Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Do not go gentle into that good night...


Ioana Bâldea Constantinescu

27.01.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ar fi multe lucruri despre care aş putea să scriu azi. Cartea lui Hélène Grimaud, pe care o citesc, de exemplu. Numărul mare de ecranizări în cursa pentru Oscar din 2015. Faptul că îmi scriu textul literalmente pe genunchi şi pe repede înainte, cu senzaţia din ce în ce mai acută că aşa e viaţa acum, high speed, fără opţiunea slow motion...

Dar mie mi-au rămas în cap versurile astea:
Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.
 
Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night.

Pe măsură ce mi se rostogoleau în ureche, în sală, la Interstellar (un film cu multe concesii făcute comercialului şi câteva minute de o poezie subtilă, care compensează gloriosul happy ending american, previzibilitatea, neverosimilul etc.), ideea de furie, de revoltă în faţa sfârşitului, a necunoscutului, a spaţiului neîmblânzit de raţional se sculpta, şi ea, în întuneric, aluneca de pe ecran şi trecea în colecţia mea particulară de imagini, de sunete şi sens.

Am mai scris despre Dylan Thomas. Ba chiar, dacă îmi aduc bine aminte, într-o cheie similară. And death shall have no dominion... Azi, însă, mi se pare fantastică vocea aceasta, tulburată şi tulburentă, care citea la BBC în anii '40, care se revolta cu acent galez, care-şi reclama o amprentă, un mix de vehemenţă şi ritm, de imagine în continuă disjuncţie cu validarea publică şi, totuşi, invariabil validată. Thomas se înscrie în seria rebelilor cu alură romantică şi priză la public, cu poveşti de dragoste ficţionalizate la nesfârşit şi mutate, apoi, pe hârtie (cum se întâmplă în volumul lui The Map of Love), cu versuri care ajung repede să facă parte dintr-un repertoriu colectiv. Acum, în anii 2000, ajung  şi în filme despre Cosmos şi singurătatea universală a individului, a speciei, a iluziilor speciei...

Citesc despre el, de câteva zile. Despre plămânii lui în continuă suferinţă, despre cele Douăzeci şi cinci de poeme din 1936, despre poza voită în solitar damnat, despre ceea ce el numea aventura lui amoroasă cu literatura... Citesc despre cum a fost comparat cu Swinburne (ceea ce mă încântă) sau despre cum l-a influenţat pe Larkin.

O imagine, spunea Thomas, e cu adevărat poetică dacă generează conflict. Revoltă. Dacă intră în polemică subtilă cu ea însăşi. Michael Schmidt vorbea despre imaginile lui poetice ca fiind un cocktail cu erotism, magie, elegie, al căror liant e personalitatea explozivă a poetului. E vocea lui (o aud, parcă, într-un sonor bruiat, permanent de tuse).

Do not go gentle into that good night...

O voce care vorbea, în anii '40, despre rezistenţa la întuneric. O metaforă amplă, pe care o reducem prea des la un singur sens.
 
And you, my father, there on the sad height,
Curse, bless, me now with your fierce tears, I pray.
Do not go gentle into that good night.
Rage, rage against the dying of the light.
(Dylan Thomas, Do not go gentle into that good night)
 
Sună bine. Chiar şi pe ecrane.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer