Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

El nu a fost pe Conte Verde


Cristian Geambaşu

07.02.2015
Gazeta Sporturilor, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
S-a născut prea tîrziu pentru a fi pe Conte Verde şi prea devreme pentru a prinde Guadalajara, ca fratele lui Radu. Cîntat de Ioan Chirilă, pachebotul transatlantic Conte Verde ducea naţionala României la primul Mondial din istorie, în Uruguay. Guadalajara era locul în care sorţii ne aruncaseră împreună cu Anglia, Brazilia şi Cehoslovacia la Mexico '70.

Nelu Nunweiller avea pe atunci 34 de ani şi se trezise deja prea bătrîn pentru un turneu final al mînjilor care scoteau flăcări pe nas. Dinu, Dumitrache, Radu, Dumitru. Jucase de 26 de ori la naţională şi de aproape 300 de ori pentru Dinamo, clubul care îl înrolase, la propriu, de la 15 de ani. Era de meserie fundaş central şi era tare ca o stîncă. Era fundaş, dar afişa o eleganţă nobiliară împotriva asaltului atacanţilor, pe care poate doar Sandu Boc a mai arătat-o după el. Banderola de căpitan pe care o purta pe braţ era prelungirea firească a autorităţii pe care o exercita asupra coechipierilor.

Legenda spune că Nelu Nunweiller şi fratele lui Lică au fost primii "cîini roşii". Blonzi-roşcovani la păr şi cuperozici la ten, fraţii Nunweiller au însemnat ceva aparte în istoria dinamovistă şi în fotbalul românesc. După boema interbelică ei propuneau trecerea la fotbalul în care muşti din adversar pentru echipa ta. Mai important. Dincolo de acroşaj, detentă, intuiţie a desfăşurării fazelor ori precizie a paselor, Nelu Nunweiller a reconsiderat ideea de jucător profesionist într-un fotbal şi o societate care făceau apologia amatorismului.

Îmi închipui că pentru mai tinerii noştri microbişti dispariţia lui Nelu Nunweiller este o ştire marginală. Sper să nu fie chiar mai mult în mai rău decît atît, ceva de genul "s-a mai dus un moş din epoca în care se juca fotbal cu basca pe cap şi cu chiloţi pînă la glezne". Discreţia în care a trăit Nelu Nunweiller merită un moment de reculegere. Unul adevărat, în care să tăcem şi să încercăm să înţelegem o lume pe care am pierdut-o nu doar din cauza trecerii timpului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer