Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Impresii după a 14-a Săptămînă Internaţională a Muzicii Noi (II)


Oltea Şerban-Pârâu

10.06.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Şi totuşi se ţine

Scriam săptămâna trecută în spaţiul acestei rubrici despre operă şi balet la Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi. Promiteam să revin asupra acestui interesant festival, a cărui a 14-a ediţie s-a încheiat în urmă cu câteva zile la Bucureşti. Şi să încerc o privire de sinteză. Genericul sub care s-a desfăşurat în acest an manifestarea a fost Muzica de azi : sinteze Est-Vest. Nici la această a paisprezecea ediţie nu au lipsit zvonurile, rumorile - umorile şi apropo-urile – cui îi mai pasă acum cât de întemeiate erau sau nu, la momentul respectiv – conform cărora S.I.M.N. s-ar putea să nu se mai ţină, ″să pice″ cu alte cuvinte totul din lipsă de... şi urmau datul din cap şi oftaturile de genul ″era de aşteptat cu asemenea...″. Şi totuşi s-a ţinut !

Se ţine de paisprezece ani, reconfirmând nevoia unui public aproape invizibil şi poate tocmai de aceea atât de concret şi a unei lumi minuscule, exclusivistă, orgolioasă şi valoroasă cu majuscule de compozitori şi interpreţi de a exista şi la vedere, tumultuos, ofertant şi generos. Într-o săptămână au avut loc aproape patruzeci de manifestări concerte, recitaluri şi conferinţe-profil componistic. Enorm, deconcertant de multe, dacă tot au fost atâtea, puţine, revoltător de puţine, dacă ar fi fost un program mai rarefiat, nu de alta dar cale (cât şi clasă) de mijloc, la noi nu există. Farmecul românesc a însoţit şi de această dată festivalul, constant, cu pitoresc oranj pentru străinii prezenţi, compozitori şi interpreţi (deveniţi parte din ei mai mult sau mai puţin de-ai casei, aşteptând cu nerăbdare şi nedisimulată bucurie reîntâlnirea cu România Aproximativă, cea pe care o urâm noi atât de mult) şi cu o obidă resemnată gri-ocru-prăfuită, pentru nativii cetăţii şi ai ţării, prezenţi cu şi mai multe şi mai variate forţe de la o ediţie la alta. Aşa că, instalaţi comod sub baldachinul paradoxului dâmboviţean să consemnăm câteva dintre nu puţinele momente şi aspecte interesante ale Săptămânii...

În primul rând trebuie salutată diversitatea de genuri artistice prezente în program, la această ediţie dimensiunea sincretică fiind cuprinzător reprezentată de opera Munchhausendomnul minciunilor şi respectiv spectacolul de balet Treceri, producţii a căror muzică este semnată de Dan Dediu şi respectiv George Balint, precum şi de spectacolul Timpuri paralele susţinut de grupul INTER – ART. Tot la capitolul ″aer proaspăt″ merită trecută şi întâlnirea de gradul trei cu instalaţia de sunet a olandezului Hans Van Koolwijk, prilej de cunoştinţă cu un instrument extrem de spectaculos, atât optic cât şi sonor, a cărui grăbită plecare au regretat-o atât publicul, cât şi compozitorii deopotrivă. Sigur că printre aspecte mai puţin luminate (la propriu) precum este de ani de zile Aula Palatului Cantacuzino atunci când îndeplineşte funcţia de sală de concert, am avut şi numeroase momente de bucurie, cum au fost cele ale reîntâlnirii cu doi dintre cei mai valoroşi prieteni de peste hotare ai festivalului, muzicieni plini de farmec, substanţă şi toleranţă, trombonistul britanic Barrie Webb şi saxofonistul Daniel Kientzy, prezenţi în cadrul mai multor concerte.

Tot la capitolul paradoxuri trebuie trecută şi starea de fapt conform căreia muzica contemporană românească, deşi trece printr-o perioadă “de maxim” din punctul de vedere al diversităţii mijloacelor şi al forţei de expresie – lucrurile stând nu tocmai rău şi la capitolul recunoaştere şi legături cu fenomenul internaţional – continuă, lucru valabil şi în cazul repertoriului internaţional de gen, să nu atragă publicul în sala de concert. Acest lucru s-a întâmplat şi la această ediţie a S.I.M.N. inclusiv la concertele simfonice susţinute de formaţiile Radiodifuziunii – am numit Orchestra Naţională, Corul academic şi Orchestra de cameră – unde diversitatea mijloacelor de expresie sonore şi implicit vizuale susţin paliere de semnificaţii surprinzătoare, neîntâlnite la concertele ″obişnuite″.
Irinel Anghel


Din fericire, se pare că legat de această stare de fapt avem de-a face, deocamdată, cu un complex de explicaţii (subiect despre care vom mai scrie, cu siguranţă) şi nu cu o seacă sentinţă. Oricum, faptul că acest festival-unicat a adus şi la această ediţie sub aceeaşi generoasă cupolă toată crema interpretativă – de la ansambluri cu tradiţie româneşti până la prezenţe ″exotice″ precum Trio Caput din Islanda – şi componistică românească de gen, arată că muzicienii de elită ai muzicii noi au dorit şi vor dori pe mai departe să-şi facă auzit mesajul şi la ediţia/ediţiile viitoare. Iar dacă acest festival va evolua paradoxal, ca şi până acum, atunci înseamnă că-şi va păstra personalitatea, luminând în toate culorile curcubeului calea celor ce vor intra în sala de concert în căutarea seducătorului şi inefabilului miraj al lui ″altceva″.

SIMN 2004compozitorii

Dar să trecem din registrul eseistic într-unul mai... ziaristic. Dacă ne gândim doar la aspectul ″creaţie″ al Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, descoperim în program lucrări ale unor compozitori contemporani sau ai secolului XX, unele dintre ele care s-au mai cântat în România, dar foarte multe în primă audiţie românească sau chiar absolută.

Ludovic Bacs


Au fost prezentate creaţii semnate de mai mult de 100 de compozitori din toate colţurile lumii. Structura festivalului a fost de această dată foarte limpede. Aproape zilnic primul eveniment a fost un recital - work-shop susţinut de un interpret cunoscut pentru preformanţele sale în domeniul muzicii contemporane, care şi-a ales un număr de lucrări reprezentative pentru instrumentul său, astfel încât să pună în valoare cât mai bine originalitatea de scriitură propusă de un creator sau altul. La ora 14, în Aula Palatului Cantacuzino a fost programat câte un portret componistic rezervat unora dintre maeştrii muzicii româneşti precum Adrian Raţiu sau Horaţiu Rădulescu, dar şi unor compozitori care ne-au părăsit în ultimii ani, nemaiputând fi reprezentaţi decât de muzica lor şi ne referim aici la Myriam Marbe, Nicolae Beloiu, Anatol Vieru, Tiberiu Olah sau Mihai Mitrea-Celarianu, muzica lor fiind prezentată în versiune înregistrată şi prefaţată de o prezentare semnată de muzicologi români.
Tineriu Olah


Dacă în primele două cazuri putem afirma că accentul a căzut asupra interpretării sau creaţiei, începând cu concertele de la ora 16.30, desfăşurate sub genericul După-amieze de muzică nouă : ansambluri în concert, ambele elemente ale fenomenului muzical şi-au disputat întâietatea, nu în ultimul rând pentru că multe dintre ansamblurile implicate au ca lider un compozitor (Irinel Anghel, Iancu Dumitrescu, Cornel Ţăranu, Ghenadie Ciobanu, Pavel Mihelcic, Liviu Dănceanu etc.), ale cărui lucrări au fost prezentate şi în recitalurile fiecăruia. Ultimul concert a avut în general ca subiect zona experimentală a muzicii noi, fie că ne referim la olandezul Hans van Koolwijk, cu instalaţia sa de sunet, un instrument complex şi original cum publicul românesc nu a mai văzut şi auzit, la grupul Inter-Art (coordonat de Liliana Iorgulescu şi Mihaela Vosganian) care a îmbinat muzica şi coregrafia într-un spectacol original.
Ilinca Dumitrescu


Principalul eveniment programat în fiecare seară a prezentat şi cel mai înalt grad de diversitate. Formaţiile Radiodifuziunii – Corul dirijat de Dan Mihai Goia, Orchestra de cameră dirijată de Cristian Brîncuşi şi Orchestra naţională radio dirijată de Ludovic Bacs – au susţinut fiecare câte un concert, în care au fost programate prime audiţii de Lucian Meţianu, Sorin Lerescu, Liviu Dănceanu, Richard Tsang, Jean Luc Darbellay, Maia Ciobanu, Irina-Odăgescu-Ţuţuianu, dar şi o serie de creaţii care, iată, au intrat în repertoriu – şi ne referim la Semnale pentru orchestră de Adrian Iorgulecu sau Simfonia a III-a concertantă ″Cantos″ de Ştefan Niculescu sau coruri de Adrian Pop, Radu Paladi, Dan Buciu, Adrian Mociulschi, Felicia Donceanu, Petru Stoianov, Cătălin Târcolea sau Cornel Ţăranu. Să mai marcăm cele două spectacole scenice – şapte episoade muzicale pentru un spectacol coregrafic Treceri de George Balint în coregrafia şi regia Adinei Cezar şi opera MunchausenDomnul minciunilor de Dan Dediu, care completează o spectaculoasă panoramă a creaţiei contemporane care a fost ediţia a 14-a a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, cu o clară dominanţă a compozitorilor români.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer