Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Galeria cu antichităţi


Maria Octavian Pavnotescu

31.12.2014
Editura Junimea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Maria Octavian Pavnotescu
Galeria cu antichităţi
Editura Junimea, 2013



Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Selecţie de poezii

Nu mai pot suporta durerea,
ori unde ar sta: în haina de catifea,
în pantofii de lac, în rochia de voal
sau de bumbac, în inima sângerândă,
că nu se mai recunoaşte în oglindă...
Poate ar trebui să mă plâng,
ca orice nătâng din mahala!
Sinceri, cu sufletul scos din teacă,
aşteaptă îngheţul cu ninsori şi promoroacă
urcat până la frunte!
Zăbovesc tânguindu-se, răcnind peste punte.
Arinna îmi spune printre suspine,
nu pleca... eu o aud,
deşi sunt la poartă
în aşternutul aspru,
în lumea mea moartă.

***
Te ascunzi cu boala ta
ca o floare cu rădăcina înnegrită,
gata să moară; încă înflorită
tace, îşi ascunde faţa dăruită.
Cine să-i urmărească petalele
în fiecare zi? A trecut de anotimp,
au uitat-o în glastra albastră.
Şi ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare
Ar mai ţine-o sub soare, oho!
Nimeni nu crede că n-o să mai fie
nici măcar floarea din fereastră
ce aşteaptă ploaia
s-o mai răcorească.

***
Cine sunt eu? Nu mai ştiu.
Nu mă recunosc, nu mai iubesc;
trec prin criza lumii moderne,
ea suferă de neiubire cum ar spune Nichita.
Încet, încet am devenit ca ei
singur, trist, izolat
ca iedera prinsă în zidul mort,
găunos, ca un copac bătrân uitat în faţa casei,
deşi nu ne mai leagă de cer,
nici umbră nu mai face;
tace, acoperit cu dopuri de cer,
cu soare şi cu lună
închis într-o carapace.
Dar el există acolo şi pe-n serate,
îl aud scârţiind din braţele,
spânzurate de trup, slabe şi neputincioase.
Ca o cetate stă mărturie
a unor vremi ce n-or să mai vie.

***
Am dormit somn bun
era dezgheţ
şi apele s-au înălţat măreţ;
cât munţii au crescut,
amestecate cu zăpadă şi pământ.
N-am ales epoca în care am trăit,
cu atâtea uragane şi furtuni,
cu atâţia bolnavi şi canceroşi;
tuberculoşii s-au întors în flanc,
peste tot a trecut un tanc
şi a strivit sub lanţurile ascuţite
cuţite înfipte în gol, în aer şi ape,
parcă zburau şi arau întregul pământ.
Dar au semănat grâu.
Să aşteptăm să încolţească,
să crească. Pâinea
să nu mai fie săracă.
M-am trezit buimac, de atâta spaimă
că vom muri toţi credincioşii
în biserici, în casele de rugăciuni, în temple,
vor veni alţii cu alte exemple de vise:
strânse, încătuşate, răzbunătoare
pe fecioarele dezmăţate,
le-au dus din porturile de la mare.
Ce se va întâmpla? Morţii
au închis lumina la uşa mea.

***
Orice aş face, flacăra este rece!
În jur, camerele au îngheţat,
ferestrele şi gardul le-au
încorsetat cu un brâu opac,
cerul s-a ascuns dincolo de veac.
Ce o să prind din acest frig oracular,
oprit peste vreme, ceasul a înţepenit
acele nu mai sar -
în turnul bisericii
clopotul bate mai rar, fără muzică şi
fără credinţă, spaima face ocol.
Nu va fi nici un sfârşit,
decât pentru mine,
uitată de toţi aici pe pământ,
de zei şi de zâne absurd de frumoase.
Ei sunt veşnici în lumea lor
cântând în cor relele prevestiri.
Am strigat în somn, marele păcat
nu m-a lăsat să dorm.

***
Filosofând ne pregătim pentru moarte
spunea Platon, în albastra lui carte;
coboară spre noi credeau alţii,
aici pe pământul sacralizat.
Timpul ne tot apropie de ea,
deşi tot mai aproape, lângă fereastră
stă şi aşteaptă
în aceeaşi perdea albastră.
Toţi vom mai înflori
altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi.
Rămâne un mister moartea?
De ce când murim, Dumnezeu
este invocat, numit, implorat;
cu el plângem când ne chinuim,
îl aşezăm lângă petalele de flori,
pe perna suferindă,
blândă în lumina de ceară.
El este misterul, ultimul cuvânt înaintea morţii.
Îl vom întâlni pe Dumnezeu,
acolo în prag, ne vom uni, înainte
ca lumina oarbă
să îmblânzească glasu-i de arhiereu.
în grota ce stă să ne absoarbă.

***
Când murim de tot?
Când nu mai avem amintiri!
Mormintele sunt mărunte
stau pe alei, ca nişte soldaţi,
surori şi fraţi fără arme,
în cazarmă claustraţi.
Azi în cimitir
sub un imens patrafir
s-au adunat viii cu cei morţi!
Era un miros de colaci şi de vin.
Era sărbătoarea lor, sub cerul de smochin.
Şi totuşi au trecut
de marginea ferestrei:
peste poduri peste punţi
- fără să ştie ce este dincolo -
au acceptat fără temeri şi speranţe,
poate cu înfrigurare, căutând
cheia ascunsă sub pământ.
Cred că au găsit-o, poarta s-a deschis,
spre intrare în alt vis.
Năluca celor ce a fost pe pământ,
faţa s-a destins, ochi au rămas deschişi,
s-au încleştat linişti vechi,
cântecul a murit în urechi,
un zbor de sânziene
s-a amestecat printre gene.

***
Se miruie iubirea,
lacrima se subţie
sub pleoapa vineţie.
Trează, mai lasă să intre
cenuşa de oseminte.
Scânceşte ca o fiară
lumina de afară,
se apleacă de spinare
în uşă la intrare.
O! Fragedă făptură
oricât ai fi de pură
în prag o să rămâi
la râsul dintâi...
Vechea împărăţie
topită în pustie
şi putredă şi mută
rămâne nefăcută.

***
Răcoare şi larmă de vânt
coboară aerul pe pământ.
Mişcarea clatină
miere şi patimă.
Graţie, miraculoasă făptură
culori peste sâni şi gură.
S-a răsfrânt crinul la picior
şi mirosul mă-ngroapă uşor.
Muzica de sfere leagănă iarbă şi flori.
Niciodată nu te-ai gândit
că-ai să mori?!


Statuile

În ritm de vals, citesc
imaginile întocmite fals
pe sticla îngheţată şi rece.
Statuile mor sufocate de obiectele din jur:
ca lumânările stinse uşor
de o mână nevăzută
dispărută şi ea,
undeva, cândva, vărsată în aerul
apăsător şi galben,
în irizări de toamnă târzie,
vie, doar în amiaza mea.
Alături de femeia frumoasă din piatră,
stă o mască, care niciodată n-a zâmbit.
Ce idee să o pui în tablou cu ramă
preţioasă de aramă, filigranată.
Statuile au rămas în tipare
şi timpul lor moare; altfel
ar sta într-un muzeu, să trăiască
în lumea lor firească.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




23 comentarii

  • Maria Pavnotescu - studenta, poeta, profesoara de exceptie
    Dumitru Micu, 26.05.2015, 13:12

    Pot sa spun ca a fost unul dintre studentii mei cei mai straluciti si unul dintre cei din afara cercului de prieteni foarte apropiati caruia i-a impartasit preocuparile sale literare si incercarile proprii de creatie poetica. Era in 1956 si versurile Miei Pavnotescu exprimau o sensibilitate ce avea sa ramana constanta esentiala a lirismului specific naturii sale interioare, sensibilitate exprimata cu mijloace artistice tot mai evoluate, cu un rafinament in continua perfectionare. La maturitate, Mia a publicat si proza memorialistica in care ingenuitatea destainuirilor transfigurata de luciditatea unui scriitor tot mai stapan pe uneltele mestesugului sau.

  • versuri vibrante
    Alexandru Barbu, 23.02.2015, 05:09

    Un adevarat testament poetic - un cantec de lebada- mi-ar place sa citesc si restul versurile. Imi amintesc cu emotie d eorele de literatura.

  • Fie-i memoria binecuvântată
    Petru Clej, 04.02.2015, 20:16

    O profesoară de excepție și o doamnă în vremuri de uitat.

  • Favorit
    Panoiu Viorel, 03.02.2015, 11:50

    A avut un umor de o senzualitate debordanta si o nemultumire discreta.Mi- a fost colega si prietena, este o amintire reconfortanta, un remediu contra tristetii.

  • Tempus Fugit
    Adrian Lungu, 31.01.2015, 04:58

    Am avut sansa sa fiu elevul doamnei Pavnotescu, si sa o reintalnesc de-a lungul anilor... sa ii admir inteligenta vie, sensibilitatea si nobletea sufleteasca. Imi amintesc, ca ieri, lectia despre cronicari, in care ne-a facut o trecere in revista a intregii literaturi romane, discutand influentele cronicarilor asupra scriitorilor de mai tarziu, o prelegere de cea mai inalta tinuta intelectuala.
    A trezit dragostea de literatura in multe generatii de elevi, pentru care a fost un model:
    "Ca o cetate stă mărturie
    a unor vremi ce n-or să mai vie."



  • Profesoara mea si Eleva ei
    ROXANA WILSON CRUTIU , 29.01.2015, 16:30

    Maria , Mia a fost profesoara mea de romana si care m a pregatit pentru Filologie timp de patru ani , in plus am avut o relatie privilegiata care apoi s a prelungit toata viata . Aparitiile ei in clasa erau ca ale unui Inger prevestitor , de fiecare data la un moment dat , in timpul cursurilor, se atingea o anumita zona ca in Calauza (Stalker) filmul lui Tarkovski unde elementul realitatii si cel al magiei, se atingeau. Nu pot gasi explicatia, nu putea fi doar tiparul cursurilor ei ca un mozaic, poate ca tangibilul si intagibilul erau dimensiunile ei zilnice, isi traia versurile in viata , sau invers .

  • Dna Pavnotescu
    Marius Popescu, 19.01.2015, 01:26

    Am avut-o profesoara doar in primul an de liceu. Dar acela a fost anul in care am inteles ce inseamna literatura si cum se citeste poezia. Un mare talent si un suflet mare, care va ramine in amintirea tuturor celor care au invatat de la dinsa sau i-au citit opera.

  • Profesor si om de exceptie
    Roxana, 18.01.2015, 15:29

    Mia Pavnotescu va ramane intotdeauna in memoria mea ca unul din profesorii de exceptie de la Sf. Sava. Nonconformista, erudita, indrazneata, sfidand normele prescrise, un suflu de are proaspat in acei ani gri.

  • Superb
    Gigi Oprescu, 18.01.2015, 13:52

    O Doamna. Una dintre cele cu care rar ai norocul sa te intalnesti in viata. Te marcheaza, iata dovada, chiar si dupa ce a plecat!

  • In memoriam
    Rasvana Popescu, 16.01.2015, 22:41

    Din pacate nu am avut privilegiul sa fiu eleva Dnei Pavnostescu, o legenda printre elevii de la Sf. Sava. I-am invidiat mereu pe cei care au avut sansa sa-si imbogatesca viata in timpul orelor de limba si literatura romana la ora Dnei Pavnotescu, fiindca am banuit totdeauna ce am pierdut: o viziune foarte diferita asupra literaturii si a cuvintului scris decit cea necesara sa treci examenele. Am inteles cu adevarat asta cind am cunoscut-o personal, la multi ani dupa terminarea liceului. Prin poeziile sale mi-a aratat puterea cuvintelor de a scoate la suprafata din lumea nostra interioara cele mai adinci si intime simtiri , nelinistea cautarii, vulnerabilitatea existentei trecatoare.
    "Căutam o altă rostuire/ Să mai rămân în amintire"
    Cu siguranta.



  • Surprize pentru cei plecati
    Ondine, 12.01.2015, 12:11

    O minunata surpriza sa pot citi poeziile profesoarei si matusei mele Maria Pavnotescu pe internet, surpriza cu atit mai mare cu cit multi dintre elevii ei sint imprastiati peste tot in lume. Poeziile de mai sus sint scrise cu sufletul, intr-o ultima contemplare a vietii inainte de marea calatorie care stia ca o asteapta. Si ea, moartea, i-a mai dat putin ragaz sa sfirseasca acest cintec de lebada si sa isi ia ramas bun de la noi.

  • Spre neuitare, pe aripi de gând
    Ligia, 10.01.2015, 12:17

    Am cunoscut-o ca Om si îi datorez enorm. Îi descopàr acum lirica tulburàtoare, de o sensibilitate amarà, în care o regàsesc pe deplin pe cea din ultima parte a vietii. Personalitatea sa puternicà, originalitatea, talentul, i-au fost càlàuze pe cài neumbalate. I-am admirat mereu atasamentul netàrmurit fatà de cultura românà si dàruirea deosebità cu care si-a exercitat profesia. Prin tot ce a realizat, a iesit mereu din tipare; aceastà operà stà màrturie, spre neuitare.

  • Speranţa...
    meteo, 08.01.2015, 13:22

    Singurătatea este grea, dar spleen-ul e pasager atâta timp cât există speranţă. “Dă-mi, Doamne, nădejde în ultima clipă/ ce se înfiripă!” (...) „Poate am obosit să mai zbor, să mai cânt / frumuseţea pământului, / fără să mă tem că nu mai pot scrie,/ cu harul de la Dumnezeu / dăruit şi mie.” Versuri înnobilate cu glazură literară pură, statornicită în toate tablourile şi pe toate rafturile Galeriei cu antichităţi aurite: „Trecea iubirea cu mâinile legate / în panglici roz de mătase, împletite dur / peste pieptul alb de marmură rece, / cu sunetul măsurat şi pur!” În ciuda numeroaselor vicisitudini ale vieţii, speranţa Miei n-a murit niciodată.

  • In Memoriam
    Bogdan Scanteianu, 07.01.2015, 23:39

    Am avut sansa de a o avea profesoara pe Doamna Pavnotescu si prin extraordinara ei pasiune pentru literatura am primit un dar nepretuit, deschiderea spre frumusetea ideilor si spre incredibila capacitate a cuvitelor de a exprima stari si ginduri atit de inalte, frumoase si nuantate. Am sfirsit prin a deveni inginer, dar orzonturile deschise de Doamna Pavnotescu mi-au imbogatit viata si mi-au luminat sufletul pentru totdeauna

  • Pavi - un om de exceptie
    Cristian Bartoc, 06.01.2015, 03:07

    Am avut marele noroc sa o am ca profesoara de limba romana pe Pavi - un intelectual de mare talent pentru generatii de elevi pe care i-a indrumat, stimulat si carora le-a deschis ochii care valorile literaturii romane si universale. Ma bucur oricind sa-i vad publicate versurile.

  • D-na Pavnotescu, va multumum !
    Adina, 05.01.2015, 21:48

    Poezii tulburatoare, pline de adevaruri profunde, dureroase si foarte omenesti. Si in acelasi timp, pline de bunatate.
    Cu totii avem nevoie de poeziile d-nei Pavnotescu: mesaje venite din profunzimea fiintei umane pe care noi, oamenii de rind, nu putem sa le articulam, dar sufletele noastre au nevoie de aceste unde de lumina pline de suferinte si de intelegere.


  • in memoriam
    simona pasculescu, 05.01.2015, 21:15

    Un suflet mare, un suflet chinuit care a iubit mult oamenii si cel mai important, a marcat puternic foarte multe destine. Consider ca poeziile d-nei Maria Pavnotescu indeamna la reflectii si produc vibratii intense.

  • in memoriam
    lucia calciu, 05.01.2015, 15:53

    Cuvintele-spuse sau scrise sunt insuficiente pentru a exprima admiratia si pretuirea pe care le merita PROFESOARA de exceptie denumita simplu PAVI de catre elevii sai si chiar de cunostinte.Opera Mariei Pavnotescu te indeamna la adanci introspectii, este o opera care nu se poate citi simplu ,,pe diagonala", ci cu mare atentie pentru a intelege si a face la randul tau propriile reflectii privind viata

  • Poezii care m-au tulburat
    Nuni, 05.01.2015, 12:38

    Am citit pe nerasuflate poeziile. Am simtit cum au fost scrise in pripa plecarii, intr-un flux de inspiratie continua fara reveniri si adaugiri. Cred ca de aceea au un lirism si o naturalete deosebita.
    M-a tulburat poezia in care reflecta atat de elegant contemplarea legata de trecere: Răcoare şi larmă de vânt/coboară aerul pe pământ./Mişcarea clatină/miere şi patimă./Graţie, miraculoasă făptură/culori peste sâni şi gură./ S-a răsfrânt crinul la picior/şi mirosul mă-ngroapă uşor./Muzica de sfere leagănă iarbă şi flori./Niciodată nu te-ai gândit/că-ai să mori?!
    Am incercat si eu poezia cu o traducere in limba engleza:
    (Poate mai puteti posta extrase din alte carti de poezie ale d-nei Pavnotescu.)

    Cool and noisy gust
    lowers the air and dust.
    The movement shivers
    honey and fevers.
    Marvelous grace, awesome
    colors over mouth and bosom.
    The lily bent open at my sight
    its scent burying me so slight.
    Music of spheres sways grass and flowers
    Have you ever thought
    of your dying hours?


  • in m
    Sanda Calciu, 05.01.2015, 12:08

    Pavi (asa cum o stiau toti elevii ei) a fost un fenomen - fascina audienta prin simtul extraordinar de analiza si logica a rationamentului, trecand prin intreaga literatura universala, filozofie si mistica. A fost iubita nu doar pentru talentul sau pedagogic, ci si pentru exemplul personal, un om puternic, care a luptat impotriva unui intreg sistem si a unui destin necrutator. Si apoi, a fost Mia - femeia fragila, insingurata, framantata de neputinte si limitari exterioare, refugiata in universul cartilor si al propriului sau univers interior, insetata sa il exprime in forme si cuvinte. Scrierile sale din ultimii doi ani de viata sunt vocea, reflectia trairilor sale intense. Prin ele, Mia ne-a deschis o poarta catre mintea si sufletul ei, iar imaginile suprind prin detalii fine si extraordinar de precise, care denota o memorie fenomenala si un simt acut de observatie, dar si cautarile sale febrile pentru a atinge o liniste interioara si o stare de normalitate care i-au lipsit atat de mult. Asistam la un parcurs evolutiv sinuos, un puzzle compus din fragmente de viata, repere livresti, reflectii proprii sau lumi imaginare, dar si personaje si repere pe care Mia si-a construit un intreg sistem de valori si care ulterior au generat efecte surprinzatoare, aparte, ale propriului sau efort creator. La final, cele doua personaje - Pavi si Mia - s-au contopit. Mia era un om profund, un suflet elevat, iar cartile ei, fie ca vorbim de manualele scolare sau de opera sa literara, sunt o expresie valoroasa a celei care a trait o viata nedreapta in plan fizic, dar efervescenta din punct de vedere creator. Te iubim, Mia!

  • In memoriam
    Dana nedelea, 05.01.2015, 03:48

    Desi n- am avut norocul sa-i fiu eleva ,am avut prilejul s-o intalnesc pe Doamna Pavnotescu prin intermediul fiicei sale Roxana. O femeie speciala,talentata, cu o personalitate marcanta si o inteligenta patrunzatoare pe care nu o pot uita.Poeziile ei mi-au atins sufletul.

  • Jurnalul scris de Mia Pavnotescu
    Ioan S., 05.01.2015, 03:33

    Cat am fost in liceu i-am invidiat pe cei care o aveau ca profesoara de romana pe D-na Pavnotescu – reputatia ei era cunoscuta in tot liceul – o profesoara care preda nu ca sa acopere un curriculum ci ca sa te pregateasca sa intelegi ce e mai important din trecerea prin viata … era f iubita si admirata de toti. Traiesc de o vreme inNew York si m-ar interesa f mult sa citesc jurnalul scris de Mia Pavnotescu, de care am auzit din multe surse ... si cred ca multi romani care traiesc in NY sau alte colturi ale lumii ar fi interesati. D-na Pavnotescu a marcat viata multora din generatia noastra.

  • in memoriam
    Bogdan Burileanu, 04.01.2015, 05:44

    Doamna Pavnotescu - sensibila si originala, asa cum au cunoscut-o generatii intregi de elevi care i-au trecut prin mana. O poeta de intensa vibratie lirica, de mare discretie si profunzime. Un om rar. Un creator de arta si un slefuitor de oameni.

Spacer Spacer