Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Prefaţă la Criză la Moscova


Éliane Lecarme-Tabone, pe marginea unei cărţi de Simone de Beauvoir, traducere de Viorel Vişan

18.02.2015
Editura Pandora M
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Simone de Beauvoir
Criză la Moscova
Editura Pandora M, 2014

Traducere din limba franceză de Viorel Vişan


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Criză la Moscova, lungă nuvelă scrisă în 1966-1967, trebuia să facă parte din culegerea Femeia pierdută ("La Femme rompue", 1968). În ciuda unor calităţi evidente, Simone de Beauvoir a renunţat la ea, înlocuind-o cu Vârsta discreţiei ("L'Âge de discrétion"). A fost publicată pentru prima dată în 1992, în revista Roman 20-50[1].

Criză la Moscova descrie dezechilibrul conjugal şi identitar (depăşit în final) pe care îl trăiesc Nicole şi André, un cuplu vârstnic de profesori pensionari, în cursul călătoriei lor la Moscova: ei se întâlnesc aici cu Maşa, fiic a lui André dintr-o primă căsătorie. Modul de narare ales se dovedeşte perfect adaptat subiectului tratat. Simone de Beauvoir alternează, într-un ritm rapid, în secvenţe scurte (douăzeci şi patru în total, împărţite în mod egal), punctul de vedere al lui Nicole şi al lui André: cititorul ocupă astfel o poziţie privilegiată în raport cu fiecare partener, închistat momentan în interpretări eronate, decepţii nemărturisite, ranchiune disproporţionate. Tehnica aceasta îi permite, pe de altă parte, să dezvolte în paralel un punct de vedere masculin şi unul feminin, din perspectiva diferenţelor (preocupările lui André sunt mai mult politice, cele ale lui Nicole mai mult axate pe sensibilitate), precum şi a asemănărilor dintre ele. Simone de Beauvoir folosise deja această dublă focalizare în romanele sale anterioare (Sângele celorlalţi - "Le sang des autres" şi Mandarinii - "Les Mandarins"), dar niciodată cu această intensitate sau complementaritate.

După cum o arată şi titlul, nuvela împleteşte strâns istoria individuală cu istoria colectivă: neînţelegerea conjugală se declanşează cu ocazia unei călătorii care dă naştere unei decepţii politice. Ea aduce astfel o mărturie (critică) pasionantă asupra Uniunii Sovietice de la mijlocul anilor şaizeci. Simone de Beauvoir se inspiră din vizitele regulate pe care ea şi Sartre, invitaţi de Uniunea Scriitorilor, le-au făcut în URSS între 1962 şi 1966 (Sartre o regăsea aici, de altfel, pe Lena Zonina, prietena sa rusoaică, de la care Maşa împrumută unele trăsături). Astfel, transformările ţării sunt judecate prin experienţa concretă a protagoniştilor, atenţi la spectacole şi senzaţii, şi tot astfel sunt trăite numeroasele neplăceri provocate de absurditatea birocratică. Situaţia culturală a URSS şi politica sa externă, dominată atunci de tensiunea chino-sovietică, stârnesc discuţii între Maşa şi tatăl acesteia, dezamăgit în final că nu regăseşte un pur ideal socialist în Moscova pe care o redescoperă. Critica regimului sovietic făcută în cartea La urma urmelor ("Tout compte fait"), scrisă în 1971 după invazia Cehoslovaciei, va fi mai vie şi va consacra mai mult spaţiu problemei libertăţilor. Dar, aşa cum se prezintă, acest tablou detaliat al situaţiei din U RSS rămâne un document preţios.

Depăşind criza cuplului, Simone de Beauvoir abordează teme mult mai generale. Personajele feminine ilustrează diverse aspecte ale condiţiei femeilor: în ciuda voinţei sale de emancipare şi a luptelor pentru diverse cauze din tinereţe, Nicole, prea absorbită de viaţa de familie, îşi deplânge neîmplinirea ambiţiilor. Irène, logodnica fiului, întruchipează noua generaţie care, pretinzând că împacă toate lucrurile, nu aprofundează nimic. Dezinvoltura şi independenţa Maşei decurg din egalitatea sexelor în Uniunea Sovietică. Problema comunicării cu celălalt e prezentă de-a lungul întregii nuvele care explorează, în acelaşi timp, efectele amare ale îmbătrânirii: uzura trupurilor, renunţarea la sexualitate, abandonarea proiectelor, pierderea speranţelor. Să meditezi asupra vârstei te face să-ţi pui întrebări asupra Timpului (cu un omagiu final lui Proust). Deruta personajelor dă adesea un accent liric cu totul emoţionant tuturor acestor reflecţii. Exacerbarea "neînţelegerii" duce la o cufundare tot mai adâncă în trecut şi, în final, la un ansamblu de întrebări asupra sensului însuşi al vieţii umane: "O cuprinse brusc spaima: spaima de a exista, mult mai greu de suportat decât teama de moarte". Toate aceste problematici şi teme sunt împletite strâns şi în mo d necesar. Maşa, ghid şi interpret, a cărei prezenţă provoacă o stare de criză şi anumite conştientizări, se situează în centrul acestui tablou.

În Vârsta discreţiei, care înlocuieşte, aşadar, Criză la Moscova, Simone de Beauvoir reia situaţia cuplului care îmbătrâneşte, confruntat cu o neînţelegere, şi reproduce aici, adaptându-le la context, numeroase pagini din prima nuvelă. Dar elimină întreaga dimensiune sovietică şi adoptă, de data aceasta în mod exclusiv, punctul de vedere al personajului feminin în criză: aceste alegeri îi permit să insereze mai uşor noua povestire în Femeia ruptă. Cu distanţarea necesară, totuşi, bogăţia nuvelei Criză la Moscova se impune şi invită la o publicare autonomă a acestui text.

(Éliane Lecarme-Tabone)


[1] Roman 20-50, nr. 13, iunie 1992, "Simone de Beauvoir", pp. 137-188. Studii reunite şi prezentate de Jacques Deguy. A fost tradusă (şi prezentată) de Terry Keefe sub titlul "Misunderstanding in Moscow", în Simone de Beauvoir, "The Useless Mouths" and Other Literary Writings, edited by Margaret A. Simons and Mar ybeth Timmermann, foreword by Sylvie Le Bon de Beauvoir, "Beauvoir Series", University of Illinois Press, 2011. Manuscrisul autograf (NAF 27409) se află la Biblioteca Naţională a Franţei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer