Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De când revelaţie


Ilinca Anamaria Prisăcariu

21.05.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De când zâmbesc dimineaţa, la prânz, seara şi între momentele astea, văd lumea altfel. În oglindă mă văd mult mai clar. Ies afară şi văd culorile mai bine. Copacii, iarba, sunt mai mari şi mai verzi. Drumurile au mai puţine gropi. Blocurile sunt mai puţin gri. Tind să cred din ce în ce mai tare că totul în jurul meu era, de fapt, minunat şi că n-am fost eu atentă până acum. Zău, mi s-a îmbunătăţit vederea! Ştii? Când zâmbeşti pe bune, mijeşti aşa ochii şi vezi mai bine! Serios! Parcă pot şi respira mai bine. Da, da, cu fiecare zâmbet mi se deschid plămânii, mi se oxigenează creierul, inima pompează şi o simt cum se gâdilă atunci când se umple cu fericirea din jur. Muzica-i mai emoţionantă, spectacolele mai puternice, liniştea mai densă, gălăgia mai ritmică, oamenii mai veseli. Se iubesc. Îi văd că se iubesc. Le simt energia. Şi eu iubesc. Iubesc mai mult, cu totul, simplu. Lucrurile sunt mai simple când zâmbeşti, mai umane.

Merg pe stradă. Cu fiecare pas, o bătaie a unei inimi fericite îmi schimbă ritmul vieţii. Un pas, o bătaie, un pas, o bătaie, un pas, o bătaie. Nu ştiu ce să mai fac cu atâta fericire. Habar nu am unde să o depozitez. La mine în casă nu am destul loc, chiar şi aşa, când tot ce am putut am înghesuit pe la prieteni, chiar şi pe la câţiva străini.

Trebuie să trăiesc fericirea la pas - aşa nu va fi nevoie să o depozitez undeva. Nu pierd absolut nimic, pentru că o folosesc încontinuu. Şi aşa, o redistribui fără oprire. Să nu mă opresc, deci, din mers. Să nu mi se oprească inima, că se pierde fericirea. Aşa că merg, inima bate, eu zâmbesc...

Fericirea se înmulţeşte. Cum eu nu am nevoie decât de câte un pas şi câte o bătaie din fericirea universală ca să pot fi, pe restul o dau mai departe. Şi uite aşa mă simt prinsă într-un troc al energiilor şi al oamenilor frumoşi.

De când zâmbesc, oamenii se văd mai bine. Îşi recunosc visele în ochii celorlalţi. Se adună, merg împreună şi - pas cu pas - devin din ce în ce mai... oameni. Ce era atât de greu? Trebuia doar să mă uit în ochii tăi. Şi în ai tăi. Şi în ai tăi...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer