Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Înapoi în Havana (Cuba - ziua a 11-a)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

16.03.2015
meste.ro, ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Am plecat din nou spre Havana. Mai avem 4 nopţi de stat în Havana. Drumul de astăzi de 3 ore cu autobuzul ni s-a părut floare la ureche în comparaţie cu cel de venire. A trecut aşa de repede încât nici nu mi-a venit să cred că oraşul în care am intrat este chiar Havana.

Când să ieşim din staţia de autobuz, ne-a abordat un tip foarte solid care ne-a întrebat dacă vrem un taxi. I-am arătat adresa, am negociat şi l-am urmat spre maşină. Numai că nu s-a îndreptat spre ieşirea din faţă, ci a ieşit printr-o laterală. Unde a trebuit să coborâm o scară cu foarte multe trepte. Şerban nu era prea fericit. Eu în schimb mă amuzam, pentru că bagajul meu era în mâna uriaşului. Numai că după ce am coborât el nu s-a oprit lângă nicio maşină, ci a continuat să meargă. Şi a mai mers aşa vreo două străduţe până când s-a oprit în sfârşit lângă o vechitură de maşină care, surpriză, avea pană la unul din cauciucuri. Când a văzut, uriaşul a zis că o repară în 5 minute, să nu ne îngrijorăm, dar cred că în 5 minute abia ar fi reuşit să se aplece să scoată roata stricată. Aşa că i-am zis că nu aşteptăm şi am vrut să plecăm. Întâmplarea a făcut că tocmai în acel moment să apară un alt cubanez, care, auzind că noi căutam un taxi, s-a oferit să ne ducă el. Nici primul, nici al doilea cubanez nu aveau semn de taxi pe maşină. Se pare că în Cuba toată lumea face taximetrie, cu licenţă sau fără.


Hostalul la care stăm acum este tot al celor la care am stat în primele zile în Havana. Doar că locaţia e mai bună, e chiar în centrul vechi, Habana Vieja, dincolo eram la marginea ei. Şi este şi mai frumos. Mai nou, mai cochet şi mai liniştit. Dincolo stăteau şi proprietarii sau cel puţin acolo lucrau. Ei şi cei care lucrau pentru ei. Aici în schimb au două etaje, al nostru e format din camera de zi, bucătărie şi zona de luat masa, toate deschise. În continuare se iese într-un balcon ce dă spre o curte interioară, ce merge de-a lungul celor 4 camere de închiriat. Iar pe clădire au o terasă foarte frumos aranjată, cu vedere spre cele două fortăreţe El Morro şi La Cabana.


După ce ne-am instalat, am plecat la plimbare. Străduţele din jurul nostru sunt la fel de prăpădite ca şi cele din partea cealaltă, sunt doar mai înguste. La un moment dat ne-am întors să ne odihnim puţin, să recuperăm din somnul pierdut în ultimele nopţi. N-am mai dormit bine din Trinidad, de când cu vecinii gălăgioşi, seara următoare din cauza râului provocat de mâncare, iar în Vinales am avut parte de ţânţari în toate nopţile. Să sperăm că aici ne vor evita şi unii şi alţii. De data asta, ne-am făcut odihna cu alarma pusă, că să evităm figura cu puiul de somn de 5 ore, mai ales că acum nu mai avea cine să ne scoale.


După ce ne-am trezit, am mers la gazde în partea cealaltă să luăm masa de seară. Când am stat prima data la ei nu am apucat să luăm cina, aşa că ne-am gândit să o încercăm acum. Şi ne gândeam poate mai găsim turişti simpatici precum Lucas şi Danilo, cu care să stăm de vorbă. Turişti aşa deschişi spre conversaţie n-am găsit, deşi era masa plină, poate pentru că majoritatea erau cupluri în vârstă. Era şi un tip singur, un francez, care era însă taciturn şi nu prea vorbea cu nimeni. Masa a fost destul de bună, avea chiar şi chipsurile de banane care îmi plac mie. Însă a fost prea multă mâncare pentru o singură masă.


Am plecat apoi în oraş să căutăm un local cu muzică live şi ne-am gândit să încercăm un alt loc în afară de Cafe Paris. Aveam şi un trabuc cu noi de la plantaţie, fapt pentru care ne trebuia un loc în care să aibă miere. Odată descoperit gustul trabucului fumat cu miere, numai aşa vroiam să-l mai fumăm acum. Însă, oricât am căutat, toate localurile cu muzică live în care am intrat nu aveau şi miere. Se pare că nu fac casă bună împreună. Aşa că în final ne-am mulţumit doar cu muzică pentru seara această, rămânând ca trabucul să-l fumăm în altă zi.

Nu ştiu dacă faptul că nu aveau miere ne-a făcut să nu ne placă nici muzica prea mult, sau pur şi simplu nu era ea prea grozavă. Iar drumul înapoi la hostal s-a dovedit a fi foarte friguros, pentru că serile nu mai erau aşa de călduroase ca la început. În schimb eu eram îmbrăcată la fel. În rochie fără ciorapi. Pentru că nu m-am gândit să-mi pun şi aşa ceva în bagaj.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer