Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ultima carte


Ioana Bâldea Constantinescu

03.02.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adams, Douglas. Allen, Woody. Angelou, Maya.

Nu mă mai satur răsfoind. Imagini.

Bourdain, Anthony. Bronte, Charlotte. Brown, Dan.

Reinier Gerritsen e un artist olandez care fotografiază oameni citind în metroul newyorkez. Inventariază autorii. Prelucrează imaginea. Studiază gestul, mimica, poza publică, recurenţa auctorială. O întreagă statistică, parte a unui proiect amplu, întins deja pe trei ani - The Last Book.

Calvino, Italo. Capote, Truman. Cehov, Anton.

Mie mi se par mulţi, adânciţi, eclectic, în cărţile lor colorate, austere, extrase aproape tacit dintr-o geantă, dintr-un buzunar, într-o complicitate intim delicioasă cu sinele doritor de poveste, de evaziune, de lume, dincolo de uşile metroului, de origine sau destinaţie, de numărul de staţii, locuri în picioare şi vecini de scaun.

Gerritsen, însă, nu e optimist. El crede că până la finalul lui 2016 va fi apărut ultima carte tipărită. Să ne înţelegem, nu povestea i se pare pe ultima sută de metri bibliofili, ci hârtia.

Diaz, Junot. Didion, Joan. Dostoievski, Feodor.

Print-ul e, după Gerritsen, în extincţie. Încă puţin şi o să ne mutăm cu toţii pe telefoane, tablete şi alte trăznăi. În dulcele stil Kindle. Foşnet vs. click.

Ephron, Nora. Eugenides, Jeffrey. Epstein, Mark.

În filmuleţul de pe site trece, previzibil, un metrou. Scrâşneşte. Uruie. Duce cu el povestea şi se mixează cu vocea lui Gerritsen, care îşi aduce aminte cum, în 2008, urca într-un tren şi fotografia, în medie, douăzeci de oameni care citeau. În 2009, media scăzuse la opt.

Faulkner, William. Fitzgerald, F.Scott. Flaubert, Gustave.

Tentaţia iniţială e să mă întorc în prejudecata mea, cum că print-ul tot moare, languros ca o adolescentă romantic tuberculoasă, de vreo douăzeci de ani. Pe puţin. Am mai auzit povestea asta...

Gerritsen vorbeşte despre criză, despre lumea subterană care alimentează, prin lipsa ei de lumină, prin rutina deja dogită, un escapism urban uşor de izolat. Fotografic şi nu numai. Da, e un documentar sociologic ce a făcut el. Volumul pe care ni-l arată, fără zâmbet, The Last Book, e mare cât o zi de post. Încet, încet, argumentele lui, care nu sunt deloc didacticist virulente, capătă substanţă... Omul vorbeşte despre ce a văzut revenind, pe acelaşi traseu, un număr de ani. Vorbeşte aşezat, despre o experienţă personală.

Fără pretenţia de a compara apetitul de lectură al bucureşteanului cu al newyorkezului, încep să număr în gând câţi oameni văd eu citind la metrou. Adică... altfel decât pe telefon.

Gombrich, E.H. Greene, Graham. Grisham, John.

Biblii şi cărţi de artă. De gastronomie. De self coaching pe o temă dată. Romane. Romane poliţiste. Existenţialiste. Naturaliste. Realiste. Postmoderniste. Eseuri. Cărţi de arhitectură. Grimase. Zâmbete. Ridicări de sprâncene. Uşi care se deschid şi cărţi care pleacă, dispar în paltoane largi şi buzunare de pantaloni cargo, alunecă în genţi şi ghiozdane, în pungi de hârtie şi mape supradimensionate. Scrâşnete, murmure, tocuri, zumzet urban. Şi hârtia, încă sonoră, clar detaşabilă, recognoscibilă, prezentă. Subtil, dar prezentă până la finalul alfabetului.

Îmi place The Last Book. Am s-o caut.

Gerritsen, Reinier.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer