Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Nesupunerea


Cristian Geambaşu

27.03.2015
Gazeta Sporturilor, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cum să transformi o înfrîngere într-o victorie prin puterea minţii. Asta a fost demonstraţia Simonei la Indian Wells
 
Pauză între game-uri. Încă unul pierdut. Este încruntată, supărată, înciudată. Se aşază, urmează un minut de odihnă. Degetele frămîntă fruntea, ca într-un masaj de autoapărare. Jocul nu merge. Joacă rău. Nu are cadenţă, mîna este încordată, reverul în lungul liniei se îneacă în burta fileului, serviciul trece chinuit în terenul adversarei care aşteaptă prada facilă. Aleargă bine, asta i-a rămas, alergarea. Picioarele o ascultă, dar parcă nici ele nu au sprinteneala obişnuită. Se ridică, inspiră adînc, priveşte spre teren cu o hotărîre pe care am văzut-o undeva, în alt timp, în altă lume, la Nadia şi la Ivan. Şi atît.
 
Finală de turneu la Indian Wells. Lume pe sprînceană în tribună. Presiune mai mare decît în Groapa Marianelor, miză sportivă, bani mulţi pe masă. Simona Halep dispută două meciuri în acelaşi timp. Unul împotriva sîrboaicei Jelena Jankovici, altul contra propriului corp. Care nu vrea şi care se revoltă. Carnea şi muşchii şi oasele vor odihnă, mintea şi sufletul cer altceva. Este o luptă complicată. Materie contra spirit. Şi nu avem nici un filosof în public, doar magnaţi, cîntăreţi şi actori. Şi public care arestează cu o bucurie infantilă mingile ajunse în tribună. Plus o chinezoaică arbitră de scaun care strigă "net!" la mijlocul punctului.
 
Nu ştim ce se petrece în mintea Simonei şi ar fi o obrăznicie să glosăm pe tema asta. Într-un exerciţiu facil, de subliteratură, am scrie că românca Halep şi-a învins propriii demoni înainte de a cîştiga meciul cu Jankovici. Poate că sînt şi nişte drăcuşori nelucrativi acolo, e greu de certificat amestecul luciferic. Simplu spus, jucătoarea noastră are slăbiciuni, ca orice om. Zile proaste şi zile bune. Iar slăbiciunile apar neinvitate, indiferent cît de mult te antrenezi şi dincolo de sfaturi savante primite de la antrenori. Probabil că stăpînirea de sine rămîne arma cea mai de temut a româncei. Ba nu, sigur. Spre deosebire de Novak Djokovici, ca să luăm cel mai înalt reper, la ea liniştea interioară vine din nelinişte. La Nole, vine dintr-o formă de trufie a valorii asumate. Tenisul geometric şi procentual al liderului mondial al băieţilor se hrăneşte şi din muncă, şi din egocentrism. Aici se întîlnesc Halep şi Djokovici, în nesupunere.
 
Tehnic, Simona mai are de lucru. În special la loviturile de fineţe. La jocul ofensiv, la fileu. Asta este o veste excelentă. Monumentalul Federer a învăţat cu adevărat să vină în faţă şi să producă binomul serviciu-voleu de-abia atunci cînd a început să lucreze cu Stefan Edberg. Întreprinderea Simona Halep este încă în faza de dezvoltare, asta iar trebuie să ne bucure. Deocamdată, cîştigătoarea de la Indian Wells şi-a betonat locul 3 în clasamentul mondial şi respectul autentic al adversarelor. Halep nu mai este o fată din România infiltrată nu se ştie cum în lumea aceea atît de resentimentară a jucătoarelor de top. Acolo nu trebuie să fii iubit, acolo trebuie să fii temut. Halep a înţeles asta. A înţeles şi a aplicat cu o dăruire înspăimîntătoare. Şi destul de neromânească, dacă nu vă supăraţi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer