Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Noi alegem dacă ne permitem unii altora, elevi şi profesori, să ne ascultăm, să ne exteriorizăm, să fim creativi


Florentina Toniţă, un interviu cu Ilinca Anamaria Prisăcariu

12.12.2014
Ştiri.Botoşani.ro, noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ilinca are 19 ani. Este elevă, rebelă, salvatoarea gândurilor adolescenţilor şi toate nefăcutele par că o ispitesc. Distruge etichete, scotoceşte cuvinte, caută "pitici pe creier", imaginează, creează, răstoarnă, reinventează. Ilinca Prisăcariu este ea însăşi o poveste, un şir de întâmplări care se adulmecă unele pe altele, se scriu şi se rescriu cu fiecare nou suflu de viaţă. Uneori iese un spectacol, alteori o pagină de cuvinte sau doar aşa, o emoţie.  Născută pe 23 noiembrie 1995, este membră a trupei de teatru pentru liceeni Atelierul de teatru, al Colegiului Naţional Mihai Eminescu, Botoşani, din anul 2011.  "Am făcut alegerea care mi-a schimbat viaţa", îmi mărturiseşte Ilinca despre momentul în care a trecut prin Regruparea Atelierului din primul ei an de liceu.
 
Ilinca Prisăcariu a ajuns, în vremea din urmă, de mai multe ori în luminile rampei, chiar şi în teatrul profesionist. A contribuit, în stagiunea 2013-2014, a Teatrului "Mihai Eminescu Botoşani", cu adaptarea piesei Clubul etichetelor, după Breakfast Club, de John Hughes (regia Lenuş Teodora Moraru). A obţinut premii în întâlnirile de teatru adolescent, din întreaga ţară. Scrie, textele ei fiind citite cel mai adesea pe portalul Liternet.ro. Este co-autor al volumului de proză scurtă Ficţiuni reale - proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic Jr., la editura Humanitas. Scrie pe blogul Atelierului de teatru şi sinopsisurile pentru spectacole sau prezentările trupei de teatru.
 
Ultima "ispravă" artistică a Ilincăi s-a consumat cel mai recent odată cu spectacolul A little drop of HAMLET, o adaptare după William Shakespeare (un proiect coordonat de Lenuş Teodora Moraru şi Gelu Rîşca), a obţinut Trofeul Festivalului Naţional de Interpretare a piesei de teatru într-un act "Mihail Sorbul", ediţia a XXIV-a. Un alt spectacol al Atelierului de Teatru, ampiticipecreier.com, i-a adus Ilincăi Prisăcariu Premiul pentru Regie, la acelaşi festival. Am invitat-o pe Ilinca Prisăcariu la o vorbire despre teatru, adolescenţă, şcoală, viitor. Un interviu rapid care doar suprinde, ca o schiţă de atelier (chiar dacă în linii definitorii), un portret. Chipul Ilincăi, trăsăturile adânci, gândurile nespuse, frumuseţile ascunse le veţi descoperi singuri. Să nu vă miraţi, însă, dacă toate acestea le veţi afla prinvind fiecare în sinele său... 


Florentina Toniţă: "...mă uit la mine, nu mă înţeleg, dar mă minunez într-un mare fel şi chiar ajung să-mi fiu simpatică. Asta pentru că eu şi cu mine petrecem foarte mult timp împreună". Ilinca, mulţi din jurul tău te privesc, nu te înţeleg, dar se minunează într-un mare fel şi ajungi să le fii simpatică. Însă numai tu, cea care... petreci foarte mult timp împreună cu tine, ne poţi dezvălui din trăirile tale. Cum este Ilinca cea neînţeleasă?
Ilinca Anamaria Prisăcariu: Ilinca cea neînţeleasă adună şi adună şi adună energii, emoţii şi poate chiar frustrări, apoi explodează în diferite moduri. Uneori în texte, alteori în spectacole şi câteodată emoţional, cu râs şi plâns. E drept, mai mult râs decât plâns, dar se mai întâmplă... Deşi cel mai des mă exteriorizez prin ceea ce fac şi ceea ce îmi place cel mai mult. Nu pot să aleg acum între scris şi teatru. Pentru fiecare moment de copil neînţeles, una dintre aceste minuni mă ia sub aripa ei protectoare şi îmi dă undă verde la explozii.
 
...repetiţiile, unde se întâmplă magia şi energiile se întrepătrund
 
F.Ţ.: Numele tău se însoţeşte, de câţiva ani, cu cel al Atelierului de Teatru, trupa Colegiului Naţional Mihai Eminescu Botoşani, îndrumată de Lenuş Teodora Moraru şi Gelu Rîşca. Cum a fost începutul? 
I.A.P.: Pot spune că am avut contact cu Atelierul cu mult timp înainte să intru la liceu, deoarece verişorul meu - Octavian Costin - a fost în trupă şi mergeam foarte des la spectacolele lor. Mă fascina pur şi simplu ce făceau ei acolo şi mă gândeam că, poate, cândva, voi ajunge şi eu ca ei. În septembrie 2011, chiar în primul an de liceu, m-am dus la Regruparea Atelierului, care nu este o preselecţie propriu-zisă, ci o întâlnire a mai multor generaţii noi şi vechi. Am spus "Căţeluş cu părul creţ"... Şi m-am simţit extraordinar! Aveam emoţii gigantice înainte să intru şi habar nu aveam ce să le spun, pentru că îi admiram foarte mult. Dar într-un final m-am gândit că le pot spune absolut orice şi voi vedea eu ce se întâmplă după. Când m-au întrebat de ce vreau să vin le-am spus "Pentru că vreau!". Şi de aici a început totul. Cred, totuşi, că mai importantă decât Regruparea este decizia fiecăruia de a rămâne în trupă sau nu. Eu am făcut alegerea care mi-a schimbat viaţa.
 
F.Ţ.: Atelierul de Teatru este un organism viu, care pare că se reinventează cu fiecare generaţie de elevi-artişti. Ai simţit că preiei o "şcoală" de la cei care au plecat şi că, într-un fel, eşti datoare şi cu propriul aport spiritual, artistic, valoric etc.? Ce frumuseţi lasă în Atelierul de Teatru Ilinca Prisăcariu (mă refer, desigur, la spectacole, roluri, dar şi întâmplări)?
I.A.P.: Da. A fost mai mult un cadou, decât o responsabilitate. Spun asta pentru că am găsit în trupa asta o energie foarte puternică şi frumoasă, compatibilă cu a mea. De la fiecare generaţie pe care am prins-o în Atelier am avut câte ceva de învăţat. Chiar şi de la cele trecute, dar mai ales de la cei care au venit după mine. Cea mai importantă lecţie a fost că energiile noastre adunate, atât de diferite, ciudate, colorate, rebele, minunate dau Atelierul de teatru. Nu cred că se reinventează, ci se îmbogăţeşte cu fiecare om, cu fiecare generaţie. Ce las eu, pe lângă sufletul şi energia mea, sunt 4 ani plini de pasiune şi prieteni, în care se regăsesc Doamna Higgins în alterNATIV, Thea în Deşteptarea primăverii, GioGio în Momo, Ada în ampiticipecreier.com (foto dreapta), Luli în Şcoala lui Gufi, Miss Emily în Să nu mă părăseşti, Franţuzoaica / Reporterul în Reţeta dragostei, membru în trupa de teatru în a little drop of HAMLET. Întâmplări? Sunt atât de multe... Voi aminti doar câteva: workshop-urile cu trupa, fiecare Crăciun pe care îl petrecem împreună, acasă la Lenuş şi Gelu, deplasările, Regrupările din urma celei din 2011, festivalul AmFiTeatru, Ideo Ideis, LiterNet.ro şi repetiţiile, unde se întâmplă magia şi energiile se întrepătrund.
 
Adolescenţa este o perioadă decisivă a vieţii noastre
 
F.Ţ.: Sunt două spectacole despre care pot da mărturie că au avut un impact puternic asupra tinerilor. Primul, în producţia Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, Clubul etichetelor, unde ai contribuit cu dramatizarea, un spectacol în regia lui Lenuş Teodora Moraru. Cel de-al doilea, a little drop of HAMLET, o adaptare după William Shakespeare, proiect coordonat de Lenuş Teodora Moraru şi Gelu Rîşca. Am alăturat aceste două întâmplări teatrale, pentru că ele intră - dramatic şi, desigur, din perspective atât de diferite - în lumea adolescenţilor, a problemelor cu care aceştia se confruntă. Au fost aceste spectacole o continuare a preocupărilor tale sau, dimpotrivă, ele au determinat schimbarea în tine, ţi-au oferit alte faţete ale trăirii în/întru adolescenţă?
I.A.P.: Cred că este jumătate-jumătate. La Clubul etichetelor eram mult mai familiară cu subiectul, problemele îmi erau cunoscute pentru că le întâlneam foarte des, m-am regăsit în spectacol, câte puţin în fiecare personaj, dar mai ales în Femeia de serviciu, pentru că m-am simţit pe aceeaşi lungime de undă. Mă identific în monologul ei despre viziunea asupra copiiilor pentru care uneori e prea mult. Şi nu cred că sunt singura. În acelaşi timp am descoperit lucruri noi, chiar în timp ce scriam, dar pe cele mai multe le-am (re)descoperit în timp ce vizionam spectacolul. Din fiecare nouă reprezentaţie învăţam câte ceva. În schimb, la a little drop of HAMLET a fost puţin diferit. Am rezonat altfel cu personajele, la un alt nivel. Aici, fiind la început un proiect "de laborator", care a durat aproximativ un an, am intrat foarte mult în profunzimea textului, am discutat cu oameni de specialitate şi am clarificat foarte multe lucruri. De exemplu, sunt o mulţime de interpretări ale lui Hamlet şi mult mai multe la un Hamlet de 17 ani. Totul ţine de opţiune. Noi am ales să punem accentul pe acest personaj aşa cum îl punem pe noi înşine. Adaptarea lui Hamlet la 17 ani a dus la o reinterpretare, la descoperiri uluitoare şi marcante. La nivelul spectacolului, lucrând împreună şi contribuind fiecare cu idei, am dus laboratorul la un alt nivel. Hai, să nu îi spun laborator, îi voi spune Atelier. Am descoperit foarte mult prin şi împreună cu prietenii mei. Cred că a fost o revelaţie pentru toţi.
 
F.Ţ.: O întrebare pe care am mai adresat-o unor elevi, dar şi actori şi profesori. Ştiu că eşti dintre cei care pledează pentru teatru în şcoală, nu doar ca opţional. Dacă ar fi să convingi un ministru, în cuvinte puţine, că elevii au nevoie de ore de teatru, care ar fi acelea? 
I.A.P.: Avem nevoie de o purificare prin teatru, atât la nivel spiritual, cât şi educaţional. Educaţia prin teatru oferă copiiilor o alternativă la educaţia formală, cu care se poate împleti foarte bine. Pe lângă acest lucru, înainte de a ieşi în lume, avem nevoie să ne cunoaştem pe noi, să ne înfrângem temerile, să ne asumăm tot ceea ce facem, să fim sinceri, să ascultăm, să dăruim. Adolescenţa este o perioadă decisivă a vieţii noastre. Atunci ne formăm şi devenim conştienţi de ceea ce suntem de fapt. Cred din toata inima că teatrul ne poate ajuta să ne formăm frumos.
 
F.Ţ.: Faci parte dintr-o generaţie mai mult decât blamată, aproape sacrificată pe câmpul de război al platformelor, programelor, dogmelor şi doctrinelor de orice fel. Mă refer, de exemplu, la rezultatele de la bacalaureat din ultimii ani, catalogate ca fiind "dezastruoase"... Şi vreau să introduc aici opinia unui profesor din România, Radu Gologan, coordonator al olimpicilor matematicieni: "Ce slabi sunt copiii de azi, nu mai învaţă nimic, auzim prin toate cancelariile. Copiii de azi sunt tot mai dotaţi intelectual, dar nu mai vor acea şcoală. Noi, profesorii, am rămas blocaţi în acea şcoală".
I.A.P.: Poate că sistemul a rămas în urmă. Nu cred că suntem noi pretenţioşi, ci pur şi simplu avem nevoi. Avem nevoie de un sistem care să ţină pasul cu noi, care să ne ofere timp şi spaţiu să ne exteriorizăm, să fim creativi, să învăţăm practic. Avem, de asemenea, nevoia de a fi ascultaţi. Poate că mulţi dintre noi nu suntem ascultaţi acasă, nu ne putem exterioriza. De aceea, când mergem la şcoală şi ne izbim de aceleaşi ziduri, nu ştim cum să reacţionăm. Sau invers, suntem ascultaţi acasă şi îngrădiţi la şcoală. Nu toţi profesorii rămân blocaţi în "acea şcoală", dar sunt puţini cei care se luptă să ţină pasul cu noi. Unii nu reuşesc. Poate că şi ei au nevoie de un sistem care să ţină pasul cu ei. Sau poate că noi facem sistemul. Noi alegem dacă ne permitem unii altora, elevi şi profesori, să ne ascultăm, să ne exteriorizăm, să fim creativi. Uneori se întâmplă şi este minunat. E ca în teatru, e momentul acela, în care cad toate măştile şi rămâi doar tu cu partenerul tău de scenă, sinceri. E păcat că se întâmplă rar şi ceea ce ar trebui să fie normal este considerat a fi o minune de scurtă durată.
 
F.Ţ.: Există câteva experimente făcute de dascăli (e adevărat, nu din România). Timp de o zi sau două ei au urmat întocmai programul unui elev, de la statul în bancă, teme, comunicarea cu profesorii etc. Trăirile lor au fost atât de puternice, încât şi-au schimbat apoi complet modul de predare şi atitudinea faţă de elevi. Dacă ai face tu însăţi un experiment de acest gen (să te aşezi în locul unui profesor) care crezi că ar fi rezultatele?
I.A.P.: Cel mai tare cred că m-ar uimi această lume nouă, această postură, de a mă afla în faţa a zeci de copii care doresc să asculte ceea ce am eu de împărtăşit. Toţi copiii sunt diferiţi şi plini de surprize, deci aş fi pusă în nişte situaţii destul de interesante. După ce aş depăşi prima fază, aş căuta o modalitate de a ajunge la fiecare copil în parte. Cred că o astfel de experienţă m-ar determina să înţeleg mai bine rolul profesorului şi sacrificiile pe care acesta le face pentru a ne atrage atenţia, pentru a-l asculta şi pentru a ne determina să asimilăm cât mai multe cunoştinţe. Ar fi util un asemenea switch între elevi şi profesori, cred că am avea cu toţii foarte multe de învăţat.

F.Ţ.: Scrisul şi teatrul. Le vei urma pe ambele, separat sau împreună? Este timpul, odată cu această întrebare, să ne povesteşti despre planurile de viitor.
I.A.P.: În 2015 am în plan să dau admiterea la facultatea de regie-teatru, în cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti. De scris nu mă voi lăsa, dar încă nu ştiu dacă îl voi duce la nivelul următor. Probabil că le voi împleti în continuare, cu aceeaşi plăcere.
F.Ţ.: Mulţumesc şi succes mai departe!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer