Moartea se trezi şi, tocmai ea, care nu se temea nici de ciumă, nici de SIDA, nici de toate molimile pământului, ba, dimpotrivă, le diriguia, rămase ca trăsnită: era înconjurată în pat de trei moşnegi, care mânau porcii la jir de parcă toată lumea era a lor. Şi ce să vezi? Moartea sare din pat ca strechietă să-şi caute cutia cu coasa de sub pat, să-i hăcuiască pe loc. Dar ia coasa de unde nu-i! Dă încolo, dă pe dincolo şi deodată vede coasa în mâinile lui Popic. Se repede turbată, trage, smulge de cutie - nimic. Popic o ţinea zdravăn şi prin somn, atât de pornit era împotriva lui Donose să-i zboare creierii, să îi facă, chiar dacă erau puţini, terci. Dar hoaştei de Moarte îi trecut furia cât de curând, căci îşi aminti în ce nenorocire se afla şi îi trecu cheful de a-i căsăpi pe cei trei. Dădu din mână a lehamite şi căzu într-o stare de descurajare cruntă. Apoi se îndreptă spre chiuvetă să-şi facă toaleta; măcar s-o prindă moartea curată în faţa lui Dumnezeu. Cu indiferenţa celei care văzuse pe toate în viaţă, Moartea îşi scoase toate hainele mohorâte şi începu să se spele. Nu-i era frig, căci la fel cum avea sufletul împietrit, tot aşa era şi trupul de băboi ciolănos: nu simţea nici frigul, nici căldura. Ivan, care se trezise, fu martorul tainelor respingătoare ale toaletei femeii bătrâne. Avea perucă, iar sub ea un cap cărunt cu păr rar. Ivan văzu picioarele umflate cu bulbucii varicelor, bucile fleşcăite, triunghiul acela mizer, albit şi el.
Apoi Moartea se ghemui pe un taburet scund: pământie la chip, morfolind din buzele lăsate în jos ca la cai din cei bătrâni, legănându-se încoace şi încolo. Nu i se citea nici un gând în ochii tulburi, doar un imbold străin, de dincolo de ea, o făcea să se legene încoace şi încolo, ca o candelă singură, în întunericul lumii. Printre dinţii de mizerie îi sclipea un dinte de aur. Sclipea, nu ştiu cum, batjocoritor, iar lui Ivan, mai mult, i se păru că Moartea îi face cu ochiul, îşi oferă graţiile. Îi aducea aminte de doamna de la Protecţia Consumatorului. Iar Ivan nu se răbdă şi zise înciudat: "Ţi-a venit şi ţie coneţul, Vidma". Doar o clipă îi trebui Morţii să-l recunoască: "Nici în ceasul ăsta nu scap de tine, Vanea"? "Ţi-a venit şi ţie rândul să mori, n-am ce-ţi face". "Eh, nu-i nici o scofală să trăieşti. Numai muncă şi necaz. Cu ce m-am ales cât am trăit?" "Proasto, dacă n-ai ştiut să cauţi mângâierile vieţii!" "Ce să caut, măi Ivane, nenorocita de mine? Aveam şi eu socoteala mea, misia mea". "Poate că ai şi tu dreptate", o compătimi Ivan. "Dar măcar, uite, să râzi puţin". "Cum să râd?". "Cum? Nu ştii să râzi?" "Nu". "N-ai râs niciodată?". "N-am". "Doamne fereşte şi apără", se cruci Ivan şi, dând un genunchi lui Părpăuţă, ce dormea covrig la picioarele lui, zise: "Ia scoală, bre Părpăuţă. Spune tu, că tu eşti cu carte: cum se râde?". Părpăuţă căscă, apoi zise repede pe de rost: "Râsul (Risus) are trei grade. Gradul întâi. Zâmbirea, care fără nici o mutare a răsuflării, numai prin faţa voioasă se arată aşa: buza de sus ridicându-se, dinţii sclipesc, obrajii se umflă şi ochii strălucesc. Gradul al doilea. Râsul adevărat. Sub acesta mutările mai înainte numite se arată mai bine, se face o insuflare afundă şi puternică (în acest timp Ivan executa toate cele spuse de Părpăuţă, uitându-se grăitor înspre Moarte), pre carea o urmează mai multe mici şi glăsuitoare răsuflări şi aşa îngustându-se crepetura glasului, bărbaţii dau sonul "a" şi "o", iar muierile "i" şi "e". Aicea pieptul şi foalele se mişcă. Gradul al treilea. Râsul în cocote (cachinus)". "Cum în cocote?" întrebă mirat Ivan. "În hohote, dom'le", zise Părpăuţă plictisit de o asemenea crasă incultură a semenilor săi, apoi continuă: "... se zice atunci când însuflarea sunătoare cu răsuflări dease şi glăsuitoare se schimbă sub acest râs, pieptul şi foalele se lovesc, capul, mânurile şi picioarele pentru împedecata răsuflare se mişcă". "Ia, hai e să începem cu zâmbetul. Ridică buza de sus. Aşa. Să se vadă dinţii. Şi ochii... ochii. Vreau să văd ochii strălucitori". Dar când Moartea îşi holbă ochii, rânji cu dinţii ei de cal, albi-albi şi tineri îi erau dinţii, numai zâmbet nu era acela. Îţi venea s-o iei la fugă. "Shit! Mă ia cu răcoare. Apăi dacă aista-i zâmbet, înseamnă că la râs mă bag sub pat de frică". Ivan se scărpină în cap neştiind ce să facă: "Râzi, fa, râzi! Ia mai zi, bre, din cărţi. La ce-i bun râsul?". Părpăuţă începu iar repede cu un glas monoton ca isonul, ce nici urcă, nici coboară: "Râsul, prin zguduirea muşchilor intercostali şi abdominali, apoi prin frecventa şi convulsiva ridicare a diafragmei, scoate fierea şi alte sucuri amare din splină, ficat şi momiţe, cu toate pasiunile vătămătoare ce le sunt proprii şi le deşartă în duoden. Pentru că râsul şi voia bună constituie medicamentul universal, panaceumul". În acest timp Ivan gâdila Moartea încercând s-o facă să râdă: "Râzi, fa, râzi. Uite ce moacă are!" Într-adevăr, Moartea avea o mutră cumplit de cătrănită. Încerca ea într-o privinţă, dar - vai! - rânjea ca o hârcă.
"Shit, 'zda mă-sii - făcu a lehamite-ntr-un târziu Ivan. Ia vezi, bre, pune-o casetă. Că am chef să joc". Ivan avea nişte casete vechi ca şi radiocasetofonul, care ar fi făcut, de bună seamă, mândria oricărui muzeu de antichităţi. Părpăuţă se moşmondi ce se moşmondi şi până la urmă se auziră nişte hârâituri şi pocnete. Deodată izbucniră sunetele violente, triumfătoare scoase de alămurile fanfarei de la Valea Mare. Ivan începu să joace mărunt sârba în jurul mesei, ţinând mâinile în sus, cum se joacă în Basarabia: "Iu-iu! Iu-iu-iu-iu! Că desară batem cuiu!" Părpăuţă nu se lăsă mai prejos şi săltă şi el într-un picior, se lovi cu mâinile peste şolduri şi chiui: "Hop-hop-hop-hop! Tot pe loc pe loc, pe loc! Să răsară busuioc!" şi îl apucă pe Ivan de după umeri. Şi jucau îndrăcit în jurul mesei. Chirpidinul, cuiele şi celelalte scule împrăştiate pe jos săreau în toate părţile. "Tot pe loc, pe loc, pe loc! Şi cu Moartea la mijloc!" strigă Ivan, trăgând-o cu sila pe Moarte şi aşezând-o între el şi Părpăuţă. O ţinu strâns cu mâinile de după umeri. Cernită şi cătrănită, Moartea arăta ca dracu' între cei doi, care se îmbujoraseră la obraji. "Lelea-i naltă ca o floare / Badea-i pân' la cingătoare", hăui Părpăuţă şi parcă Moartea, pentru prima dată scoase un zâmbet schimonosit. Era mai înaltă cu un cap decât Părpăuţă şi cu două decât Ivan; se smucea şi ea cum putea, legănându-şi fustele cernite. "Nu juca lelea prea iute / Că se bese şi cam pute" răcni Părpăuţă. Acuma Moartea zâmbi de-a binelea. Sălta şi ea cu foc de ici-colo prin odaie. "Iu-iu! Iu-iu-iu-iu-iu!"
...Când Popic se trezi, ce-i văzură ochii? Cei trei se întărtaseră bine la joc. Săltau ca nebunii prin odaie, zvârleau din picioare, urmând anapoda ţârlâiturile trompetelor. Ivan îi trăsese Morţii sfoara printre dinţii ei de cal şi acum striga: "Ţală, boală, ţală, boală! Că ţi-am pus şi căpiţală". Moartea râdea acum în hohote şi dădea din picioare ca şi cum ar fi fost cal. Îi pălălăiau fustele de numa-numa. Părpăuţă îi sări în spate: "Căluţ negru şi urât / că şi eu te-am călărit". Dar Moartea de colo: "Da' când oi pleca / Pe cine oi lua?" Părpăuţă ridică din umeri făcând-o pe niznaiul. Popic se uită ce se uită, apoi îşi puse două degete în gură şi-i trase o şuierătură de cele haiduceşti de răsună tot blocul: "Vine moşu' de la munte / C-o săcure şi c-o cute", strigă agitând cutia Morţii. "Fugiţi, fete, că vă f..." o plesni şi Ivan răcnind ca din gură de şarpe. Îşi scosese hainele cu care se încotoşmănase şi acum era gol până la brâu. Părpăuţă făcuse la fel. Se vedea după trupurile lor descărnate, după muşchii căzuţi că Oboseala şi Boala, înaintemergătoarele Morţii îşi înfipseseră deja colţii în ei. Dar acum, măcar pentru câteva clipe, erau alţii. Aşa cum le străluceau ochii şi cum săltau nebuneşte păreau chiar tineri şi voinici. "Cât pe lume mai am zile / Am să joc c-aşa mi-i bine. Iu-iu! Iu-iu-iu-iuiu!" Răcneau ca apucaţii şi porniră din nou, jucând, să dea ocol mesei. Iar Popic, făcându-şi loc între ei, îi prinse de umeri şi se încinse şi el la joc. Se zbânţuiau, şuierau şi chiuiau de parcă toată lumea era a lor.
*
Cei trei hotărâră s-o ocrotească pe Moarte şi s-o ascundă. Înţelegeau că moartea e în firea lucrurilor, dar ei n-ar fi vrut să moară niciodată. Aşa că cerură Morţii, în schimb, să-i lase în viaţă până la istovul veacurilor. Zi-i lume şi te mântuie! Moartea consimţi, ce să facă? Şi, urmară zile liniştite. Mai terminară cu jocurile şi chefurile ca să nu atragă atenţia asupra lor. Şi pe la Zoiosu o mai răriră, deşi Popic se ducea în continuare, cu scrisorile lui roz sau limonii. Ziua însă stătea mai mult pe acasă cu Moartea, care le făcea menajul. Ivan era mai mult pe la doamna de la Protecţia Consumatorului, Părpăuţă pe acasă, că era familist convins. Popic însă rămăsese şi fără sucăreasă, care plecase definitiv cu puleaşcă al ei. Aşa că o mai ajuta pe Moarte la treburile gospodăreşti, mai turuia cu ea, i se mai uita în ochi. Na, ca omul. Şi într-o zi Moartea face: "Ce te holbezi aşa la mine, bre?" Dar Popic cu jumătate de gură: "Mă uit la tine cât eşti de frumoasă. Pune-ţi un fiong roş în păr". "N-am nevoie că am roş". "Ce, fa?" "Chiloţii, prostule!" Şi Moartea începu să râdă ca proasta-n hală. Popic se cam supără. "Mânca-te-ar Moartea să te mănânce", îşi zise în gând, dar nu se supără aşa tare. Şi cine ştie cum ar fi decurs lucrurile în continuare, dacă într-o zi... te-aaai dus, dulce minune!Ivan tot Ivan! Într-o bună zi merse la Zoiosu, se îmbătă clampă şi, întorcându-se spre casă, căzu lat pe esplanada Monumentului Pionerilor Ecologismului şi Vegetarienilor. Şi acolo rămase. Cine credeţi că tocmai patrulau pe acolo? Ei bine, cunoscuţii noştri, poliţiştii Costică, zis şi Leat şi celălalt mai tânăr pe care îl chema Decusară dar îi plăcea să i se zică de Cusară. "Na, leat, avem un caz. Să-i dresăm un proces verbal." "Mai bine să-l băgăm în maşină şi să-l întocmim acolo. E mai cald". "Ce? În rabla asta second hand primită de la CSUM? Nu încăpem". "Ai dreptate, dom' Costică. Atunci îl studiem aici." Îl studiară vreun sfert de oră şi apoi Costică începu să dicteze iar de Cusară să noteze cu scrisul său îngrijit, următorul proces verbal.
"Pe baza informaţiilor culese pe teren s-au putut stabili semnalmentele unui cetăţean SUM aflat în stare de ebrietate: vârsta nedefinită, scund de înălţime, conformaţie corporală normală spre gras, ochi albaştri, fără paşaport SUM. Pe corp are următoarele semne particulare, respectiv tatuaje:
1) Pe piept între sfârcuri are tatuată o cruce cu inscripţia INRI, pe laturile crucii sunt desenate flori; pe sfârcul drept - din specia rozaceelor, pe sfârcul stâng - dintr-o specie nedeterminată;
2) Sub cruce, la dreapta şi la stânga cavităţii toracice (a coşului pieptului), sunt tatuaţi vulturi bicefali, pe jumătatea dreaptă a coşului pieptului este copia stemei RSR, la baza acesteia aflându-se literele N.C. (Nicolae Ceauşescu), pe partea stângă a coşului pieptului este un dragon care se poate să fie şi vampir;
3) În partea abdominală, deasupra buricului şi puţin la dreapta, este înfăţişat un leu, având coada şi coama ridicate. Leul stă pe o zvastică;
4) În partea dreaptă a leului şi la aceeaşi înălţime cu el este înfăţişat Sf. Gheorghe pe cal biruind balaurul;
5) În partea stângă a leului şi la aceeaşi înălţime cu el este înfăţişat un şoim, iar sub el scrie "Allah ekber!" Capul şoimului este îndreptat spre leu;
6) Pe mâna stângă în partea din faţă mai sus de cot este înfăţişată o femeie care îşi ridică poalele;
7) Pe aceeaşi mână, mai jos de cot, pe partea din faţă scrie mare FSN;
8) Pe mâna dreaptă scrie tot mare BORBA ZA NEFTI şi este înfăţişat capul dictatorului Stalin;
9) Pe omoplatul drept este tatuată o femeie goală care stă în picioare pe o hârcă şi care ţine în mâna stângă o sabie;
10) Pe omoplatul stâng este o femeie goală, mai mare ca cea de pe omoplatul drept, care se ţine cu mâna stângă de ceafă;
11) Mai la dreapta de femeia goală este alta seminudă, care îşi acoperă ruşinea cu un evantai;
12) Pe omoplatul drept, mai la stânga de femeia goală, este altă femeie goală, aplecată asupra sexului, trăgându-şi labiile în părţi cu ambele mâini;
13) Pe piciorul drept, în faţă, aproape de şold este înfăţişată o femeie fără cap şi fără mijloc în locul acestuia din urmă scriind LOVE NOT WAR;
14) Între picioare, în dreptul glandului...15)...16)...17)...18)..." (aici autorul a fost cenzurat de către soţia sa).
"Parcă e scutul lui Ahile, dom'le", se minună de Cusară când sfârşiră, căci era om şcolit. Mai înainte fusese poet şi profesor universitar, dar pe urmă se făcuse poliţist - avea salariu mai mare. În acest moment trecu pe acolo Hristea, care se fofilase de la o acţiune de strângere a resturilor menajere. Tot Dallasul era plecat la acea acţiune. Şi năucul, când îl vede pe Ivan exclamă: "Ăha, ăsta-i Ivan Turbincă!" "Îl cunoşti?" întrebă Costică. "Da, are să-mi dea 50 de lovele". "Ştii unde stă?" "Da". "A, atunci îl ducem acasă şi pe urmă îi trimitem amenda prin poştă".
Şi uite aşa cei doi arestară Moartea când ajunseră la garsoniera lui Ivan. N-a putut, săraca, să facă nici măcar o ucidere, două acolo, fiindcă Popic iar se culcase cu coasa Morţii în braţe şi n-o lăsa din mâini cu nici un chip, căci avea de gând să-i taie gâtul lui Donose. Peste trei zile, Bouleanu relata entuziasmat de la faţa locului, din Washington, moartea Morţii. (Mai pupase nişte cururi şi se făcuse invitat acolo). Era o bucurie imensă. În sfârşit, visul de milenii al omenirii s-a împlinit: VIAŢA învinge MOARTEA! Aici se încheie povestea noastră.