Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Începe Trinidad (Cuba - ziua a 4-a)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

26.01.2015
meste.ro, decembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Am plecat cu autobuzul într-o călătorie de 6 ore din Havana către Trinidad, un mic orăşel colonial, aflat spre jumătatea Cubei, lângă mare. Autobuzul era destul de confortabil, însă împrăştia prea mult aer condiţionat pentru gustul nostru, încât ne simţeam de parcă mergeam într-un frigider. Sper să nu răcesc din nou, abia mă simt şi eu bine. Pe la jumătatea drumului a făcut chiar şi un mic popas într-un loc plin de verdeaţă, unde am băut sucuri de papaya.

Pe drum ne întrebam cum o să dăm de gazda noastră. Când eram în Bucureşti am făcut schimb de emailuri, rămăsese că o anunţăm cu ce venim cu o zi două înainte. Eu tiparisem ultimul email în care apăreau 2 numere de telefon. Numai că atunci când am încercat să o sun din Havana, nu a răspuns pe niciunul din numere. Aşa că le-am rugat pe gazdele din Havana să-i trimită un email. Dar nu ştiam dacă l-a primit sau nu. Aşa că ne aflam într-o oarecare incertitudine aspura locului în care urma să înnoptăm. La nevoie, aveam de la cei din Havană contactul unei alte gazde la care puteam apela în caz de nevoie. Aşa că nu eram foarte îngrijoraţi.


La sosire în Trinidad autobuzul ne-a lăsat în curtea unei clădiri de unde ieşeam printr-o poartă metalică cu grilaj. Ei bine, la acea poartă, de-o parte şi de alta a ei, cu un paznic ce nu-i lăsa să între în curtea staţiei, era o masă de oameni ce fluturau hârtii de diverse forme şi inscripţii, ce păreau să participe la o mică manifestaţie. Totuşi s-a dovedit că era o adunare paşnica, deşi agitată, iar în valurile de hârtii mişcătoare am reuşit să vedem şi numele noastre. Se pare că emailul a funcţionat, iar gazda noastră din Trinidad a reuşit să ne găsească.


Centrul Trinidadului e împânzit de străduţe pitoreşti cu piatră cubică foarte neregulată şi trotuare extrem de înguste. Deşi am văzut asta când am ieşit din staţie, am refuzat ajutorul unui localnic ce s-a oferit să ne care geamantanele cu o roabă. Iar noi avem geamantane mari şi destul de grele. Dar de pe hartă părea că vom sta destul de aproape de staţia de autobuz. Aşa că ne-am gândit că ne descurcăm. Cu toate astea, străzile erau în pantă, iar nouă ne căzuse la sorţi partea din deal. Aşa că la urcuş cu noi. Până am ajuns la casa cu pricina, geamantanul meu a ajuns în braţele gazdei, pentru că eu nu mai făceam mari progrese. După ce am terminat cu sportul asta, nu mi-am mai simţit mâna dreaptă o oră.

Odată instalaţi, am plecat să ne plimbăm pe străduţe, să luăm pulsul oraşului. Şerban m-a dus departe de zona turistică, pe străduţe cu oameni săraci, prinşi în activităţile cotidiene, pe lângă casele lor dărăpănate. Ca şi în Havana, maşini considerate în Europa ca fiind de epocă, sunt la tot pasul. Culorile lor vibrante precum şi formele rotunjite dau viaţă oraşului.


Pentru seara asta am aranjat cu gazda să ne pregătească cina, să vedem cum se prezintă oraşul noaptea de pe terasa ei. Am ales să mâncăm langustă, care ne-a costat doar 12$ porţia de data asta. A fost bună şi mai fragedă decât sora ei mai piperata din Havana. Terasa însă nu ne-a dezvăluit prea multe din oraş, nefiind suficienţe lumini pentru a-l face atractiv pe timp de noapte.


Am ieşit apoi să ne plimbăm, să verificăm cum e Casa de la Musica, de care am auzit de la alţi turişti, un loc unde poţi să asculţi muzică şi să dansezi. Din păcate am fost dezamăgiţi. Pe o suprafaţă terasată, în aer liber, erau înghesuite o mulţime de mese, ce forfoteau de oameni. În plus, printre mese lumea mişună într-un du-te vino neîncetat. Chelnerii nu reuşeau să facă faţă cererilor de băuturi ce veneau din toate părţile. Iar în toată hărmălaia asta o formaţie se străduia să se facă auzită, cântând însă fără prea multă convingere. Am stat şi noi puţin şi am ascultat, dar nefiind încântaţi de cele auzite am plecat să ne mai plimbăm.


Aşa am descoperit La Botija, un restaurant ce avea o formaţie compusă din 5 tineri, 2 chitarişti, 1 basist şi 2 cântăreţe. Cântau un fel de jazz cubanez compus chiar de ei. Erau entuziaşti şi cântau din suflet. Ne-au plăcut foarte mult şi ne-am gândit să venim să mâncăm aici mâine seară.





Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer