Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Simt iar un aer de libertate


Anda Cadariu, un interviu cu György Dragomán

05.12.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
György Dragomán este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori maghiari contemporani. Născut la Tîrgu-Mureş în 1973, este cunoscut mai ales datorită celui de-al doilea roman al său, A fehér király (Regele alb, Polirom, 2008). Cartea apare în Ungaria în anul 2005 şi este tradusă în peste douăzeci şi opt de limbi, fiind recenzată favorabil inclusiv în publicaţia The New York Times. György Dragomán este un autor multipremiat (premiul Sándor Bródy 2003, premiul Jan Michalski 2011, premiul Cultural 2008, acordat de Institutul Cultural Român din Budapesta). În 2014 i se publică în Ungaria romanul Máglya, în curs de traducere la editura Polirom. Aflat din nou în România la invitaţia organizatorilor Târgului Internaţional de Carte din Târgu-Mureş şi a echipei Radio România Târgu-Mureş, György Dragomán povesteşte în acest scurt interviu despre cărţi, traduceri şi revenirea în oraşul natal.
 
Anda Cadariu: Domnule György Dragomán, v-aţi stabilit în 1988 în Ungaria, împreună cu familia, dar v-aţi născut la Tîrgu-Mureş. În cel de-al doilea roman al dumneavoastră, Regele alb, vorbiţi mult despre oraşul în care v-aţi născut, unde, iată, reveniţi după o lungă absenţă. Nu aţi mai văzut oraşul de şapte ani. Cum vi se pare acum?
György Dragomán: Frumos. Mă bucur că m-am întors. E, cumva, un alt oraş, nu oraşul din care am plecat în '88. După ce am plecat, atunci, în '88, nu m-am întors aici timp de aproape douăzeci de ani. Mi-a lipsit. Am început să scriu despre o lume care seamănă foarte mult cu oraşul acesta, cu oraşele transilvane. Cînd m-am întors prima dată, după ce am publicat Regele alb, era un an frumos şi dureros. Era anul în care mi-a fost publicată cartea, mi s-a născut cel de-al doilea copil şi mi-a murit tatăl. M-am gîndit că, dacă nu revin în acel an, n-o să mai revin niciodată - şi m-am întors. Am găsit o mare libertate, era un oraş schimbat, în care, totuşi, nu puteam să mă rătăcesc în nici un fel. M-am simţit eliberat. Aşa că acum pot să mă întorc mai uşor, nu mai am emoţii atît de mari.
N-am mai fost aici de şapte ani, dar acesta n-a fost un lucru hotărît de mine. În aceşti şapte ani am fost prin toată lumea şi n-am reuşit să revin. Dar acum mă bucur că sînt din nou aici şi simt iar un aer de libertate.
 
A.C.: Regele alb este singurul dumneavoastră roman tradus în româneşte din cîte ştiu...
G.D.: Da. Însă acum am scos o nouă carte, care se numeşte Máglya în maghiară, şi am aflat cu mare bucurie că va fi publicată în 2015 la editura Polirom. Traducătoarea mea, Ildikó Gábos-Foarţă, a şi început să lucreze la text, deşi are o problemă cu spatele. Cred că acum nu o mai doare atît de tare, dar nu prea poate să stea aşezată. Am rugat-o să nu cumva să lucreze, pentru că nu vreau să-i agravez starea, dar mi-a spus că a citit cartea şi nu se poate opri. Deja mi-a trimis şapte capitole din patruzeci şi două. Cred că pînă la primăvară va fi gata.
 
A.C.: Abia aştept să o citesc. Revenind însă puţin la Regele alb, vă rog să ne spuneţi povestea romanului. Cum s-a născut această carte?
G.D.: Regele alb este a doua carte pe care am scris-o. Iniţial nu era monologul unui copil. Începusem s-o scriu cu totul altfel, dar l-am văzut pe domnul Duckadam la televizor, povestind un antrenament în care i s-a spus să nu facă contactul cu mingea. Şi faptul că un portar spunea că i s-a interzis să facă contactul cu mingea m-a înfierbîntat cumva, mi s-a părut o chestie absurdă şi am scris o scurtă istorie, care a devenit capitolul al treilea al cărţii. Aşa am găsit vocea aceasta de copil care vorbeşte, vorbeşte fără să se oprească şi am scris încă două istorii scurte. Cînd am scris-o pe a treia, deja ştiam că lucrez la un roman. Aşa s-a născut Regele alb.
 
A.C.: Scrieţi şi teatru, aveţi o piesă numită Nihil... A fost tradusă în româneşte?
G.D.: Am deja două piese, dar n-am avut mare noroc în teatru, n-au fost produse pe scenă.
 
A.C.: Nici în Ungaria?
G.D.: Nici în Ungaria. Au fost produse la radio, dar pe scenă n-au fost montate şi nu sînt traduse.
 
A.C.: Dacă tot vorbim de traduceri... Sînteţi şi traducător, pasionat de Beckett, Joyce, McEwan... Care este cea mai recentă traducere a dumneavoastră?
G. D.: E o piesă de teatru a lui Beckett, Happy Days. Am făcut o nouă traducere a acestei piese. Exista deja o traducere făcută din franceză, dar de fapt această piesă a fost scrisă în engleză. Din acest motiv am fost rugat să o traduc din nou. Acum se joacă la teatrul Katona József.
 
A.C.: Oricum, sînteţi în primul rînd scriitor. Să ne întoarcem, aşadar, la cel mai recent roman al dumneavoastră... Cum ar suna acest titlu, Máglya, în româneşte?
G.D.: Încă nu ştiu. Foc, sau aşa ceva, încă nu ştiu. În maghiară e un titlu foarte frumos, în sensul că Máglya înseamnă două lucruri. Putem să scriem acest cuvînt în două feluri. Dacă-l scriem cu l şi y, ca şi pe carte, înseamnă "foc", sau "foc mare". Dar dacă-l scriem doar cu y, "Mágya", înseamnă "farmec", "vrajă", "magie". Iar cartea e plină de magie, există în ea chiar şi o bunică vrăjitoare...
 
A.C.: Vă mulţumesc pentru interviu şi aştept cu nerăbdare să citesc această carte magică!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer