aşteptau sfârşitul lumii dar credeau că el va veni într-o zi complet obişnuită. Şi unii creştini spuneau că oricum ne aflăm în anul 2004 deoarece Isus s-a născut cu patru ani mai devreme decât se afirmă în mod tradiţional. Iar potrivit calendarului evreiesc a fost deja anul 5760 iar după calendarul musulman a fost abia anul 1419 în timp ce după calendarul iulian ne aflam cu un an înaintea anului din calendarul gregorian şi de aceea în anul 1917 Marea Revoluţie din Octombrie a izbucnit abia în noiembrie. Şi budiştilor le era indiferent deoarece după calendarul lor era anul 2542 şi budiştii erau mai degrabă curioşi să afle ce vor deveni în viaţa de dincolo o broască sau un macac etc. În secolul douăzeci în Europa budismul şi taoismul au câştigat mulţi adepţi care băteau gongul şi respirau prin diafragmă şi vorbeau despre yin şi yang şi scriau cărţi mistice şi spuneau că lumea este plină de enigme dar numai aparent deoarece în realitate totul este armonios. Şi dacă cineva supravieţuia unui mister scria despre el însuşi o carte deoarece venise epoca mediatică şi fiecare dorea să scrie o carte. Şi mai mult decât de sfârşitul lumii oamenii se temeau de atacurile teroriste şi de avarierea sistemelor electronice care ar fi scos din funcţiune televizoarele şi aparatele video şi cuptoarele cu microunde şi bancomatele şi aeroporturile şi panourile de semnalizare de pe autostrăzi şi semafoarele din oraşe şi ascensoarele din blocurile turn. În secolul douăzeci atentatele s-au înmulţit considerabil deoarece acesta era modul potrivit prin care cineva îşi poate arăta dezacordul profund faţă de ceva şi cel mai cunoscut a fost atentatul de la Sarajevo din anul 1914 asupra succesorului la tronul Austriei care a declanşat Primul Război Mondial şi implicit secolul douăzeci. Avariei sistemelor electronice în privinţa căreia specialiştii i-au avertizat pe cetăţeni i s-a spus MILLENIUM BUG şi ea s-ar fi putut produce pe 31.12.99 la miezul nopţii când mileniul se schimba în 1.1.00 deoarece majoritatea aplicaţiilor din informatică foloseau o dată cu două cifre şi exista pericolul ca sistemele electronice să confunde anul 2000 cu anul 1900 ceea ce ar fi fost ca şi cum secolul douăzeci şi atentatul asupra moştenitorului tronului Austriei nu ar fi avut loc niciodată.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer