Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prin smârcuri


Ioana Bâldea Constantinescu

13.01.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Între atacurile de la Paris şi Globurile de Aur lumea se face armonică. O vezi cu ochi când măriţi, când îngustaţi, cum capătă şi pierde sens, cum trece de la sânge la volane de tafta, cum râde cu groază sau zâmbeşte unui blitz, camuflând alcool şi, poate, vrafuri vrafuri de oroare... Aşa e viaţa.

Mă tot gândesc la asta cât timp Bilbo îşi ia al doilea mic dejun sau cât cântă Thorin. Pe urmă vin trolii. Pe urmă elfii...

Un lucru bizar, când îl citeşti pe Tolkien, e că se potriveşte cu orice zbatere de lume, că are, în pagină, suficiente duioşii, dar şi grozăvie cât să alimenteze frivolităţi, reverii, coşmaruri. Sunt acolo toate, orci, fiarele din Beowulf şi poezia pe care numai lingvistul o poate desprinde atât de precis din rune, ludicul tradus în etimologii şi tot umorul livresc, mai strălucitor decât comoara lui Smaug, sunt poveşti despre discriminare şi rasism, cum sunt gâlcevele elfilor cu gnomii, e multă mitologie germanică, sunt şi utopii politice, şi referinţe biblice, şi elemente de criptografie, şi filozofie, şi aventură, şi poveşti de trezit oamenii mari din copii şi de adormit monştrii de pe pereţi...

Citesc Hobbitul. E ca o recădere în vrajă. Trebuie să o iau prin smârcuri, să rabd de foame, să mă deprind cu hachiţele hobbiţilor şi dragostea de aur a lui Thorin, să-mi aduc aminte cât de bine documentat e tot universul de vrăjitori şi eroi al lui Tolkien, să-l compar cu mitologia lui Blake, să las imagini din film să-mi treacă prin faţa ochilor şi sunetele prezentului (găunos şi superficial, făcut, nu o dată, din blitzuri şi kalashnikoave) să se amestece cu zgomot de vâslă, de săgeţi, de chiolhanuri şi pribegii.

Mă gândesc la Edith, marea iubire a scritorului, căreia îi spunea Lúthien, ca eroinei din Silmarillion. La alegoriile totalitarismului. La Codrul Întunecat, el însuşi imagine a necunoscutului care ne înconjoară. La răul din noi, zgândărit de comori şi inele magice, la somnul dragonului şi la focul din urma trezirii lui, la Piatra Străveche, pe care o caută toţi şi pe care Bilbo o fură cu gând să aducă pacea. Numai că pacea se risipeşte repede, ca-n lumea de dincolo de pagină.

"Eşti un nătâng, Bilbo Baggins!", îşi spune el atunci. "Ai cam încurcat-o cu treaba aia cu piatra; iar de bătut tot s-au bătut, în ciuda încercărilor tale de a cumpăra pacea şi liniştea, dar pentru asta chiar n-ai de ce să fii tu învinovăţit. Eu aşa zic."

Aşa îşi face Bilbo curaj şi se ceartă singur când mai marii lumii lui scriu istoria prin care el se strecoară uşor şi în care, nu o dată, plânge. Bilbo se încâlceşte şi se descâlceşte, însă, din firul aventurii şi crede, mai departe, în valea aceea cuviincioasă şi dichisită din care a plecat şi-n care, cu voia autorului, se va întoarce.

Şi asta pentru că, după cum ne spune Tolkien, "Era un hobbit mic şi bun la suflet."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Hobbit: An Unexpected Journey, The
 Toate articolele despre Hobbit: The Desolation of Smaug, The
 Toate articolele despre Hobbit: The Battle of the Five Armies, The


0 comentarii

Spacer Spacer