Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Dans cubanez (Cuba - ziua a 14-a)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

06.04.2015
meste.ro, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Astăzi am vrut să respirăm puţin aer curat, aşa că am decis să părăsim temporar Havana. Am mers în satul Cojimar, care se află foarte aproape de oraş, satul de pescari unde mergea Hemingway cu vasul lui Pilar. Satul e foarte mic, are două străzi importante, una pe lângă apă, mai puţin circulată şi încă una paralelă, pe care circulă toţi localnicii. Ne-a plăcut mai mult să mergem pe lângă apă, să simţim mirosul de mare, de peşte, eram aproape singuri, doar noi şi valurile ce se spărgeau bubuind de parapet.

Ne-am plimbat şi până la restaurantul unde poposea Hemingway. Era plin de fotografii, unele doar cu el, altele cu el şi Fidel, sau cu el arătând mândru capturile făcute de-a lungul anilor. Dar n-am rămas acolo pentru că zona de mese era închisă ermetic cu geamuri şi nu puteam auzi marea.


Aşa că am plecat şi ne-am oprit la un restaurant în aer liber care arăta foarte rustic, gen Vama Veche, cu acoperiş de paie şi mese de lemn. Avea şi două umbrele de paie aşezate pe pajiştea din faţă. Doar nisip nu avea, de pe iarbă păşeai pe pietre şi intrai în mare. Dar nu intra nimeni să facă baie, doar nişte scafandrii am văzut intrând în apă, cred că se scufundau după scoici sau crabi. Ne-am aşezat la o masă, am comandat două Daiquiri şi ne simţeam atât de bine încât eram hotărâţi să luăm şi prânzul acolo. Însă sosirea cocktailurilor ne-a schimbat planurile. Pentru că lichidul străveziu din pahare nu semăna deloc cu Daiquri cu care ne-am obişnuit până acum. În el pluteau stinghere câteva insuliţe de gheaţă iar o grămăjoară nedizolvată de zahăr zăcea pe fund. Trebuia să fie frozen şi să arate precum nişte munţi de zăpadă pufoasă. Iar gustul era pe măsura aspectului. A fost suficient să sorbim puţin şi ne-am luat adio de la ele. Ne-am bucurat în schimb că între timp completaseră cele două umbrele cu fotolii şi canapele din răchită şi ne-am mutat acolo. Acum mă simţeam chiar ca la mare. Eram doar noi, era linişte şi ne bucuram de adierea vântului, de cântecul valurilor şi de mângâierea soarelui. Nu puteam să ne bucurăm şi de nişte cocktailuri bune, dar ce să-i faci, nu poţi să le ai pe toate.


La prânz ne-am întors în oraş şi am mers la restaurantul din China Town. Spre deosebire de acum două seri nu era nimeni afară, dar tot am aşteptat puţin până să intrăm. Cât aşteptam noi, s-au mai strâns şi alţii şi s-a format o mică coadă. Am comandat de data asta o porţie de peşte în sos de portocală, orez negru cu fasole, yuca şi banane prăjite. De la prima vizită am învăţat că o porţie este suficientă pentru amândoi, iar uneori chiar prea mult. Data trecută ne-am luat o porţie de creveţi pane cu orez şi salată, dar n-am reuşit să o terminăm. De data asta ne-am terminat porţia, spre deosebire de nişte cubanezi de la masa vecină. Îşi luaseră fiecare câte o porţie de creveţi pane şi încă câte o porţie din alt fel. Masa arată precum munţii mogotes cu atâta mâncare pe ea. Erau localnici şi ce n-au terminat, au luat la pachet. De fapt, majoritatea localnicilor plecau cu pacheţele. Poate special comandau mai mult decât puteau mânca, ca să ia restul pentru acasă.


La întoarcere, chiar lângă hostal ne-a abordat un tip ca să ne ofere serviciile lui de taxi. L-am refuzat, dar ne-a lăsat cartea de vizită, în caz că poate voiam să ne ducă la aeroport. Avea un Chevrolet vechi, dar bine întreţinut. Era curat, lucios şi.... roz!!! Cu alb, e adevărat, dar predominant roz. Şi nu scăpam de roz nici înăuntru. Şi, deşi era roz, lui Şerban i-a venit ideea să mergem cu el la aeroport a două zi. Eu îl tot bătusem la cap zilele trecute să ne plimbăm şi noi cu o maşină de acest fel, dar n-am apucat. Acum se ivise ocazia. Nu era chiar culoarea pe care mi-o dorisem, eu aş fi vrut să fie albastră, sau roşie, dar, decât deloc... L-am întrebat cât cere pentru aeroport, eu crezând că o să ne ceară mai mult decât ne aranjaseră gazdele, dar surprinzător, a fost mai puţin. 20$ în loc de 25$. Nu mai rămânea decât să fie mâine aici la ora stabilită.

În seara asta am mers să mâncăm la Trattoria 5 Esquinas şi mâncarea a fost delicioasă. Am mai prins liberă ultima masă din cele 5 din interior. Am ales pizza cinque quesos, derivatul cubanez al clasicei quatro formaggi. Deh, trebuia să se adaptaze celor cinci colţuri. Şi ravioli cu pesto. Foarte bune amândouă. Şi un vin roşu foarte bun, primul vin roşu din Cuba. Eram în Cuba fără să fim în Cuba. Cu mâncare italiană şi fără salsa.


Cu stomacurile satisfăcute, am mers într-un loc pe care l-am ochit aseară, cu muzică bună, cubaneză spre jazz. De-abia aşteptam să mai bem un Daiquiri. Numai că se pare că nu puteau să facă în acelaşi timp şi muzică bună şi cocktailuri bune. Chelnerul a tot încercat să ne sugereze să luăm Mojito. Dar cumva Mojito băut aici în Cuba nu mi s-a părut aşa bun, poate pentru că mi-a plăcut Daiquri mai mult. Dacă era făcut bine. Aşa că am încercat o Pina Colada eu şi o Caipirinha Şerban. Însă când au venit arătau mult mai rău decât cele două Daiquiri din satul pescăresc. Erau tulburi şi cumva murdare, încât nici măcar nu am avut curajul să le gustăm.


În schimb am avut parte de spectacol. Erau două fete, europene, singurele, drăguţe şi dornice de dans. Mai întâi au fost invitate pe rând la dans de către un localnic în vârstă, care se mişca foarte elegant. Şi ele ştiau să se mişte. Apoi, mai era un grup de tineri localnici ce arătau foarte macho şi păreau dornici de... multe. Unul din ei, după ce a executat un număr solo de dans în aplauzele amicilor săi, a trecut la atac şi a invitat una din fete la dans. Şi... au dansat! N-am văzut nicăieri în Cuba aşa dans. Am avut senzaţia că am fost teleportată în Dirty Dancing şi am intrat în zona interzisă. Erau atât de înfocaţi amândoi, încât mai toată lumea din local s-a strâns în faţă lângă ei să-i vadă. Mulţi au început să filmeze, inclusiv Şerban. Dânsul era exploziv. Când în sfârşit s-a terminat, fetei îi era greu să-şi revină. Nici ei nu-i venea să creadă cum au dansat. Trebuie să recunosc, dacă n-am făcut-o până acum, cubanezii ştiu şi să danseze şi să se distreze.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (II), Radu-Ilarion Munteanu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (I), Radu-Ilarion Munteanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer