Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

43. Laşitate, morcovi şi cartofi


Cornel Mihai Ungureanu

28.06.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
19 februarie 2001
Eu îmi amintesc cu drag duminicile în curtea bunicii, chefurile cu unchi, mătuşi, verişori şi verişoare. Am să scriu cărţi despre, erau minunate. Ei trăiau. Mă simt dator să scriu despre ei. Ţine-mi pumnii: vreau să nu-i las uitării.

Sunt sigur că nu ai nimic în comun cu djinul închis în sticlă şi am bănuiala că programul acela care "rulează mereu în background" îşi are rostul lui, care nu e neapărat acela de bruiaj; îl vezi aşa, dacă vrei să-l vezi aşa. Am dubii serioase că el există.

Afecţiunea lor este necondiţionată, chiar dacă nu pe ea o fac manifestă. Dacă stai singură cu tine, la o ceaşcă de cafea/ceai, cred că vei ajunge la acelaşi gînd. Poate că îşi exprimă mai bine aşteptările. Dorinţele. Mama era o femeie extrem de înţelegătoare. Ştiu ce ţi-am scris, dar ieri m-am gîndit mult la ea şi nu pot să nu admit că era o femeie extraordinară.

De ce îţi plac mai mult serile şi de ce nu îţi plac dimineţile?

Muriel Spark este o prozatoare care-i plăcea lui Updike care îmi plăcea mie. O englezoaică scriind. Despre "sărăcia îngemănată cu farmecul", despre "fetele sărace" şi "prietenii-bărbaţi cu care nu făceau dragoste dar pe care îi cultivau în vederea căsătoriei", despre o chestie pe care "n-o făcuse din nici un motiv anume şi fără nici un scop; era un simplu gest. Aşa era pe atunci." Despre birourile de ziare şi editurile din Fleet Street, despre eroarea făcută îndeobşte că dacă un individ vorbeşte bine şi cu însufleţire, el trebuie să fie şi un scriitor bun, iar dacă îmi dai voie să o mai citez, aleg: "Da, ciudat cum e, cred că ştie să fie un bun prieten". Sau un sfat pe care l-aş urma cu plăcere: "E bine să mergi la Paris dacă ai avut multe necazuri în ultima vreme".

seară
O înţeleg şi cînd vorbeşte de "starea obişnuită de nefericire plină de speranţă", dar la prima lectură pare greu de acceptat gîndul acesta al ei: "ceea ce nu ai, nici nu-ţi lipseşte", pe care nu-l pot interpreta decît în sensul că pentru ceea ce îţi lipseşte lupţi şi obţii, iar dacă un lucru nu îl ai înseamnă că nu ţi-a lipsit.

Am condus-o pe Nadia la gară. Cum acum suntem împreună (cu asperităţi discrete, posibil ireconciliabile) aleg să tac, scriindu-ţi despre orice altceva.

Mîine am să-ţi trimit, cred, două plicuri. În acesta pun şi fotografia cu Uischi şi Claxon, pe care Corina a scos-o din albumul ei, pentru tine, mai demult. Tot ea a şi făcut poza. N-am putut scrie. E noapte. Cei doi pisoi sunt tare nervoşi, iar eu îi ţin în camere separate spre a evita vărsări de sînge.

20 februarie
Dan zice că e frig în Toronto. Corina e încă la Laur. Acum mă duc să o văd şi am să trec şi pe la poştă. Uischi e cel alb negru. Claxon celălalt, tatăl lui Uischi . Pisică - mama e tot alb negru şi numele ei este aşa, nearticulat: Pisică.

Din păcate nu ajung să scriu. Am scos morcovi şi cartofi din cămară – să gătesc, dar nici nu m-am apucat. M-a sunat Laur, să trec pe la ei şi mă duc, pentru că ieri n-am ajuns s-o văd pe Cori. Am să gătesc cînd vin.

Te întreb însă: cînd am să scriu? Sau altfel: am să scriu vreodată cărţile pe care visez să le scriu. Kafka zicea despre performanţele desăvîrşite. Întrebarea este: sunt capabil de performanţa aia de care mă cred capabil? Sau este asta suprema laşitate, refugiul care mă ajută, psihologic vorbind, să nu crăp.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer