Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În căutarea Aurorei B. (VII) - Oslo


Dan Lupu

25.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Astăzi aş vrea să încep prin a scrie despre recunoştinţă. Am fost foarte norocoşi zilele acestea. Şansele să ni se întâmple toate lucrurile la care ne-am aşteptat erau moderate şi cumva, prin nu ştiu ce potrivire, am bifat totul pe lista călătoriei noastre până acum. Mi-am dorit mult să ajung aici, am trăit fiecare moment cum am ştiut mai bine şi, privind înapoi, îmi dau seama că nu m-am aşteptat să fie atât de bine.

La scurt timp de la decolare începem să zărim soarele. E un sentiment plăcut, familiar. Lângă noi avem un copil tare simpatic şi jucăuş care, pe finalul zborului, a plâns într-una. Nu mai puţin de jumătate de oră, fără pauze. Mama părea obişnuită. Eu nu eram pregătit pentru asemenea recital. Florina şi Andrei au trecut mai uşor peste, poate şi pentru că se amuzau pe seama mea. Vă scriu rândurile acestea de pe Opera Naţională din Oslo. E un spaţiu tare frumos, gândit pentru oameni, pentru ca ei să-l poată folosi şi atunci când nu sunt în sala de spectacol. Vă scriu şi încă aud ţipetele copilului răsunându-mi undeva în cap.


La Oslo temperaturile sunt mult mai prietenoase decât cele din nord, noaptea vine cu aproape o oră şi jumătate mai târziu şi soarele se vede din nou pe cer. Pe stradă nu mai sunt doar oameni blonzi, vedem din nou clădiri de sticlă şi reclame luminoase. Civilizaţia asta urbană te frapează puţin. În capătul celălalt al ţării lucrurile se mişcau într-un alt ritm, viaţa curgea parcă altfel. Aici te pierzi în mulţimea de oameni, de lumini, de zgomote şi-ţi dai seama dintr-o dată că ai nevoie de mai mult ca să răzbaţi, să te faci auzit, înţeles, nu mai e de ajuns să fii tu. Ne îmbrăcăm 'tu'-ul urban şi ieşim.

Atmosfera sărbătorilor de iarnă a cuprins oraşul, sunt pieţe de sezon, ornamente şi străzi luminate de mii de beculeţe, fiecare atent aşezat şi asortat. Se simte aerul de capitală. Mergem pe străzi, vorbim, mai aruncăm din reflex câte un ochi pe cer în căutarea Aurorei deşi ştim că de aici nu se vede. Zâmbim. Nu sunt foarte mulţi oameni pe-afară, totul pare mai degrabă pustiu şi întunericul nu face altceva decât să accentueze sentimentul acesta.

Cercetătorii încă dezbat originile numelui capitalei norvegiene. Combinaţia de cuvinte (os + lo) poate să însemne pe de o parte 'câmpul de sub deal', pe de alta 'câmpul zeilor'. Dacă mă întrebaţi pe mine diferenţa e destul de mare. Ştim sigur că Oslo este una dintre cele mai vechi aşezări din Europa şi una dintre cele mai vechi capitale şi, ca să ne întoarcem mai spre zilele noastre, ştim că norvegienii sunt campioni mondiali la băutul de cafea, locuitorii din Oslo consumând în medie peste 500 de milioane de ceşti de cafea pe an, aproximativ o mie pe cap de locuitor. Dacă stăm să ne gândim puţin la vremea de aici nu-i de mirare că nu le consumă cu tot cu ceşti.

Atât pentru astăzi. Mergem să dormim. Mâine avem o zi plină. Încercăm să vizităm câteva muzee, să ne dăm seama cum e oraşul ăsta iar pe după-amiază mergem pe nişte insule din apropiere de unde se poate vedea apusul.

Voi cum sunteţi? Încercaţi să vă răspundeţi onest la întrebarea asta. Şi oricare ar fi răspunsul aflaţi de ce sunteţi aşa, apoi faceţi ceva în privinţa asta.

Mâine vă scriu tot de la Oslo, despre Oslo, ştiind mai multe despre Oslo... sper.

(Oslo, 25 noiembrie 2014)




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer