istoria Timişoarei părea să nu se fi pierdut, când, plimbându-mă prin Unirii, îmi imaginam un "aşa a fost dintotdeauna".
angajarea intimă cu această imagine a oraşului (adoptiv pentru mine) m-a făcut să mă raportez la el prin comoditatea lui "a fi acasă", în loc de "a fi la".
renovarea centrului vechi a adus oraşul "în contact" cu lumea, printr-un design actualizat; iar pe mine, în contact cu o formă de nostalgie, cu un sentiment de pierdere şi de înstrăinare.
anxietatea acestei metamorfoze, atât de ciudată, imposibilitatea de a găsi o cale de comunicare între ce a fost şi ce va fi, între progres şi reţinere, apartenenţă şi înstrăinare.
tensiunea dintre originar şi noul chip, al renovării.
tensiunea lucrărilor zilnice se transformă în nostalgie pentru locurile pierdute şi, în special, pentru ştergerea semnelor vizibile ale istoriei oraşului, aşa cum îl ştiam: graffiti-urile de pe tencuiala clădirii părăsite au fost raşchetate; au rămas doar ochii unui fost personaj pe grilajul protector al ferestrei - în curând, clădirea va fi nouă.
progres | pierdere
0 comentarii
Arhiva rubricii
Am simțit cum viața mi se scurge prin vene, către minte, ca și când cineva - sau ceva - mă recabla înapoi la spirit, Felicia SimionDescoperă Sefarad, Red de Juderías de EspañaLife of Bulbs, Irina NeacșuBeluye Nochi / White Nights, fotografii de Mircea Albuțiu, cu un text de Alina PetriLa margine, Mircea Albuțiu, cu un text introductiv de Alina PetriToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Fotografia de luniFotografia de marţiFotografia de miercuriFotografia de joiFotografia de vineriFotografia de sîmbătăFotografia de duminicăPovești din Turnul BabelAtelier fotoFotografia - între imagine şi povesteFotografia de Dinu52 de portretePublicitate