Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alte fragmente despre Bucureşti


Bogdan Ghiu

05.04.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ceea ce trebuie spus extrem de fin şi de precis este că Bucureştiul şi-a suportat, şi-a metabolizat polarităţile într-un mod amestecat, prin juxtapunere, dar asta doar pînă de curînd. După 1990, a apărut şi se manifestă tot mai puternic o tendinţă de import, ne-specifică Bucureştiului şi amestecului "balcanic", de comuntarizare şi chiar de neo-ruralizare a diferenţelor, altfel spus, de închidere a celor bogaţi în cartiere şi "zone rezidenţiale" ca nişte adevărate sate de tip nou, ceea ce constituie, după părerea mea, o decădere şi o trădare a spiritului autentic bucureştean, care amesteca diferenţele, chiar dacă le ipostazia geografic şi spaţial.

Mai mult decît clădirile, edificiile, casele, specificul bucureştean îl dă strada, spaţiu dintotdeauna comun şi trans-comunitar, în care diferenţele şi chiar polarităţile nu fug, centri-fug, unele de altele, ci convieţuiesc, se ating, se au în vedere.

Dacă înainte, bogaţii, elitele ocupau, îşi însuşeau şi marcau centrul, abandonînd periferiile mahalalelor, astăzi asistăm la procesul invers, de pură imitaţie urbanistică nordamericană, al refugierii şi baricadării celor cu resurse, care de mult nu mai compun însă o elită, în afara oraşului şi cît mai departe posibil de oraş, dacă nu chiar de însăşi ideea de urbanitate şi de socialitate, de spaţiu comun, al întîlnirii cu Celălalt şi cu alţii. Pentru aceşti neo-conservatori, centrul Bucureştiului, marcat simbolic şi arhitectural de vechii, adevăraţii conservatori, nu este, în prezent, decît un imens loc de parcare. Pe trotuare, desigur!

În felul acesta însă, însăşi ideea de oraş, de socialitate şi de societate tinde să dispară, iar involuţia individualistă a oraşului spre suburbii şi mall-uri este de fapt, în ciuda aparenţei de modernizare, o dez-urbanizare galopantă, trebuind să fie chiar înţeleasă ca o neo-re-ruralizare. Oraşul se dizolvă şi decade într-un fel de neo-sate, care nu mai sunt însă cu adevărat nici sate, nici oraşe şi nici nu mai formează o societate, ci constituie doar nişte formaţiuni-fantomă, parazitare şi distructive, dezagregante.  

*
Cu titlu de încheiere temporară şi de concluzie provizorie, aş vrea să fixez ideea unui anumit spirit urban, public bucureştean pe cale de a fi sacrificat de istorie. Este vorba de faptul că aici, la Bucureşti, contrastele şi extremele sociale obişnuiau să convieţuiască şi să se amestece într-un tip de socialitate care a făcut, multă vreme, farmecul Capitalei jos-danubiene.
 
Altfel spus, întregul oraş tindea, mai degrabă, să fie o imensă mahala, "tonul" şi "fondul" centrului constituindu-l, desigur, "ocupaţia" arhitectural-stilistică a celor bogaţi şi potenţi.
 
Astăzi, aceştia sînt cei care se retrag în nişte mahalale de aşa-zis lux, baricadîndu-se în nişte neo-sate "rezidenţiale", în vreme ce centrul Bucureştiului este lăsat în voia cetăţenilor liberi de constrîngerile avuţiei.
 
Micul Paris care era Bucureştiul balcanic tinde să devină mai curînd un Los Angeles dacă nu chiar un Detroit sud-est-european. Cu tot ce denotează şi conotează, azi, aceste zone urbane, aceste post-oraşe nord-americane.
 
Căci spiritul unui oraş este dat nu atît de construcţiile care mărginesc străzile, cît de strada ca atare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer