Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Adevărul despre mine


Simona Cratel

29.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Marius, un prieten de pe feisbuc mi-a spus că şi-a dat seama că ce scriu nu este inventat. Iar eu i-am spus că o să scriu un text despre asta. Pe elemente din realitate dezvolt ceva ce nu mai este real. Sunt şi texte scurte în care am scris doar adevărul. Nu o să le arăt cu degetul. Nu îmi place asta. Cine înţelege, înţelege, cine nu are capacitatea să înţeleagă ce e adevărat şi ce nu, mai bine să nu ştie. Pentru Podul am citit multe cărţi despre sinucidere, sexualitate, oameni singuri, homosexuali. Ce mai poate fi real? Că am folosit şi elemente autobiografice, că unele personaje sunt bazate pe persoane reale, uneori un melanj din mai mulţi oameni din realitate, nu mai joacă nici un rol. În Străinii am scris despre problemele mele de a mă integra în ţara de adopţie, dar nu a existat niciodată o relaţie cu un băiat atât de tânăr ca în acea carte. Este adevărat că un băiat de 17 ani care era în practică la grădiniţa fiului meu chiar mi-a făcut ochi dulci şi a încercat să se apropie într-un mod foarte nepotrivit de mine. Dar nu îmi plac băieţii tineri. Pentru mine acceptabilă este o diferenţă de maxim cinci ani în sus sau în jos faţă de vârsta pe care o am. Chinurile, agitaţia nervoasă şi zbaterile de atunci de a mă integra într-o ţară ale cărei reguli nu le cunoşteam, a cărei limbă nu o vorbeam, s-au stins complet cu câţiva ani în urmă. Aşa funcţionează acest proces. Dar schimbarea este o constantă şi din fericire noi mergem înainte. Nu înapoi.

Chiar şi când încerc să respect realitatea în ceea ce scriu, e o iluzie. Cuvintele nu au cum să redea realitatea. Este o livrare mijlocită. Cuvintele stilizează, înfrumuseţează sau urâţesc ceva ce a fost, ceva ce s-a desfăşurat pe o perioadă anume de timp, iar eu vreau aici, în câteva cuvinte care pot fi citite pe parcursul a câteva minute, să rezum o întreagă viaţă. Nişte procese în timp, trăiri care nu pot fi redate, imagini care nu mai pot fi prinse în detaliile lor exacte. Oricât m-aş strădui să fac uz de talentul meu, realitatea şi adevărul scapă mereu captivităţii. Eu aşa simt mereu, că textele mele nu ating precizia spre care tind.

Iar exerciţiul este reluat. De la capăt, o nouă pagină albă.

Tu însăţi ca persoană, pe măsură ce înaintezi prin viaţă, ai noi experienţe de viaţă, noi revelaţii, ajungi să pătrunzi şi mai mult în adâncimea lucrurilor, înţelegi din ce în ce mai multe din lumea din jur şi despre tine. Iar uneori înţelegi că nu ai cum să înţelegi. Că unele lucruri nu mai pot fi ordonate şi etichetate cum ai vrea, că asta nu este posibil. Că mintea umană poate că aspiră spre ordine, dar realitatea nu e aşa. În realitate domneşte dezordinea. Ordinea este o lege nenaturală a lucrurilor. Realitatea are zonele ei gri pe care tu nu ai cum să le mai luminezi. Vrei, te poţi minţi că tocmai ai făcut-o, dar în fundul sufletului tău te recunoşti neputincios.

Am copilărit în Drumul Taberei, într-un bloc de zece etaje şi foarte multe scări. În familia mea au existat mereu multe certuri, multe drame, multe conflicte. Părinţii mei au trăit unul cu altul într-un antagonism demn de un roman. Am un frate mai mic cu trei ani care a rămas retardat când a făcut encefalită la un an jumătate. Era bolnav, cu febră mare, prietena mamei mele, care era şi ea asistentă medicală, a trecut pe la noi şi a pus-o să îl ducă imediat la spital. Ea a fost cea care şi-a dat seama că este ceva grav.

Mi-a fost ruşine cu fratele meu, să fiu văzută cu el, mi-a fost ruşine de ceea ce făcea şi spunea, mi-a fost ruşine că este cum este, şi în acelaşi timp l-am şi iubit şi din când în când am bătut copii pe maidan cu o violenţă ieşită din comun, ori de câte ori era ciuca bătăilor fizice sau a bătăii de joc. Cum auzeam că îl strigă careva cu o poreclă, cum mă repezeam în respectivul, oricât de mare era, să îi dau sângele, cu o violenţă cumplită. Cred că nu în ăia dădeam cu pumnii şi picioarele, nu pe ei îi culcam la pământ să îi termin, ci pe mine. Mânia era împotriva mea, că nu eram cu nimic mai bună. Ştiam că în fundul sufletului meu, mi-este ruşine cu fratele meu. Şi aş fi vrut să nu existe. Să nu se fi născut niciodată, sau măcar să nu fie fratele meu.

Eu eram premiantă, aşa că am atras des ura mamei mele, ambivalenţa din firea umană şi-a spus şi la ea des cuvântul, deşi a fost o mamă bună. Băiatul pe care şi l-a dorit nu ieşise aşa cum era planul, nu avea să îi fie niciodată sprijin şi mândrie. Mi-a spus, de exemplu, că nu am cum să fiu fata ei. Nu văd eu oare că toţi din familie au ochi albaştri sau verzi şi că numai eu am ochi căprui? Că ea e blondă închis, bunică-mea e blond închis, mătuşa mea roşcată? Că ea ştie cu siguranţă că am fost schimbată la naştere în maternitate, că din greşeală i-a fost dat alt copil. Aveam vreo 8 sau 9 ani şi am umplut tot blocul cu povestea asta, oricine voia să audă, spuneam tuturor cum am fost încurcată la maternitate şi că părinţii mei reali sunt undeva departe şi nu i-am cunoscut niciodată. Până o vecină, auzind povestea pe bancă în faţa blocului, m-a oprit şi mi-a zis că ea este sută la sută sigură că sunt fata părinţilor mei. Avusesem şi singură ceva îndoieli înainte. Precum afirmaţia că eu i-am furat inteligenţa fratelui meu, iar mai târziu, când sora mea s-a născut prematur pentru că maică-mea era într-o permanentă criză de nervi şi s-a apucat să mute mobila prin casă că nu îi plăcea ei nu ştiu ce, iar sora mea a rămas retardată, m-a acuzat că i-am furat şi ei inteligenţa.

Nu ştiu dacă a fost o capcană psihologică. Nu ştiu dacă aş fi vrut să fi fost băiat ca să mă iubească şi pe mine mama, sau m-am identificat cu tatăl meu cu care aveam o relaţie foarte bună, foarte puternică, sau am vrut să fiu băiat ca să îl apăr pe fratele meu, să îi ofer protecţia de care avea nevoie, sau e altceva la mijloc despre care în ziua de azi se vorbeşte în cel mai deschis mod posibil, dar când eram mică eram convinsă că sunt băiat. Că s-a făcut o foarte mare greşeală cu mine şi cineva trebuie s-o îndrepte. Că e o mare neînţelegere. După ce spuneam Tatăl nostru în genunchi lângă pat, mă rugam lui Dumnezeu să îmi dea corpul pe care ar fi trebuit să îl am, că el ştie adevărul despre mine şi ar fi bine să îşi îndrepte greşeala. Dimineaţa mă căutam în pantalonii pijamalei, dar penisul la care eram îndreptăţită nu era acolo. Mă simţeam aiurea printre fete, preferam să joc fotbal cu băieţii, sau să îi bat până le suna apa în cap, ca între noi băieţii. Avantajul era că aproape nici un băiat nu avea curajul să se ducă acasă să spună că l-a bătut o fată, dar tot am fost urecheată de câteva bunici şi maică-mea a primit reclamaţii. Odată am fost ridicată de păr în sus când stăteam pe un băiat şi îi dădeam pumni în faţă. Îmi plăcea să apăr şi fetele, să le sar în ajutor şi de câte ori băieţii hărţuiau vreo fată, eram bătăuşa de serviciu. Dar în final, tot un băiat mi-a cerut prietenia în parcul şcolii şi am gândit că orice aş face, tot cu băieţii fără păr lung şi chipuri frumoase mă aleg, aşa că am zis da.

Acesta a fost unul din secretele pe care le-am avut în copilărie şi care m-a făcut să mă simt foarte singură, ciudată, diferită de ceilalţi, pe vremea când nu înţelegeam ce înseamnă să fii diferit de ceilalţi sau că într-adevăr o să sfârşesc având o imagine diferită faţă de majoritatea asupra lumii şi asupra lucrurilor, dar doar că din alte motive. Nu am ştiut că modelul oficial nu va funcţiona pentru mine niciodată. Şi pentru mulţi alţii, majoritatea, doar că eu voi fi printre puţinii dispuşi să nu se ascundă. Dar secretele pe care le aveam atunci m-au făcut să încep şi să simt nevoia de a fi oaia neagră, fata cea rea, să îmi caut probleme, să mă bag în situaţii foarte nefericite, să trăiesc periculos, să caut experienţe la limită şi să aduc asupra mea nenorociri. Să am fantezii de autodistrugere de o violenţă insuportabilă şi incredibilă. În timp ce mulţi s-au stabilit într-o viaţă călduţă şi sigură, au căutat prosperitate, succes şi o existenţă comodă, eu mi-am căutat transformarea, am căutat să înţeleg realitatea şi ceva din existenţa asta. Am avut altă agendă.

Îmi amintesc o zi de când eram mică, nu am idee ce a provocat asta. Ce am spus sau făcut, probabil era vorba de spus. Trebuie să fi spus ceva. Dar mama mă fugăreşte prin casă, eu intru la mine în cameră şi încerc să ţin uşa, dar evident că nu mă pot pune cu ea. Nu au apucat-o foarte des crize din astea pe mine, dar s-a întâmplat şi aşa ceva. Nu sunt un copil abuzat de părinţi în nici un fel. Mă împinge pe pat cu violenţă şi începe să mă lovească pe unde nimereşte. Are mâna grea. Are faţa desfigurată de furie şi efort şi tot dă în mine. Iar eu o privesc în ochi şi îi spun: Poţi să dai în mine cât vrei, tot ce vreau eu fac. Aşa am rămas şi-n ziua de azi. Nimic nu mă poate determina să nu fac exact ceea ce vreau, greşit sau bun, fără compromisuri faţă de mine.

Dacă se înţelege cumva din textul acesta că sunt lesbiană, ţin să menţionez clar că nu sunt. Dacă sunt ceva, sunt un bărbat gay captiv în trupul unei femei.

Când am fost în Paris într-un ianuarie cumplit de rece, cu foarte multă vreme în urmă, la minus cincisprezece grade şi umblam beţi şi fericiţi de străzi, că tocmai luasem o masă pretenţioasă şi stropită din belşug cu un vin roşu foarte scump, într-o tavernă romantică, am intrat într-o biserică şi l-am pus să jure că mă va iubi până când moartea ne va despărţi şi că nu mă va înşela niciodată. A jurat instantaneu, dar când a fost rândul meu, am avut un moment de blocaj şi i-am spus: Nu, îmi cer scuze. Este o minciună. Nu voi putea fi doar cu tine toată viaţa, iar tu ştii asta. Iar ce ne aduce viitorul, nu am cum să ştiu.

Nu sunt o persoană religioasă, chiar dacă mă aşez cu picioarele încrucişate sub mine regulat şi îl invoc pe Buddha. Creştinismul mă interesează şi mai puţin, dar expresia fiecare îşi poartă crucea sa mi se pare foarte potrivit pentru realităţile vieţii. De aceea nici nu sunt o persoană miloasă. Mă impresionează însă foarte tare toţi cei care nu se pot apăra singuri, de la animale până la oameni în situaţii independente de ei, striviţi de viaţă. Femeile omorâte cu pietre în ţările musulmane. Copii orfani. Ceva de genul acesta. Dar am devenit în timp din ce în ce mai rece şi mai raţională. Alt adevăr despre mine nu cunosc.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • exceptional!
    barbu brailoiu, 01.12.2014, 21:51

    stiti, doamna... exista sinceritati inutile (impudice) - asa cum e moda pe la alde "din dragoste", marutza si altii ca ei, unii mai televizoristi ca altii.
    dar exista, iata, si acea sinceritate necesara - lucida, decenta, responsabila, limitata totusi la asepctele esentiale - care face realmente cinste oricarui scriitor.

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mirosul banilor, Simona Cratel (4.9/5 - 12 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer